Moșul Crăciun al publicitarilor e supărăcios, cârcotaș și răzbunător

Cum era textul ăla pe care-l bagă la înaintare de la vlădică la opincă, dar mai ales opincă, ăla cu „să ne facem munca bine”?

Am impresia că în publicitate s-a răsturnat carul… În general lumea fuge de publicitate pentru că e plictisitoare, manipulatoare și nu în ultimul rând de proastă calitate, dar acum, de Crăciun este…este…de neînțeles pentru mine.

N-am lucrat niciodată în publicitate dar îmi imaginez că atunci când se face o reclamă există un client, un nene sau o tanti care pân’ la urmă și la coadă își dorește să vândă mai mult dintr-un ceva. Asta pe de o parte, iar de partea cealaltă suntem noi, potențialii cumpărători, cei la care ajunge reclama, noi, cei pe care ar trebui să ne convingă să cumpărăm. Să-mi faceți semn când greșesc, vă rog!

Vine Crăciunul, copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun, părinții spun iar povești cu spiriduși, sănii fermecate, reni și alte năzdrăvănii întru deliciul copiilor, cu scopul de a păstra vie magia, magie care, hai să recunoaștem, umple buzunarele producătorilor de jucării și nu numai ale lor ci și ale publicitarilor care promovează preaminunateleșimaialesscumpele jucării. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Nu știu și de fapt nici nu cred că e așa, pentru că reclamele din perioada asta sunt, pe scurt, cam așa: „Dragi părinți, vedeți că a apărut nușceminunecucoarneverzișimultebeculețe pe care o puteți cumpăra ca să o puneți sub brad în noaptea aia când toți vă prefaceți că sunteți Moș Crăciun” – cu accent pe dragi părinți, așa încât chiar și cel mai mic copil să priceapă că nu există Moș Crăciun, că totul e o păcăleală.

De-aici încolo m-aș adresa publicitarilor, în exclusivitate, dar știu că nu citește niciunul pentru că de ce ar citi un mare publicitar un mic blog care are și impertinența să-i spună că-i cam praf? Orișicât, eu încerc, că doar e timpul meu și fac ce vreau cu el…

Oare dacă reclama aia nemernică ar respecta regulile nescrise ale jocului din această perioadă și i s-ar adresa lui Moș Crăciun, ce-ar fi? Adică dacă în sunet de surle, trâmbițe și goarne, s-ar auzi Dragă Moș Crăciun, în loc de Dragi părinți, cam cum ar fi pentru voi? Că pentru mine e în felul următor: copiii mei, în primul rând cred că există Moș Crăciun. Apoi ei știu că Moș Crăciun are o armată de spiriduși și o fabrică de jucării unde lucrează tot anul. Și din cauza voastră, cu reclamele voastre absolut tâmpite, știu că dacă cumva în preajma Crăciunului nu a reușit să facă toate jucăriile, mai și cumpără de prin magazinele cărora le faceți voi reclamă. Dar când voi urlați în gura mare pe un post de radio sau de televiziune că jucăriile le cumpără de fapt părinții, știți ce fac eu? Opresc radioul și televizorul și le mai dau drumul după ce trece nebunia, dacă le mai dau, pentru că e posibil să descopăr că mi-e mai bine fără ele. Cu alte cuvinte mesajul vostru nu mai ajunge la mine, ceea ce înseamnă că scopul clientului vostru nu este atins la potențial maxim, din cauza voastră, pentru că ați construit un mesaj prost, deci nu v-ați făcut munca bine, deci nu vă meritați banii.

Îmi este extrem de greu să înțeleg cam cât de meschini sunteți ca să profitați de magia Crăciunului distrugând în același timp magia. Sau poate ne considerați atât de imbecili încât credeți voi că dacă în mesajul vostru i-ați spune lui Moș Crăciun că poate să cumpere păpușacumâiniînlocdecap, noi părinții, în totala noastră beznă mentală nu ne-am prinde că de fapt vorbiți cu noi, nu, este necesar să urli cât te țin bojocii „băi, ala, PĂRINTE ce ești, tu cel ce pretinzi că ești Moș Crăciun când de fapt el nu există, vezi că tre’ să cumperi jucării ca să le pui sub brad!

În totala mea neștiință îmi imaginez că ăsta e cel mai bănos moment al anului, cu cele mai mari contracte, negociate la sânge încă de prin ianuarie, lucrate cu grijă tot anul…și? Fâs. După atâta muncă ați reușit să scoateți niște texte care nu fac decât să-l distrugă pe Moș Crăciun. Ia ascultați aici ce vă spune fata, dacă Moș Crăciun nu e, nici magie nu e, nici vânzări nu sunt, pentru că, hai să vă explic până la capăt că poate pricepeți: când copilul crede că-i aduce Moș Crăciun daruri, el cere, iar eu mă străduiesc să-i dau, ca să păstrez magia. Când află că Moș Crăciun nu există, o să-i pot spune că nu am atâția bani, deci să se mulțumească că-i pun sub brad un cadouaș. Acum, voi simțiți-vă liberi să faceți cum credeți, eu v-am avertizat doar că am oprit și radioul și televizorul. Numai aveți grijă că Moș Crăciun este, până la urmă doar un moș supărăcios și dacă-l mai necăjiți mult e posibil să nu vă mai aducă nimic. Eu dac-ar fi să fiu Moș n-aș pune absolut nimic sub bradul publicitarilor. Nu merită.

cafea

Anunțuri

Un gând despre “Moșul Crăciun al publicitarilor e supărăcios, cârcotaș și răzbunător

  1. Craciunul, adica Christmas, ca asta incepe inca din noiembrie ca sa aiba timp clientul sa-si faca cumparaturile personale legate de Craciun, devenit intre timp un moment desuet ce mai aduce ceva variatie doar de Ignat cand porcii scarificati cu satarul lui Jack Spintecatorul sunt inclusi in meniu, plus cadourile pentru familie, rude, prieteni, vecini, educatoare, profesori, sefi, amante, motiv pentru „client” sa viermuiasca prin mall ca la mostele sfinte spre bucuria producatorilor si a lantului intermediar, adica tocmai „ofertantii” ce le pun la dispozitie marfa. Dar cum spunei si tu nici macar s-o trambiteze in timpane nu sunt in stare.
    Sau poate tocmai ca reclama „perfida” isi face efectul. N-or fi chiar asa tampiti cum ii credem ci doar nitel ticalosi. Copilul asteapta un cadou de la Mos Craciun… daca i-o da sau nu in functie de cat a fost de cuminte… si nici un copil nu e cuminte, asa ca oricum are ceva indoieli… 🙂
    Asa stiu cine e distribuitorul si urla ei “băi, ala, PĂRINTE ce ești, tu cel ce pretinzi că ești Moș Crăciun când de fapt el nu există, vezi că tre’ să cumperi jucării ca să le pui sub brad!“… 🙂

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s