Cum am omorât pisica!

arhiva personală

arhiva personală

Uneori bunele intenții sunt aspru pedepsite, în cazul meu mai ales atunci când sunt și tare mândră de faptele mele. De exemplu eu cred despre mine că iubesc animalele și că în general le fac bine iar atunci când chiar nu am cum, măcar nu le fac rău. Dacă mă întreba cineva până de curând aș fi spus pe nerăsuflate că eu nu am chinuit niciodată vreun animal. Acum, după întâmplarea asta, nu mai sunt chiar așa de sigură.

Se făcea că am luat, nu una, ci două pisici, în marea mea mărinimie. Le știți!

Baldur, motanul superb care este un monument de lene, se comportă ca o cârpă, ca să-l pot lua în brațe aș avea nevoie de măcar două mâini în plus să-i pot susține capul și coloana care pare să-i lipsească cu desăvârșire când vezi cum ți se scurge printre degete ca o gelatină.

Iosevina, al cărui nume vine de la Io-s-(d)e-vina este exact opusul, un fel de zgârci care nu stă niciodată la mângâiat decât dacă o obligi și dacă chiar îndrăznești să faci asta, își ia o față de veveriță agresivă și profită de cel mai mic moment de neatenție pentru a fugi. Și ca să fie extrem de simpatică, este alergică la purici!!!!!! Este în permanență plină de bube.

Sunt pisici care stau cea mai mare parte a timpului pe afară, au o gașcă în vecini cu care explorează toate gardurile și sunt convinsă că Iosevina caftește și toți câinii din zonă, deci nici pomeneală să stea puricii departe de ele.

Așa că, suflet bun ce sunt eu, le-am cumpărat zgărdițe anti-purici, din alea scumpe de te doare buzunarul. Le-am prins pe amândouă în casă, am închis uși, geamuri și am purces la montarea zgărzilor în jurul gâturilor lor de feline prețioase.

Am început cu Baldur care, prin somn, a observat că-i fac ceva dar i-a fost prea lene să deschidă ochii ca să vadă ce i se întâmplă. În timpul ăsta Iosevina privea atentă. Sunt sigură că a înțeles nu numai ce-i fac vărului ei dar dacă ar fi putut vorbi mi-ar fi spus și cu ce e impregnată zgarda și cum acționează pentru a omorî bieții purici.

Când i-a venit doamnei rândul, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ascundă. După ce am mutat mobila, a decorat pereții, a înnebunit vecinii, am reușit să o prind, să o imobilizez cumva între genunchi și cu mâinile care oricum erau prea puține, să-i înfășor zgarda în jurul gâtului. Zgardă care zice în instrucțiuni că trebuie să fie suficient de strânsă încât destul de greu să intre două degete între ea și gâtul animalului. Cu ultimile puteri fac acest test, totul părea perfect, așa că îi dau drumul din strânsoare.

Șoc, șoc, șoc!

Iosevina cade lată la picioarele mele și mă privește cu ochii bulbucați de nervi, fără să miște însă. Moartă! Lată! Nemișcată! O împung cu degetul, nimic! O iau și o așez în poziție patrupedă iar ea se prăvălește din nou….

Gata, am omorât pisica, am strâns-o de gât….mă simțeam mizerabil, plină de regrete, nu știam ce să fac, mă proiectam peste ani de zile îngrijind toate pisicile pământului ca să-mi răscumpăr vina, să scap de apăsătorul sentiment de vinovăție. Printre lacrimi, iau pisica de jos, măcar să-și dea ultima suflare în brațe, să o mai mângâi o dată, mai ales că acum părea incapabilă să mai fugă.

O iau, o mângâi și constat că-i lipsesc două labe, alea din față. Măi să fie, a venit slută de la plimbare și eu n-am văzut? Mă uit mai bine, o întorc cu burta în sus și ce să vezi?

Când i-am pus zgarda și-a băgat nebuna labele din față în zgardă, sunt sigură că a vrut să mă împiedice să i-o pun în jurul gâtului, iar eu când am strâns cum zicea în instrucțiuni, i-am imobilizat lăbuțele….

Am desfăcut-o imediat, a fugit ca din pușcă și vreo 3 zile, cum mă vedea, cum mă scuipa. Pesemne că meritam!

Anunțuri

16 gânduri despre “Cum am omorât pisica!

  1. Femeie nebunăăăăă! Am râs cu lacrimi! Mi teși imaginam luptându-te cu ”fiara”, plângând la căpătâiul ei. Îți dai seama că niciun ocean nu-ți va spăla păcatele în mintea ei de felină prețioasă? În primul rând, pentru că ai avut tupeul, neobrăzarea să îi strici freza, apoi pentru că i-ai tulburat fengșuiul… :)))))) Biata Iose!

      • Draga mea, am scris „între genunchi” special ca să nu scriu „între picioare” pentru că m-am gândit că pe lume sunt și mame nebune care-și lasă minorii să citească bloguri. Asta în primul rând. Secundo, cred că fiica mai are de așteptat câțiva ani până la astfel de demonstrații.

      • Oi fi scris tu între genunchi, eu am redat imaginea creată în mintea mea…
        Și n-am lăsat-o, dar râdeam cu sughițuri, și a venit peste mine… de ce râzi… păi citeam ceva pe blogul Mihaelei… aaaa, daaaa? ceeee? …. ia la mama, râzi și tu….

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s