Ziua când am fost ștampilă

colop7-300x228

Sursa: Colop România

Ceva este diferit în această duminică, de obicei e întuneric și cald iar eu stau cuminte să-mi odihnesc tușul. Știu, o să spui că oamenii își odihnesc picioarele, nu tușul, dar eu nu sunt om, eu sunt o ștampilă! Sunt ștampila Doamnei de la clasa a IV-a C și-i fac orele mai vesele, iar în weekend mă odihnesc lângă rujul cel roșu în buzunarul poșetei. Ce-au mai râs  copiii când în grabă, Doamna a scos rujul și a ștampilat un caiet cu el! Câteodată cred că face intenționat, prea mult îi place să-i vadă veseli și jucăuși.

De-asta m-a și cumpărat. Îmi amintesc cum a intrat ca o vijelie, a dat ușa de perete la Colop, fără să stea prea mult pe gânduri a arătat direct spre mine și a întrebat veselă:

– Ștampila aia galbenă permite personalizare?

yellow122951_yellow

Sursa: Colop România

Inima mea plină cu tuș negru a bubuit de fericire, în sfârșit îmi venise și mie rândul! Oare ștampila cărei firme o să fiu, s.r.l, s.a, pe ce fel de contracte o să-mi las amprenta? Mii de întrebări și un singur răspuns:

– Vreau o ștampilă exact așa, o față zâmbitoare cu textul ăsta drăguț! Copiii din clasa mea au fost învățați cu o concurență acerbă care pare să stea în calea prieteniei și a veseliei. Parcă ar fi deja adulți care se luptă pentru câștigarea unui proiect sau pentru măriri de salariu. Vreau să-i dezvăț dar e musai să le dau ceva în schimb, ceva care să-i facă să zâmbească. Așa că am nevoie de ștampila asta!

stampila

Sursa: arhiva personală

Sunt de 4 ani la Doamna, toată săptămâna ștampilez caiete și mă bucur de zarva copiilor. La început mi-a fost frică să nu cad de pe catedră, din neatenție să calce vreun copil și să mă sparg. Am aflat între timp că sunt făcută din materiale foarte rezistente, nu degeaba am îmbătrânit în clasa asta de copii pe care îi știu de când abia ajungeau cu nasul la catedră. Acum nu mai am grija asta, cred că sunt cel mai iubit obiect din clasă, toți au grijă de mine să nu mă rătăcesc și să fiu mereu aproape de Doamna. Sigur, mă ajută și culoarea, sunt vizibilă și asta mă face ușor de găsit în haosul de cărți și caiete.

Dar uite că azi m-am pierdut, nici nu știu cum am ajuns sub scaunul mașinii, care, culmea nici măcar nu este a ei. Sunt în mașina Domnului, probabil când a luat-o de la școală și-a pus poșeta pe bancheta din spate și am căzut de acolo. Se face noapte…Sigur o să-mi simtă lipsa copiii, trebuie doar să am răbdare.

Domnul se urcă la volan și pornește spre serviciu. Lucrează într-o companie mare, din câte știu eu este șef de departament și are destui oameni în subordine, majoritatea tineri. Față de vesela lui soție, îmi pare cam morocănos. Știu că e un tip inteligent și foarte apreciat la locul de muncă dar l-am văzut atât de rar zâmbind!

O frână bruscă și….m-a văzut! Acum sunt în buzunarul sacoului. O să fac o vizită la companie. Ah, ce n-aș da să văd și eu biroul Domnului, să-i văd pe cei care lucrează acolo! Sunt o ștampilă cu plăcuță de text personalizată și am o relație bună cu Universul așa că nici nu intrăm bine că mă și așează frumos chiar lângă suportul de stilou. Mai să-mi curgă tuș din nas de emoție când imediat își face intrarea o tânără drăguță cu un contract ce trebuia semnat și ștampilat urgent. Penița vecinului începe să scârțâie sub mâna grea a Domnului și imediat urmez eu. Eu? Colop-colop și pe albul din josul paginii îmi las amprenta veselă fără ca vreunul dintre cei doi să observe.

Aromă de cafea, câteva telefoane, se deschide și laptopul, iar eu privesc prin peretele de sticlă la tinerii preocupați din sala vecină. Oare așa o să fie și copiii de la clasa Doamnei când se vor face mari? Probabil că da, că doar sunt isteți, sigur vor lucra în companii la fel de mari. Uite că unul dintre ei se apropie de birou și îi explică șefului că e musai ca niște documente de însoțire a mărfii să fie ștampilate, altfel nu le preia firma de curierat. Iar sunt strivită în josul unei pagini doar că de data asta băiatul a văzut mutrița mea simpatică. Un zâmbet și apoi privirea uimită părea să-l întrebe pe Domnul ce-i cu ștampila aia. Exact atunci a sunat telefonul așa că a plecat fără să afle răspunsul la întrebarea ne-pusă. L-am urmărit cu privirea până la locul lui, n-a încetat nicio clipă să studieze ștampila. Ba chiar a arătat-o și câtorva colegi din jurul lui. Ah, aceeași reacție ca la școală, toată lumea zâmbește! În timp ce eu începeam să mă simt ca o ștampilă de buzunar cu caracter oficial, ceva părea că se pune la cale afară, toată lumea șușotea, imprimanta nu contenea să listeze pagini, în birou se perindau plicuri, mici colete, corespondențe între departamente, brief-uri și chiar cereri de concediu, iar eu mai aveam puțin până să rămân fără combustibil de câte amprente lăsasem pe foile tinerilor și câte zâmbete pe fețele lor frumoase.

Aproape o oră a durat agitația asta până când Domnul s-a sesizat. A chemat-o pe fata drăguță de la începutul zilei și i-a cerut să-i explice ce se întâmplă. Abia stăpânindu-și râsul aceasta i-a povestit cum o simpatică ștampilă cu text motivațional se face responsabilă de toată energia bună care pusese stăpânire pe departament. M-a luat, m-a privit cu ochii mari, m-a apăsat curios pe mapa de pe birou și a cedat – un zâmbet larg i-a acoperit fața.

Credeam că ziua mea la companie se încheiase după cum m-a aruncat în buzunar dar pare că abia acum începea. S-a așezat la laptop și a plasat rapid o comandă cu 5% discount pentru comenzi on-line: 10 ștampile după chipul și asemănarea mea dar cu tușiere de culori diferite – mov, verde, albastru, roșu – de oferit tinerilor din departamentul său pe care îi voia veseli și pozitivi. Știa el că și asta crește eficiența în muncă iar eu aș fi putut să-i confirm dacă m-ar fi întrebat:

O ștampilă motivațională este picătura de magie din orice companie!

Apoi, încă sub efectul vrăjii, a făcut un drum până la școală și m-a dus la Doamna mea, tocmai la timp pentru ultima oră dintr-o zi de ștampilă. Copiii m-au întâmpinat ca pe pionul care lipsea din grozava echipă pe care o formăm împreună.

Ceea ce vă doresc și vouă!

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2016.

Anunțuri

Un gând despre “Ziua când am fost ștampilă

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 5. O zi din viața unei ștampile

Comentariile nu sunt permise.