Amintirea nu este o cabină foto

Sursa: Pixabay.com

Sursa: Pixabay.com

16 ani aveam când l-am cunoscut și mi-a oferit prima lecție despre încrederea în mine. Din grupul acela de băieți care cântau el era de departe cel mai frumos și mai dorit iar eu mi-am spus din capul locului că nu am nicio șansă și mi-am luat gândul. Îl priveam deja cu regretul primei mari iubiri pierdute, cum stătea aplecat asupra chitarei, de parcă ar fi ținut în brațe desăvârșita amantă căreia îi cântă în loc de sărut, cu vocea lui de neuitat, părând că nu cuprinde cu ochii negri ca noaptea, mai mult decât reușea să strângă în brațe.

Nu numai că mă văzuse, am aflat mai târziu că buzele lui îmi cântau mie. Au urmat câțiva ani de fugi și regăsiri, iar în final, o promisiune. Chiar dacă doar niște copii, mă rog, el era mai mare un pic, nu ne-am amăgit nicio secundă cu nemurirea unei iubiri apărute prea devreme în viețile noastre, nu ne-am promis că nu ne vom uita, nici măcar că păstrăm vie amintirea acelor ani. Am făcut ceva mai nebunesc de-atât, ne-am dat întâlnire peste 20 de ani, în Sydney, Australia, în fața Operei, de ziua mea, în 2016, nu întâlnire de amor ci doar o întâlnire care să ne confirme că am rămas la fel ca-n ziua când ne-am cunoscut, la fel de curajoși, corecți, nebuni și visători. Apoi ne-am despărțit și nu ne-am mai revăzut niciodată, chiar dacă uneori ne-am gândit unul la altul, mai ales după recenta inevitabilă împrietenire formală pe Facebook care nu ne-a inspirat însă nici măcar un salut…

La câțiva ani după ce am stabilit această atipică întâlnire, la mare, de un 1 mai, de ziua mea, luată de val, entuziasm și alcool, mi-am invitat prietenii la petrecere, tot în Sydney, tot în 2016. Tuturor li s-a părut o idee minunată, ne-am mai amintit vreo doi ani de ea, după care s-a așternut uitarea, iar drumurile noastre au luat-o în direcții diferite și am pierdut legătura.

Dar uite că încă o dată Universul mi-a confirmat că nu uită, nu iartă și nu lasă nimic la voia întâmplării! Anul trecut , din senin, a reapărut în viața mea unul dintre acești prieteni, un fost coleg de facultate și după el, toată gașca. Ne-am bucurat de regăsire și, cum era de așteptat în acest nostalgic context, ne-am amintit că mai e puțin până la faimoasa mea petrecere din Australia. Evident că nimeni nu credea că asta se va întâmpla, dar amintirea a fost plăcută iar pe mine m-a proiectat în urmă cu peste 20 de ani, în ziua în care s-a născut idea, regretând acum că nu am luat-o mai în serios. Mi s-a făcut dor de el, parcă-mi doream să îl aud din nou, să-l văd iar aplecat asupra ei, mângâindu-i corzile la fel cum, probabil, a mângâiat multe femei în toți anii lăsați să se aștearnă peste povestea noastră.

Tot Universul, bazându-se că știu ce să fac cu o idee de milioane, mi-a scos în cale PartySnap, cea mai nouă sursă de divertisment, care a făcut posibilă nu numai petrecerea dar și întâlnirea din Sydney cu frumosul meu chitarist.

Îmi place de mor să organizez petreceri, iar asigurarea elementului surpriză este partea mea preferată, mai ales dacă este și un pic de excentricitate pe acolo.

Nimic nou sub soare să mă serbez la mare, e deja tradiție națională 1 mai-ul pe litoral, deci prietenilor li s-a părut chiar normal să îi invit anul acesta la ziua mea în aceeași vilă de la malul mării în care petrecusem și în urmă cu (prea) mulți ani. Ce a urmat a fost distracție pe cinste, cea mai tare surpriză, pentru că am reușit să-i duc în Australia și chiar să rămânem cu o grămadă de fotografii după acest periplu pe alt continent.

Nu este o cabină foto, este un sistem cu display uriaș similar telefoanelor mobile cu touch screen, conectat la un aparat foto și o imprimantă performantă ce printează pe un suport special protejat UV și împotriva lichidelor, ca să facă față nebuniei unei petreceri în care se descătușează adevărate forte ale naturii, așa cum a fost aniversarea mea de 40 de ani. Când nu se fac fotografii, cei prezenți se văd ca într-o oglindă, un fel de selfie generos capabil să cuprindă până la 40 de persoane într-o imagine de grup. Aparatul a fost adus de firmă pentru câteva ore, cât am cerut eu, la locul faptei, asistat de un operator, dar  noi am folosit jucăria, fiind intuitiv exact ca un telefon deștept. Ei, din acest punct a început teleportarea pe care unii au interpretat-o ca fiind magie. Ne-am tras în poză pe fundalul verde (greenscreen) și apoi minunăția ne-a plasat cât se poate de firesc într-unul din cele șase peisaje presetate special pentru acest eveniment, evident imagini cu opera din Sydney, plaja Pacificului și alte câteva, reprezentative pentru Australia, dar și una mai specială.

Sursa: PartySnap.ro

Sursa: PartySnap.ro

8-partysnap-rezultat-ecran-vede

Sursa: PartySnap.ro

Aveam o singură poză cu dragul meu, marele absent de la petrecere, cel cu care stabilisem întâlnirea în acea zi, rezoluție bună, realizată de un profesionist, într-un concert, am păstrat-o toți anii ăștia în cufărul de comori din podul casei. Scanată a fost perfectă ca fundal pentru o unică fotografie în care să apărem împreună, el aplecat asupra chitarei, imaginea care a rezistat timpului în amintirea mea și eu cu un pahar de șampanie în mână, lansând o nouă invitație.

Pozelor de la petrecere le-am adăugat coifuri, papioane, coarne și suflători, artificii, confeti și cam tot ce ne mai dicta imaginația și ne permitea device-ul de fotodivertisment și permitea enorm de multe, cam tot ce ne-a trecut prin cap am găsit disponibil.

party-snap-47

Sursa: partysnap.ro

Și pentru că în anul de grație 2016, valoarea stă în share și în numărul de like-uri, operatorul a setat ca fotografiile realizate în timpul petrecerii să fie urcate de software pe contul meu de Facebook și să fie trimise pe e-mail tuturor participanților în caz că le rătăceau pe cele pe care oricum le-au scos cu sutele la imprimanta șmecheroasă, chiar atunci, în mijlocul distracției, pe suport de hârtie sau magnetic, ca să și le pună pe frigider și să-și amintească de mine când mai iau câte o bere de la rece. Pozelor urcate automat pe Facebook le-am adăugat acea poză specială și l-am tăguit pe el, alături de checkin-ul în Sydney, Australia. În doar câteva minute a venit comentariul care mi-a făcut ziua rotundă și mi-a confirmat că nu am trăit degeaba 40 de ani:

– Când termini cu petrecerea, te aștept la Sydney Bar, pe Calea Victoriei, să bem șampanie și să-ți spun că ești neschimbată!

Am scris pentru SuperBlog 2016.

Anunțuri

2 gânduri despre “Amintirea nu este o cabină foto

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s