A-i refuza identitatea este echivalentul nefericirii

conflict-1458437_1280Ceva din absurdul discuțiilor de pe Facebook, discuții ce se vor savante, mi-a amintit zilele acestea de Sorina Rațiu. Am căutat-o cu sfântul Google și am citit, cu tristețe dar nu și cu mirare, că nu îi este bine. Își duce zilele într-un azil de săraci din Sibiu, fața îi este mutilată de când s-a ars cu sodă caustică încercând să facă să dispară părul ce se ambiționează să-i crească pe față în ciuda celor 4 operații pe care le-a făcut. Dar cel mai trist mi se pare că este (tot) singură, că nu și-a găsit liniștea, că nu are o identitate și că oamenii nu vor să vorbească cu ea.

Cum, nu știi cine este Sorina Rațiu?

Sorina este produsul rezultat în urma primei operații de schimbare de sex realizată în România. Sorin Rațiu, un băiat cu retard s-a dus la un medic și i-a spus că vrea să fie fată pentru că el gândește ca o fată. Iar medicul care probabil se credea mai presus de Dumnezeu și care-și dorea să facă și un experiment, a găsit cobaiul perfect, a zis da și a creat-o pe Sorina Rațiu. Atât de simplu a fost – operație reușită, pacient nefericit!

Pe Sorina am cunoscut-o când eram studentă. Era internată la vestitul Spital nr. 9, la psihiatrie. A fost chemată la unul dintre seminariile pe care le făceam printre bolnavi, fie la Psihologie Clinică, fie la Psihodiagnostic, nu-mi mai amintesc. Înainte de seminar ne-am intersectat la toaleta femeilor. Nu știam de existența ei cu toate că în lumea medicală și CanCan era deja vedetă. Aspectul ei mi-a atras atenția, conturul părului era bărbătesc însă puf fin îi crea un nou contur de femeie. Trăsăturile încă aspre ale feței și le ascundea sub o mimică și gesturi destul de feminine. Machiajul era de fată. Ar fi putut fi fată. Avea și sâni, mici, dar făcea eforturi să-i facă vizibili…Nu am știut ce este, femeie sau bărbat, dar până am părăsit toaleta am decis în mintea mea că este mai degrabă bărbat. Peste câteva minute a început ora, medicul ne-a prezentat cazul Sorinei și pe Sorina și am aflat că aveam în fața noastră prima femeie fostă bărbat. Se operase în urmă cu câteva luni și de atunci era sub tratament hormonal pentru celelalte aspecte feminine nerezolvate chirurgical. Sorina ne-a vorbit mult, era încântată de atenția care i se acorda, se străduia să aibă gesturi de fată, făcea eforturi să ne convingă să o acceptăm ca fiind fată. Mi-a fost milă, am plâns mult după acel seminar. În fața mea nu a stat o reușită sau un eșec chirurgical ci un om fără identitate. Un copil sensibil cu retard care la un moment dat nu și-a mai găsit locul în lumea băieților doar pentru că gândea ca o fata și în loc să primească ajutor pentru a se înțelege și accepta, l-au operat și l-au făcut femeie. Ne-a spus atunci că este foarte tristă în ciuda veseliei afișate pentru că își dorește să ducă o sarcină și să nască un copil…era incapabilă să înțeleagă că fiziologic, anatomic, este bărbat și că niciodată corpul ei aparent de femeie nu va reuși să facă ce face un corp de femeie. Pare că acum când are 40 de ani, la 20 de ani de la operație, a realizat, după cum spune chiar ea că în sufletul ei se simte tot bărbat pentru că așa s-a născut.

Cu gândul la Sorina mă duc mereu când întâlnesc părinți care evită să le spună propriilor copii că sunt băieți sau fete, argumentând că îi lasă să decidă singuri ce vor să fie. Mă întreb cât e de greu de dus pentru un copil responsabilitatea unei decizii care nu-i aparține, pentru că da, chiar dacă tu, adult, pretinzi că-l lași să decidă, el s-a născut deja cu un gen, copilul din fața ta, fiziologic, este sau nu este dotat corespunzător pentru a naște alți pui vii. Poate să decidă dacă vrea să facă asta, dar cu dotarea necesară s-a născut deja, fie că crezi în Dumnezeu, fie că crezi în evoluționism. Nu înțeleg cum o persoană care a purtat în pântece un copil viu pe care apoi l-a și născut poate avea îndoieli asupra sexului propriului copil, tot așa cum nu înțeleg motivul pentru care decide să-i ascundă acestuia apartenența la un gen sau altul, motivul pentru care acești părinți îi refuză copilului accesul la o identitate.  I-am ascultat, le știu argumentele, știu că procedează în acest fel în numele unei (false) diversități, echivalentul poate celei mai periculoase uniformizări din istoria omenirii. În această nouă teorie pare că există doar două tipare, denumite Bărbat și Femeie, fără alte nuanțe și că fiecare om, indiferent de ce se naște, se așează în tiparul de care se apropie mai mult ca și formă. Adică nu mai există fete băiețoase, băieți delicați, fete foarte feminine, băieți foarte masculini, băieți plângăcioși, fete bătăușe, fata lui tata, băieți mămoși. Nu, există doar Bărbat și Femeie!

Eu am fost o fetiță băiețoasă, puternică și bătăușă. În noua ordine mondială, dacă ai mei nu mi-ar fi spus că sunt fată, dacă mă luam doar după comportament și după apartenența la găștile de băieți aveam șanse mari să decid că sunt Bărbat. Dar ca bărbat, când la vârstă adultă ar fi apărut atracția sexuală (față de bărbați) și dorința de a naște copii, în capul meu nu ar fi fost aceeași confuzie ca în capul Sorinei?

Nu este mai sănătos și mai firesc ca un bărbat care se simte atras de bărbați, să știe despre el că este bărbat gay și să-și găsească locul într-un grup în care să se simtă acceptat, iubit, prețuit? De ce ar trebui ca el să se creadă femeie și să ajungă să trăiască tristețea incapacității de a naște copii? Nu mai bine știe din start cine este, își asumă asta și duce o viață normală?

Ca părinți, nu credeți că e mai bine să ne acompaniem copiii în a se accepta exact așa cum sunt, fete băiețoase sau băieți sensibili, în a-și crea o identitate care să-i ajute să-și găsească un loc potrivit lor pe lumea asta?

Sorin Rațiu – băiatul care simțea ca o fată cred că avea șanse mai mari la o familie, la apartenența la un grup și nu în ultimul rând la fericire, dacă cineva, medicul acela care l-a operat, îl ajuta să se accepte și să se identifice cu el așa cum era – un băiat cu simțăminte de femeie. De ce a trebuit să fie confuzat în așa hal, de ce să creadă că este femeie, când el s-a născut bărbat?

A-i refuza unui om identitatea duce la confuzie și la imposibilitatea apartenenței asumate la un grup, iar ca ființă axiomatic socială acesta este echivalentul nefericirii.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s