Beduin prin fabuloasa Iordania

vacantespeciale.ro

vacantespeciale.ro

Dacă celelalte destinații s-au întâmplat, fabuloasa Iordania mi-am dorit-o, nu orice fel de excursie, ci una specială. Are legătură cu tata care prefera să ne amestecăm cu oamenii locurilor prin care treceam pentru a le cunoaște ordinea și obiceiurile – doar când le stai alături pe prispa casei le poți înțelege temerile și bucuriile, de la ultimul etaj al hotelului vezi doar panorama, oamenii fiind prea mărunți.

Depășind limitele turismului golit de tradițiile locului, aflu ce este toleranța, devin un pic din oamenii pe care-i întâlnesc în călătoriile mele și las la ei bucățele din sufletul meu, doar așa fiind sigură că toți suntem la fel de buni și de frumoși!

Iordania este despre toleranță – prietenii mei dragi sunt un cuplu româno – iordanian în care există echilibru, acceptare, sunt oameni care au evoluat pentru că au pus împreună valori diferite, au avut curajul de a iubi ceea ce este altfel și puterea de a se transforma, păstrându-și totuși esența. Exact imaginea asta îmi doresc să o aduc în conștiința oamenilor și de aceea, împreună cu prietena mea, ne-am propus să organizăm circuite turistice în Iordania, vacanțe așa cum a fost a noastră.

Avem deja un grup de 6 oameni dornici de Vacanțe Speciale, care merg cu bucurie și sufletul deschis către experiențe noi.

Transport, viză, monedă

Alegem zborul cu escală la Istanbul. Este necesar pașaportul cu valabilitate de minim 6 luni, viza se ia pe loc din aeroportul Queen Alia, costurile fiind de 56 de euro, aproximativ 40 dinari iordanieni.

Amman

O noapte la City-Rose Hotel, cu o locație excelentă. Primul lucru pe care îl facem este să închiriem două autoturisme de la HolidayCars. Există și opțiunea excursiilor cu autocarul dar noi ne bazăm pe calitățile noastre de ghizi și profităm de libertatea pe care ne-o oferă faptul că suntem un grup mic și putem să ne organizăm ținând cont de preferințele fiecăruia. Odată rezolvată deplasarea, pornim către Downtown, partea veche a orașului, preferata mea: aglomerat, bazar, restaurante, arabi – simți pulsul orașului, orientul este peste tot, mirosuri de condimente, cafea prăjită, fructe, tulpinile seci de trestie stoarse într-o mașinărie ciudată oferind o sevă dulce și hrănitoare.

Este zona în care dacă mergi cu inima deschisă primești bucuria lor și o oferi pe a ta, locul unde le vezi frumusețea ochilor negri conturați de gene lungi, observi hainele altfel decât ale tale și mai ales nu ai cum să nu observi curiozitatea cu care privesc pielea noastră albă, sfioși și încântați precum copiii. Se bucură când te oprești să le privești marfa, au mereu ceva de oferit, o bomboană, un ceai, o gură de cafea, o prăjiturică sau chiar o îmbrățișare pentru copii. Pașii ne duc pe străduțele înguste, cuceriți de spiritul locului, până când ni se face foame. Nu e timpul restaurantelor sofisticate, știm noi un loc, la Zaki, în Balad, preferat de localnici – ca să fii sigur că mănânci ce-i mai bun! Ne potolim foamea din mers, prin toți porii ne iese miros delicios de oaie și când simțim că nu mai putem, ne tragem sufletul la o narghilea cu aromă dulce de măr. Suntem deja arabi! În drum spre mașină ne oprim la cea mai bună kunafa din Amman, la Habiba, unde e mereu coadă, oameni mănâncă în picioare sau așezați pe bordură după care plătesc un bănuț vânzătorilor ambulanți și primesc o sticlă de apă rece, perfectă după dulcele plăcintei.

Ne abatem pe celebra rainbow street unde vedem fața opulentă și luxoasă a Ammanului și adormim contrariați, nebănuind ce va urma.

Arhiva personală

Arhiva personală

Petra – orașul antic din care anual se mai descoperă câțiva zeci de kilometri, nu are cum să fie povestit în cuvinte, nu există limbă care să-i cuprindă măreția, de la drumeagul îngust printre stânci, la respirația care ți se taie când Trezoreria se dezvăluie privirilor, la întrebarea care te frământă pe tot parcursul – “cum de au reușit să construiască așa ceva?”, frica paralizantă când măgarul te urcă cele 800 de trepte pe buza prăpastiei până la Mânăstire și nu în ultimul rând beduinii.

După ce îi cunoști pe arabi și crezi că deja știi tot, apar beduinii, cei cărora li s-au construit numitele village pentru a se așeza și a popula Iordania, dar ei sunt prin excelență nomazi așa că acum sunt ghizi la Petra și în desert. Sunt dați cu kohol la ochi, un praf negru care îi protejează de nisipul nemilos. Fața le este acoperită de ha’ta care-și neagă rolul bănuit de noi, acela estetic sau de a-i feri de privirile curioșilor, dezvăluindu-ne funcția ei reală, de protecție în fața furtunilor de nisip și a soarelui.

Totul – hainele, postura corpului, culoarea pielii, vorbesc despre istoria lor de viață, de călătorii în deșert, pe jos sau călare, măgarii și cămilele fiind nădejdea lor.

Arhiva personală

Arhiva personală

Deșertul Wadi Rum – ajungem la timp pentru apusul care incendiază cărămiziul deșertului, înnoptăm în mijlocul deșertului, în cortul pentru care am făcut rezervare online, într-o tabără de beduini, după ce servim ceai negru și ascultăm muzică tradițională, strânși în jurul focului, pe perne, pufăind prietenoasa narghilea.

Carnea și legumele înăbușite într-o groapă unde zac de câteva ore peste jăratecul nemilos, ne sunt servite într-o încăpere în care intrăm desculți, păstrând tradiția locului. Dimineață pornim cu jeepurile, conduși de doi tineri badawi care par să se simtă în deșert mai în largul lor decât în orașul sărăcăcios din care pornim. Ne arată tot ce ascunde nesfârșita întindere de nisip și stânci.

La o dună imensă ne bucurăm de placa cu care ne lăsăm să alunecăm pe nisipul fin….

Arhiva personală

Arhiva personală

Pe drumul de întoarcere facem popas la Marea Moartă, ne așezăm ca în fotoliu pe apa unsuroasă ca o saramură concentrată, lăsăm acolo nisipul roșu al deșertului și luăm cu noi un strat gros de sare, ca amintire.

Se spune că cel mai frumos loc din lume este acolo unde lași o poveste neterminată, așa cum lăsăm noi Iordania…Jerash, Akaba, Valea Iordanului cu locul botezului, Madaba – orașul creștin, Muntele Nebo de unde se vede Țara Sfântă – sunt tot atâtea destinații pentru alte vacanțe speciale!

SuperBlog 2016

Anunțuri

6 gânduri despre “Beduin prin fabuloasa Iordania

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s