City-break low cost, sărbătorind curajul

20161007_163015-compressor

Sursa: arhiva personală

La finele verii mi-am strâns prietenii în jurul unui grătar, cu bere rece sub bolta de viță din curtea de care sunt atât de încântată. Glume, râsete, povești de prin vacanțe, umbrite doar de iminenta întoarcere la serviciu. Deasupra tuturor s-au ridicat lamentările unui amic căruia părea că nimic nu-i merge bine – nemulțumit de ce făcea la serviciu, banii nu-i ajungeau, cu nevasta mai mult se certa, rate peste rate dar cel mai tare m-a lovit când ne-a spus că “voi măcar faceți concedii frumoase, vedeți locuri noi în fiecare an. Mie dacă mi-e frică să zbor cu avionul nici măcar o destinație de weekend prelungit nu-mi permit…”

Atâta tristețe a pus în vorbele alea încât mult timp după ce au plecat acasă mi-au răsunat în urechi și nu mi-au dat pace, au răscolit amintiri și au impus concluzii la care evitasem să mă gândesc până atunci.

Mi-a fost și mie frică să zbor și asta m-a ținut legată de distanțe scurte prea mult timp. Cândva însă, într-o iarnă, mi-am spus că-n anul ăla o să zbor. Departe de a fi fost o metaforă, acela a fost momentul în care viața a căpătat alt sens, momentul în care mi-au crescut aripi ce m-au purtat deja în multe locuri și continuă să o facă. Într-adevăr, problemele cotidiene se estompează în fața posibilității de a păși în lumi necunoscute, visele-mi devin mai colorate și categoric mai îndrăznețe de când zborul cu avionul a devenit mijlocul de realizare și a încetat să mai fie o piedică.

Am retrăit emoția primului zbor, forfota aeroportului, fețele zâmbitoare din avion, protocolul de salvare pe care doar atunci l-am ascultat cu atenție, voluptatea vitezei simțită la decolare, norii pe care pentru prima oară îi vedeam de deasupra, uimirea în fața învingerii forței gravitației și nu în ultimul rând, triumful pe care l-am simțit pentru că am îndrăznit să-mi înfrunt teama, să-mi depășesc limitele. Încă simt gustul victoriei, senzația că doar cu avionul m-aș fi putut înălța deasupra acelei frici și că am făcut-o! Am fost mândră de mine mult timp după acea călătorie, m-am felicitat de multe ori.

Oare cu ce companie am zburat atunci? Cum somn nu-mi este, îmi deschid laptopul și caut prin arhiva de poze – Ryanair, cu ei am zburat prima dată!

Excitația amintirilor, pozele pe care nu m-am abținut să le mai privesc încă o dată, apetitul pentru aventură sunt ingredientele ce nu dau niciodată greș în dospirea unei idei nebunești născută într-o noapte în care mi-a fost drag să alung somnul.

Cu “ce-ar fi să…?” începe întotdeauna. Dar de data asta nu a fost “ce-ar fi să caut o vacanță ieftină” ci “ce-ar fi să trec la next level?”

Ce-ar fi să plec singură într-un city break low cost în care să celebrez cum se cuvine această mare realizare de care nici nu am fost foarte conștientă până acum, aceea de a-mi acorda dreptul să cunosc locurile la care visez fără limite din perspectiva transportului? “Singură” este cuvântul cheie – să zbor singură, să petrec timp singură, să călătoresc singură și să mă simt bine, aceasta este miza!

Dar unde? O vacanță europeană e cea mai convenabilă pentru mine acum. Prin minte se derulează rapid locuri, oameni, monumente, stări, emoții și începe să se contureze profilul. Ca întotdeauna, cel mai mult contează oamenii, dacă tot voi călători singură, mai mult îmi doresc să întâlnesc oameni prietenoși, disponibili și veseli. Ce vreau să fac, ce-mi place mie? Vreau să mă plimb, să fie verde, să fie apă, liniște dar să am acces ușor și la spații aglomerate, care să fie în același timp calde și primitoare, să mă pot pierde în mulțime dar să mă pot și regăsi în caz că îmi doresc asta.

De data asta nu vreau o destinație nouă, ci doar să trăiesc o experiență diferită pe care, de ce să nu recunosc, o privesc cu ușoară teamă – să văd locuri care cândva mi-au plăcut, de care din când în când mi se face dor, pe care mi-aș dori să le revăd având certitudinea că încă sunt ofertante și nu în ultimul rând, să le văd prin ochii celui care călătorește singur, sărbătorind curajul.

Cu gândul ăsta am adormit și m-am trezit cu…Dublin. Irlanda, Dublin, acesta era răspunsul pe care îl căutam!

Până să fie gata cafeaua aveam instalată aplicația mobilă Ryanair și deja găsisem cele mai convenabile zboruri la tarife economice.

ryanair

Sursa: arhiva personală

Aș avea 3 zile pline și încă jumătate în ultima zi până să zbor spre casă. Asta înseamnă 4 nopți de cazare care în Dublin nu este chiar ieftină, deci n-am stat deloc pe gânduri în privința ofertei companiei aeriene care pe lângă destinații cu zboruri ieftine are și politica celor 2 bagaje gratuite la bord, ceea ce pentru mine este perfect.

Lângă cafeaua fierbinte pe care, culmea, o beau zi de zi în cana mea preferată din Dublin, ar merge ceva de mâncare…Visul cu iz de vacanță mă trimite în bucătărie, absentă. Aromă de pâine caldă cu unt, unt irlandez…asta îmi amintește de micul restaurant de la Mother Reilly’s unde înainte de orice fel de mâncare primeam pâine neagră cu semințe și untul acela minunat care adună în el toată vegetația Irlandei de necuprins cu mintea omenească. Mi-era drag bucătarul care ne întreba de fiecare dată ce mâncăm la noi acasă ca să ne facă și el, să ne simțim bine de parcă nu era suficient că ei, toți acești roșcovani simpatici ne făceau șederea atât de plăcută într-un mod firesc, făcându-i parcă în ciudă celebrului irish leprechaun – spiridușul îmbrăcat în verde care face mici răutăți și își ține banii într-o oală de aur la capătul curcubeului. Se spune că dacă prinzi un leprechaun acesta îți va oferi oala de aur în schimbul libertății.

dsc_1841-compressor

Sursa: arhiva personală

După bucătar a venit rândul tânărului de la recepție care într-o după-amiază, după ce l-am întrebat unde sunt magazine cu produse pentru copii și nu a știut, din proprie inițiativă s-a documentat și mi-a scris de mână o listă pe o foaie ruptă dintr-un caiet. Delicios!

dsc_1796

Sursa: arhiva personală

Prima zi o voi petrece la Malahide – cel mai vechi castel al Irlandei, deținut și locuit pentru mai bine de 800 de ani de familia Talbot, la doar câțiva km de Dublin unde ajung foarte repede cu trenul pe care îl iau exact din centrul orașului. Îmi doresc să revin în acest loc mai ales pentru grădinile castelului, întinse pe 22 de acri, ele sunt opera lui Sir Talbot – pasionat de botanică și adună laolaltă peste 5000 de specii diferite de plante. Vreau să îmi fac cadou tot timpul necesar ca să străbat domeniul castelului și grădina botanică în tihnă, departe de graba turistului care are de bifat o listă de obiective.

img_0514-compressor

Sursa: arhiva personală

Seara mă voi pierde în mulțimea pestriță din pub-ul hotelului unde o să cânt, o să dansez și mai ales o să beau bere până când toți vor merge la somn. Seara asta a fost decisivă când am ales Irlanda. Doar în Dublin m-am simțit de-a casei în orice cârciumă, doar aici am găsit în același loc, la aceeași masa, tineri, bătrâni, femei și bărbați, grupuri dar și oameni singuri. Mândria lor este că au pe fiecare stradă cel puțin un pub, în majoritatea se cântă live și se dansează. Mă pot pierde în mulțime sau mă pot împrieteni cu ceilalți de la masa, după cum am chef! Doar în Dublin există o seară pe săptămână în care oamenii se adună în localuri, plătesc o sumă modică la intrare și apoi participă la diverse concursuri, care mai de care mai haioase. Bănuții strânși după o astfel de seară merg ca donație înspre un om sau o familie din comunitatea lor, despre care știu că are atunci nevoie de ajutor. Ăsta e spiritul Irlandez, cel care îmi dă curaj să revin de una singură!

dsc_1803-compressor

Sursa: arhiva personală

A doua zi o să dorm până târziu. Voi lua iar trenul, de data asta înspre Howth, o suburbie a Dublinului aflată pe o peninsulă unde voi savura a doua cafea a zilei. O plimbare lungă prin portul cochet și apoi până la micul castel îmi va deschide apetitul pentru mâncarea specific pescărească a locului.

img_0789-compressor

Sursa: arhiva personală

După încă o zi de relaxare, înconjurată de apă, vegetație și ambarcațiuni ce mă fac să visez la noi vacanțe, mă întorc la agitația orașului, tocmai în Temple Bar, cred că cel mai popular obiectiv al Dublinului, la egalitate cu fabrica Guinness și distileria Jameson. Aici posibilitățile sunt vaste, mă las purtată de inspirația momentului înspre muzica cea mai potrivită pentru că berea neagră se servește peste tot.

dsc_1802-compressor

Sursa: arhiva personală

A treia zi mă plimb prin Dublin, fără hartă. Nu îmi propun nimic, dar știu de pe acum că pașii mă vor purta spre Trinity College și apoi pe chei, înspre port, dacă vremea e bună și nu plouă. Îmi este dor de mirosul orașului, un amestec de vopsea și cărbuni arși, miros pe care eu îl asociez cu simpaticul trifoi, simbolul Irlandei. Vreau să mă rătăcesc pe străduțele cu case joase și porți colorate unde la tot pasul vezi oameni cu pensule și găletușe, care vopsesc câte ceva de lemn. Vopsitul pare ocupația preferată a irlandezilor, pesemne că umezeala e atât de mare încât lemnul are nevoie de îngrijiri speciale.

Poate o să-mi închiriez o bicicletă și o să salut din mers catedralele și castelul, cele mai impunătoare clădiri ale urbei.

Ultima jumătate de zi o s-o denumesc The Spire – turla vizibilă de oriunde, îmi va fi ghid înspre zona cu cele mai multe magazine cu suveniruri și inspirație pentru următoarele vacanțe inedite.

img_0943-compressor

Sursa: arhiva personală

Am scris acest articol în cadrul concursului SuperBlog 2016.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s