Keep it short&simple – KISS, sărutul vieții!

pixabay.com

pixabay.com

Mi-a spus mie un prieten că în viață, cel mai bine este să păstrez lucrurile scurt și simplu, mă rog, în engleză sună mult mai bine – KISS (keep it short&simple) și mare dreptate avea.

Știți tertipurile alea revoltătoare, gen „pupă copilul doar în somn că altfel se învață!”, „nu-l lua în brațe că se învață și nu mai scapi de el!”, „nu-i da ce vrea exact când îți cere pentru că te va vedea slab, imediat preia controlul și te manipulează pe urmă cum vrea el”, „fii dur, să-ți știe de frică!”? Le știți, că vorba aia, din cauza lor acum câștigă saci de bani specialiștii în parenting, care ce ne învață? Când plânge plodul să facem repede un joculete ca să vedem ce are, să exprime emoția, să se descarce. Când nu vrea să mânce ce-i pui dinainte, să-i tunzi brocoliul gătit impecabil în formă de dinozaur șchiop cu pipa păcii în gură. Când nu vrea să se culce fix în momentul în care-ți tună ție, să-i stingi lumina, să-i pui o muzică de toată jena și să-i impui să tacă, prin tăcerea ta, ignorându-l.

Și acum o să dezvălui marele secret: când plânge nu vrea să se joace, vrea să fie ținut în brațe. După ce e ținut în brațe cât vrea el, va spune singur de ce a plâns. Sau nu va spune, uneori nu va avea nevoie să mai și spună. Când nu vrea să crape-n el, fie nu-i e foame, fie nu îi place. Când nu vrea să doarmă înseamnă că nu-i e somn. Atât de simplu este! Acum, tu o să-mi spui că da, dar jocurile la vârsta asta ușurează enorm exprimarea emoțiilor. Vax! Adevărul este că ție, adult, îți este mult mai ușor să faci un joc stupid decât să-ți iei plodul în brațe și să-l iubești până tace. Ție îți este mai ușor, nu lui! Jocul ăla ție îți dă senzația că ai control asupra emoțiilor și gândurilor altui om, faci jocul ăla pentru tine, nu pentru celălalt. Celălalt ți-a cerut altceva, iar ție îți este foarte frică să-i oferi. Nu-ți asumi nici să-l refuzi, că ar fi și asta o variantă. Nu! Tu îi oferi ce știi tu, iar el ar trebui să ghicească că în spatele surogatului pe care i-l oferi se află toată grija și atenția de care ești capabil. Și-atunci te întreb eu și te rog să te întrebi și tu: de ce nu-i oferi direct iubirea ta? Ți-a cerut iubire, i-ai dat iubire! Țac-pac, ce atâtea jocuri?

Mai e situația și mai meschină în care amărâtul nici măcar nu-ți cere să-l iubești, el doar vine și din senin îți oferă toată dragostea lui, iar tu pentru că te crezi nedemn de sentimentele alea, pentru că așa ți s-a spus de multe ori, acum ești convins că nu meriți, că nu ți se cuvine, așa că nu primești, eventual îl bănuiești că vrea să te manipuleze, că îți oferă ceva ca să poată apoi să-ți ceară mai mult. Te lansezi iar într-un joc tâmpițel prin care, chipurile, îi testezi onestitatea și bunele intenții. Ce faci concret? Pornești artileria de mici (sau mai mari) răutăcisme, ca să vezi ce face: dacă suportă cu stoicism și tot pare să te mai iubească, înseamnă că e cât de cât sincer, dar treaba asta trebuie testată permanent, așa că periodic mai lansezi câte o ghiulea, ca să știi, ca să fii sigur, ca să deții controlul. Sau, ca să scapi chiar mai repede, îți spui că-i cam prostuț pentru că suportă. Dacă se supără după prima rafală, înseamnă fie că nu te iubește destul, fie că, vezi doamne, nu are simțul umorului. Asta cu simțul umorului fiind doar o scuză pentru tine, adică tu practic știi că înțepăturile alea nu prea au ce căuta acolo, dar te minți că sunt doar glume. Treaba ta!

Că dacă nu mănâncă diversificat o să dezvolte carențe. Hai, pe bune!?! Tu ai carențe dacă zi de zi la job mănânci șaorma? O să-mi spui că nu, că e cu de toate! Nici el nu are nicio carență, crede-mă!

Că dacă nu doarme o să fie obosit! Wow! Cât? O zi, jumătate de zi? Dacă nu doarme chiar când vrei tu, crezi că o să se sfârșească de nesomn? Nu, o să adoarmă cândva. Problema este că tu, adult, ai chef de liniște între anumite ore și fie că-i place sau nu, tu îi impui asta copilului.

Și astea nu sunt nici pe departe cele mai grave chestii care se pot întâmpla. Efectele se vor vedea mai încolo, când va fii mare, pentru că, ce învață puradelul din parentingul tău modern dar atât de asemănător cu ăla vechi? Ce îi transmiți tu când recurgi la tertipurile astea? Că eu nu te iubesc așa oricum și oricând ai tu chef, vreau să știu întâi de ce vrei asta! Întâi îmi găsești 20 de argumente inteligente care să justifice nevoia ta de atenție și de iubire și pe urmă, dacă am chef și dacă ai fost suficient de convingător, îți dau un pupic.

Dacă nu ți-e foame sau somn, întâi facem dansul ploii și abia apoi te las în pace!

De aici va rezulta un adult care în loc să ia lucrurile simplu și scurt, le va complica inutil și obositor, nu va știi ce să facă cu ceea ce simte, nu va știi ce să ceară, nu va știi să ofere atunci când i se cere, se va lansa în fel și fel de jocuri la care ceilalți adulți vor răspunde prompt, pentru simplul motiv că au primit aceeași educație, au fost crescuți exact la fel, însă tuturor li se va părea totul obositor și complicat. Și atunci de ce nu KISS? Pentru că nu știți să faceți asta! Pentru că reușiți să vă dați cu stângu-n dreptu și să complicați inutil lucrurile, sfârșind în a vă bloca total emoțiile și de a trece trist prin viață folosind zi de zi un același banal comportament, ratând toată bogăția și frumusețea vieții din cauza unicului joc pe care îl știți juca.

Ajungem ca atunci când simțim ceva emoție pentru un alt om, în loc să o lăsăm să iasă și să ne bucurăm împreună de ea, să facem tot felul de mici mizerii menite să alunge emoția și să deseneze un comportament ce mimează indiferența, pentru că doar asta mai știm să facem. Sau, atunci când unul mai puțin afectat de malaria jocurilor, își arată natural emoția, este mazilit, pus la zid, rănit cu bolovani de cuvinte grele, până când urlă de durere și jură că nu va mai face asta niciodată.

Îmi este frică de adulții care doar râd (de alții) sau doar plâng sau care nu fac nici măcar asta, ci doar gândesc, decid. Caut să aduc în viața mea oamenii care și-au păstrat emoțiile, toate, iubire, bucurie, tristețe, durere, frică, furie. Aceștia sunt repetenții la jocuri, retardații, proștii, dar sunt premianți la viață. Alături de ei am curaj să construiesc castele în stâncă, cu ceilalți mă obosește să fac chiar și un castel de nisip.

Îmi este frică de oamenii care și-au învățat jocul atât de bine încât acesta a devenit un mod de viață pe care nu au puterea nici măcar să-l pună la îndoială vreo secundă. Caut să aduc în viața mea acei oameni care șchioapătă, care se întreabă, experimentează, greșesc și repară și iar greșesc și iar repară. Alături de ei am curaj să trăiesc, restul mă înspăimântă.

L.E. Mâine vin cu continuarea!

Anunțuri

Un gând despre “Keep it short&simple – KISS, sărutul vieții!

  1. Pingback: Suntem scenariștii și producătorii propriei vieți | Mihaela Roxana...

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s