Sunt penibilă, frecventez librării și mai și citesc!

Am aflat și eu, ca tot omul, că se deschide Cărturești Carusel, într-o clădire veche de pe Lipscani, renovată și frumos amenajată. Ca fost locuitor al centrului vechi, încă cu buletin de Calea Victoriei, mare iubitoare de clădiri vechi, evident că am murit de nerăbdare să ajung să văd și eu clădirea. Până să o văd, am citit despre proprietarii clădirii, vorba aia, nițică istorie n-a omorât pe nimeni. Apoi, dacă tot urma să merg la librărie, mi-am făcut și o listă cu cărțile pe care mi le doream – mă așteptam să fie aglomerație și am zis că e mai bine așa.

Am ajuns înainte de concert și vin, dar am stat la concert și aș fi putut să beau și vin dacă aș fi vrut, deci n-am stat la coadă, am intrat, m-am minunat de cât de frumoasă e clădirea, tot așa cum mă minunez în fața oricărei clădiri cu o arhitectură alta decât cutiile de chibrituri din blocurile comuniste, m-am plimbat pe îndelete de la un capăt la altul, am remarcat că există un colț cu produse de designer și un altul cu ceaiuri, căni și alte mărunțișuri. Mi-am spus că asta e bine pentru că de-acum când am de cumpărat un cadou, știu unde să vin. Am parcurs și câteva titluri de pe rafturile cu cărți, puține ce-i drept, pentru că era aglomerație, așa cum cred că-i șade bine oricărei librării când își deschide porțile. Mi-ar fi plăcut să șed și să răsfoiesc cărțile…mi-am promis să revin ca să fac asta. M-a salvat lista, punct ochit, punct lovit, am cumpărat vreo 6 cărți și am plecat.

De-atunci, în afară că mi-am citit cărțile și că deja plănuiesc un nou drum prin librăriile Bucureștene, am mai intrat pe facebook și am aflat, cu stupoare, că este aproape o rușine să recunoști că ai fost la Cărturești Carusel. Am citit extraordinar de multe critici la adresa librăriei, am planat fin pe deasupra ironiilor la adresa celor care au fost la deschidere. Una peste alta, mie îmi scapă ceva, asta e clar.

Cică e o librărie scumpă. Este, nu zic. Unele cărți sunt mai scumpe ca în alte librării. Dar….e în centru, ieși din Cărturești și intri în Diverta sau Eminescu sau sau sau. În Cărturești nu există niciun angajat care să-ți bage ție mâna în buzunar ca să-ți ia banii cu forța și să-ți bage pe gât vreo carte. Și nici afară, pe Lipscani nu e vreunul care să te ia cu arcanul și să te bage în librărie. Intri dacă vrei, stai cât vrei, cumperi ce vrei sau nu cumperi nimic. Pe bune, poți să faci doar pipi.

Cică e de fițe. Nu m-am prins cum e de fițe, dar poate e din cauza fițelor mele contopite cu fițele lor. Adică da, nu e ca depozitul de cărți de la podul Grant, asta e clar. Dar eu zic că asta ține de concept, nu de fițe. Pentru mine care mai nou când vin în București dacă nu se aliniază planetele și nu mi se leagă treburile, am de pierdut vremea aiurea, e super fain că mai e un Cărturești din ăsta în centru. Adică zic mersi că am unul la Romană și că mai am unul și la Unirea. Pe bune, prefer să intru într-o librărie să stau jos și să răsfoiesc o carte decât să fiu nevoită de fiecare dată să aleg o cârciumă. Da, știu, fițe!

Că au venit hipsterii să se tragă în selfiuri la Cărturești Carusel. Ok, erau. Eu îi numesc tineri, dar cică de fapt sunt hipsteri. Chiar mă minunam de cât de mulți tineri sunt, în contextul în care toată lumea se plânge că tinerii nu mai citesc. Jumătatea mea mai cârcotașă mi-a spus că doar ăștia sunt. Doar ăștia sunt ăia care citesc…mda, nu mai păreau atât de mulți. Dar, cum jumătatea optimistă este mai puternică decât jumătatea cârcotașă, capul sus, țâțele înainte și să sperăm că erau doar mulți tineri. Că făceau poze…să facă, să facă, prefer să văd pițipoance prefăcându-se că citesc în Cărturești decât țuguindu-și buzele prin vreo budă obscură de mall. Așa, cât stă la poză are totuși șansa să o prindă vreun titlu de carte și, cine știe, poate că o citește pe toată până la urmă.

Una peste alta, cum am spus deja, mie-mi scapă esența criticilor la adresa librăriei. Trebuiau să nu o facă dichisită, aerisită, frumoasă? Trebuia să arate ca o cocină? Hipsterii n-au voie în librării? Selfiurile se fac doar în budă, în librărie sunt interzise? Să nu o fi deschis deloc? Ce se critică de fapt? Că ei și-au făcut reclamă folosindu-se de istoria locului, de numele familiei proprietarului? Și dacă își făceau reclamă anunțând mari reduceri la deschidere, așa cum practică magazinele de chiloți, de exemplu, era mai bine? Nu e firesc ca fiecare să aibă o strategie? Criticăm strategia lor? Criticăm volumul de cărți citite de către vizitatori? Pe bune? Sau cumva în librărie au dreptul să intre doar cei ce citesc? Și cum se face asta, se dă un test și în funcție de rezultate primești sau nu permisul de vizitator al unei librării, diferențiat, ai citit doar o carte, mergi la depozitul de cărți, ai citit două cărți, poți intra la Eminescu, trei cărți îți deschid ușile de la Diverta, la patru cărți poți intra la Cărtureștiul din Romană, iar la Cărturești Carusel musai trebuie să faci dovada celor cinci cărți citite din scoarță în scoarță că altfel te arată cu degetul pe facebook că ești penibil și ai intrat în librărie ca să te uiți…Pe bune, în halul ăsta am ajuns să trebuiască să mă rușinez că am intrat într-o librărie? Uite că eu am fost la deschidere ca să văd clădirea și ca să cumpăr și cărți, poză n-am făcut decât pentru un prieten, i-am trimis-o în mesaj privat, dar orișicât check in am dat șiiiiii, culmea penibilului, snobismului, fițoșelii, hipsterelii, când am plecat, m-am oprit și am mâncat, unde altundeva decât la Calif! Și știți ce? Am de gând să intru în Cărturești de fiecare dată când trec pe Lipscani, cu siguranță nu de fiecare dată o să am bani să cumpăr cărți, probabil că de cele mai multe ori o să intru doar că să admir clădirea și ca să mă uit la cârpe și ceaiuri sau ca să răsfoiesc vreo carte, fără să cumpăr nimic. Promit ca de fiecare dată să-mi fac și un selfie cu cărțile, doar așa, ca să par interesantă.

Cărturești, la cât mai multe!

Anunțuri

2 gânduri despre “Sunt penibilă, frecventez librării și mai și citesc!

  1. Imi place cum ai scris. M-am amuzat si eu de articolele postate ulterior, de parca era o rusine ca te duci la o librarie. Sunt din categoria aia cu „bloggeri piscotari”, „jurnalisti piscotari”, „mocangii” etc. In ziua de azi e cool sa te duci la un loc nou deschis eventual cand se inchide, ca nu cumva sa pici de prost.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s