Passenger – un film S(implu)F(iresc)

InterComFilm

InterComFilm

Mă fascinează timpul actual, acum-ul pe care îl trăim, în care firescul este atât de rar încât se fac filme SF despre el, în care SF pare să vină de la Simplu@Firesc și nu de la Science Fiction, filme care să-și pună audiența pe gânduri, să iște controverse și să provoace emoții.

Când oamenii își doresc cariere strălucitoare, dezvoltare personală, iubiri complicate și mai ales dovezi de necontestat ale acestor iubiri, călătorii care mai de care mai fascinante, experiențe deosebite, călătorii cu balonul, sărituri cu parașuta, mese copioase servite pe întuneric pentru a potența celelalte simțuri în afara văzului, este banal, derizoriu chiar, ca bărbat să-ți dorești să construiești o casă, iar ca femeie să-ți golești sufletul de orice altceva și să iubești bărbatul care doar construiește o casă, fără să facă alte nebunii amețitoare.

Suntem învățați să ne dorim mai mult, să acționăm, să facem, să ne depășim permanent condiția, să alergăm, să gonim către gloriosul sfârșit, să o facem cu mândrie, în fața morții să avem cu ce ne lăuda, că ne-am satisfăcut toate poftele, că avem experiențe diverse, că nu am ratat nimic. Nu am ratat nimic în afară de a trăi!

Bunicul meu a plantat un nuc în ziua în care m-am născut, iar când am împlinit 6 ani mi-a dăruit o carte poștală cu o corabie și mi-a urat să trec prin viață cu toate pânzele sus și cu vântul la pupa. M-a învățat atunci, în anul acela când mama m-a urcat pe un scaun pentru ca bunicul să mă poată vedea din patul în care zăcea, că în viață trebuie să fac 3 lucruri: să plantez un copac, să iubesc un bărbat și să construiesc o casă. Atât de simplu! Nu mi-a spus nimic de bani, de joburi, de distracții. Doar 3 lucruri care la 6 ani mi se păreau foarte ușor de realizat. Acum, la 40 simt că mai am câte ceva de făcut…bine măcar că am plantat copacul!

Când mă opresc din goana asta nebună, privesc la mine și la cei din jur și văd că ne cramponăm să obținem altceva, mereu altceva, mai mare, mai strălucitor și nu apucăm să ne bucurăm deloc de ce avem. Culmea este că acum, exact în acest moment, dacă ne oprim și privim cu atenție, vom vedea că avem tot ce ne trebuie pentru a construi exact ceea ce ne dorim și că de fapt niciunul dintre noi nu ne dorim mai mult decât un copac, un om pe care să-l iubim și o casă. Nici nu-mi dau seama cine și când ne învață că e musai să depunem eforturi uriașe în speranța că va veni acel moment când de nicăieri va apărea omul perfect de iubit și casa visurilor noastre. Și mai ales nu-mi dau seama unde au dispărut bunicii care să ne învețe compromisul, să ne arate că omul ăla care ne face să zâmbim dimineața și căruia îi simțim sărutul pe frunte chiar și când e departe, tânjind după el, este exact omul potrivit, căruia să-i dăruim tot ce avem acum, să ne golim sufletul de toate cele nefolositoare și să ni-l umplem cu un zâmbet, cu un gest, cu orice vine către noi când stăm pe loc, pentru că în fugă iei doar ce apuci, abia când stai pe loc simți bucuria darului primit. Aș vrea să învățăm să avem încredere în resursele noastre, să-l iubim pe cel de lângă noi chiar dacă acesta, aflat într-o situație limită, comite o crimă împotriva noastră. Iar casa…stă în puterea noastră să o construim, cu ce avem acum. Va fi casa noastră în care să ne trăim fericirea, acum, nu peste 90 de ani.

Atât de ciudate au devenit aceste lucruri simple, atât de îndepărtate de realitatea noastră cotidiană,  încât se pot face filme SF pe tema asta. Este un subiect complex prin chiar simplitatea lui care alături de ridicarea unei probleme de ordin moral, gen “înecatul îl trage și pe celălalt sub apă pentru a se salva, iar asta este bine pentru el chiar dacă pentru celălalt este o crimă” face subiectul filmului Passengers, distribuit de InterComFilm, a cărui lansare în România va avea loc pe 23 decembrie, avându-i în rolurile principale pe Jennifer Lawrence și Chriss Prat, în regia lui Morten Tyldum. În afară de subiectul care pune pe gânduri prin simplitatea lui, fiind un film 3D, îl recomand și pentru imaginile frumoase, dar deloc înspăimântătoare.

După lansare, respectând tradiția ultimilor ani, voi merge să-l mai văd o dată, dar cu copiii. Avanpremiera am savurat-o alături de omul drag, SuperBloggeri și jurnaliști.  Nu este un film pentru copii sau mai corect, nu este un film pentru acei copii care se uită doar la filme recomandate vârstei lor. Ai mei nu gustă filme pentru copii, iar acesta este un film pe care eu îl consider safe pentru ei și cu potențial mare de a înțelege câte ceva, nu chiar esența despre care cred că va rămâne ascunsă multor adulți prea preocupați de partea complicată și inutilă a vieții.

Vă las în continuare trailer-ul filmului Passengers și vă provoc ca până la lansare, când vă recomand să mergeți să-l vedeți în cinematografe, să priviți înspre voi, să vă întrebați și mai ales să vă răspundeți la întrebarea “Ce mai așteptați ca să fiți fericiți?”

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s