Este lipsa fericirii motiv de divorț?

Sursa: pixabay.ro

Sursa: pixabay.ro

Numărul divorțurilor din România crește de la un an la altul, urmând trendul internațional. Numai în primele 8 luni ale anului s-au înregistrat peste 20 000 de cupluri care s-au despărțit, procentul cel mai mare înregistrându-se în intervalul de vârstă 30-39 ani. Datele statistice ne arată că sunt mult mai stabile cuplurile în care există unul sau doi copii.

De la această informație îmi propun să plec. Înainte să scriu am căutat informații despre posibilitățile pe care le are o femeie aflată într-o căsnicie care nu o face fericită și am constatat că nu se vorbește deloc despre această categorie. Practic această categorie nu există.

Este lipsa fericirii motiv de divorț?

Sunt femei divorțate din diverse motive și există instituții care le sprijină mai mult sau mai puțin, înspre deloc. Altă categorie o reprezintă femeile abuzate pe care iarăși, diverse instituții le susțin. Pentru această din urmă categorie se derulează un număr mare de proiecte finanțate cu fonduri din afara țării, există cifre, soluții, nu știu în ce măsură ele ajută în sensul scăderii numărului de abuzuri domestice, dar există.

Este evident că ambele categorii de femei trec, după divorț, printr-o perioadă dificilă, fie că este vorba de partea financiară, fie de cea emoțională dar în timp lucrurile se echilibrează și de aceea chiar dacă este prea mult, risc să afirm că acestea sunt femeile fericite, mai ales că odată divorțate au o nouă șansă la fericire. Desigur, cele mai fericite sunt cele care-și trăiesc împlinirea pe toate planurile într-un cuplu liber consimțit.

Dar unde sunt femeile căsătorite, eventual cu copii, nefericite în căsniciile lor, cele care și-ar dori să divorțeze dar nu au cum?

Am auzit de atât de multe ori că „numai cine nu vrea, nu divorțează!”, „dacă e proastă și nu divorțează înseamnă că-și merită soarta”, „trebuia să plece fără să se uite în urmă!”, „e nebună, are un bărbat bun și ea visează cai verzi pe pereți”, încât aș vrea să nu-mi pierd absolut deloc timpul și energia desființând astfel de argumente.

Din ce am observat și auzit, din ce intuiesc și din ce-mi permit să cred fără să am o bază reală, aș spune că aceste femei:

  • Au soți care nu sunt foarte răi, nu au defecte majore, nu beau, nu sunt violenți, nu se droghează, nu pierd bani la pariuri/jocuri de noroc, nu-și înșală partenerele sau dacă o fac sunt foarte discreți
  • Au unul sau mai mulți copii
  • Au un trai decent, în sensul că au o casă la care eventual plătesc rate, o mașină și bani din salarii cât să trăiască de la o lună la alta, fără alte venituri sau economii
  • Au avut suficientă încredere în partener și în trăinicia relației încât au neglijat anumite aspecte, gen carieră sau viață socială
  • În timp s-au înconjurat doar de familia lărgită și de prietenii comuni renunțând la orice alt fel de relație care nu ar fi inclus soțul
  • Au acceptat prea mult timp o relație mediocră în virtutea prieteniei cu soțul

După mine, acestea sunt femeile din jurul nostru, mamele, surorile și prietenele noastre, în număr copleșitor de mare, mult mai mare decât cele care au avut norocul unui divorț. Sunt femeile care nu au nicio satisfacție în cuplul în care trăiesc dar care nu sunt suficient de nefericite încât să poată justifica în ochiul critic al societății, un divorț, continuând să-și ducă existența tristă până când, de cele mai multe ori devine prea târziu ca să mai facă ceva. Mai sunt și cele care se gândesc la divorț dar nu și-l permit din diverse motive reale, nefiind vorba despre incapacitatea emoțională de a se desprinde dintr-o relație de dependență.

Când iau în calcul divorțul, aceste femei își fac mai multe calcule din care reiese că:

  • Venitul propriu nu ar acoperi nevoile ei și ale copiilor și ratele pe care le-ar prelua
  • Nu ar avea unde să locuiască în cazul în care ar trebui să părăsească locuința
  • Presiunea din partea familiei lărgite și a prietenilor ar copleși-o
  • Imposibilitatea de a le restrânge copiilor accesul nelimitat la un tată bun
  • Imposibilitatea de a se descurca în paralel și fără ajutor extern, cu un serviciu care să le acopere nevoile și cu supravegherea copiilor
  • Nu au o altă relație cu un bărbat pe care să se poată bizui

Femeile cu capul pe umeri, care nu sunt nici disperate și nici abuzate încât să fugă unde văd cu ochii, orice li s-ar oferi fiind mai bun decât relația stearpă în care se află, vor face aceste calcule, vor trage linie și vor decide să rămână într-o relație care chiar dacă nu este rea, nici fericire nu le aduce, pentru că:

  • nu au unde să se ducă
  • nu au suficienți bani
  • nu au ajutor cu copiii
  • familia și prietenii nu le-ar susține

Este cineva dispus să ofere susținere pe termen limitat, până se pune pe picioare, unei femei cu copii? Există instituții sau persoane fizice care să ofere locuință unei femei cu copii care se decide să divorțeze, nefiind abuzată, lipsa fericirii fiind singurul ei motiv?

Cui îi pasă de femeile astea? Sunt ele victimele nepăsării noastre, sortite lipsei de fericire doar pentru că nu sunt suficient de nefericite?

Anunțuri

25 de gânduri despre “Este lipsa fericirii motiv de divorț?

  1. Cred ca este cazul la 80 la suta dintre femeiele maritate. Si al meu cu siguranta. Dar… sunt la mine acasa, unde sa plec. Am 2 copii, ii impart cu sotul? Ne certam din nimic, ne bucuram de putin, zambim stramb si suspinam la facturi.
    Concluzia: avem nevoie de consiliere de cuplu, matrimoniala, cursuri de parinti, cursuri de management de furie, etc… da cine naiba are timp de ele? Suntem implicati prea mult in viata, prea mult in nefericire, prea mult in prea-prea.

  2. Pingback: Exercitiu de imaginatie: daca m-as intoarce in timp, as ..... - Drumul vietii

  3. Lipsa fericirii nu este motiv de divort. Singurul motiv de divort este cel al adulterului din biblie. Nici o femeie libera care hotaraste sa se casatoreasca in conditiile legii nu semneaza pt: abuz, batai, inselari, iar odata semnat actul, problemele sunt ale cuplului cu tot cu „lipsa de fericire”. Adevarat ca statul nu vine cu un „Pachet Despartire”, probabil ca mai crede in iubire vesnica, dar „pana cand moartea va va desparti” trebuie inlocuit cu „pana cand: inselatu, abuzu, bataile va vor desparti”. Daca se gaseau numai barbati cu bani pt femei, era usor de supravietuit dupa divort.

    • N-am înțeles partea cu prietenul 😛 eu sunt o mare băutoare de cafea, cu sau fără prieten. Și apoi, la 40 de ani cât am, se numește fie soț, fie amant 😉
      Surprize? Oameni proști care nu știu sa salute și au un orgoliu atât de mare încât nu mai e loc de bună ziua. Ține de educație….

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s