În pași de tango înspre trecutul viitorului meu

pixabay.com

pixabay.com

Cam de mult timp tot m-aș duce! Aș merge undeva, dar “undeva” nu e oriunde, nu acel sentiment de „aș pleca de acasă, doar ca să plec”, ci celălalt, „m-aș duce acolo”! Doar că nu vizualizam “acolo”, iar lucrurile au stat pe loc sau aproape. În decembrie am avut un zvâc ce m-a purtat până spre Brașov. Am dat vina pe traficul infernal pentru că am făcut drumul de întoarcere după o cafea, fără să privesc în jur. Azi știu că ceva mă trăgea înspre “acolo”, în pași de tango înspre trecutul viitorului meu.

Voi aveți un loc puternic legat de copilărie în care să vă fie dor să reveniți din când în când? Știu, pentru cei care nu-și mai duc traiul în locurile copilăriei este chiar orașul/satul natal. Privind în urmă văd că am crescut în foarte multe locuri, dar acasă mi-a fost mereu Bucureștiul chiar dacă primii 7-8 ani de viață sunt împărțiți ca timp, în mod egal între cel mai mare și cel mai mic oraș din România. Ironic cum de mică m-am împărțit, cum am iubit și iubesc cu patimă și ce e mult și ce e puțin, cum acel început de viață se oglindește atât de bine în cea care sunt acum.

Ciudat cum acel loc mă cheamă, revine puternic în amintirile mele și readuce în prim plan nevoia de a merge acolo, de a respira aerul acela, de a lăsa gândurile să zburde în timp ce pașii mă duc fără greș în locuri știute de când eram copil.

M-am trezit azi știind unde vreau să merg și mai mult ca sigur că lucrurile se vor aranja în așa fel încât să ajung cât de curând.

Știu mecanismul, în teorie îl știu! Timpul petrecut acolo hălăduind pădurile mi-a fost bun, eu eram bine, este o stare la care vreau să revin, nu oricând….

Distincția asta trebuie făcută: locul mi-e drag și e frumos, nu-l ocolesc în plimbările mele, măcar pentru un gulaș și tot mă opresc, dar locului îi asociez o stare, un bine care atunci când îmi lipsește prea mult timp începe să mă cheme.

Este un timp când le aveam pe toate, mă las dusă de amintiri și totul se mișcă foarte repede, nu e film, o întâmplare, sunt imagini. Este Oltul învolburat de la pod înspre camping pe care îl urmez anevoie, sărind pe pietre. Este căsuța mică pusă pe 4 blocuri de bca, cea sub care s-a băgat într-o noapte ursoaica și când s-a ridicat a aruncat-o în Olt. Este bungalow-ul în spatele căruia am făcut schimb de bluze cu Ildi când jucam de-a v-ați ascunselea și soră-sa s-a învinețit de furie că ne-a confundat. Și grătarul din față unde tata parca motocicleta. Motocicleta. Tata. Mâncarea de fasole făcută pe aragazul de campanie, cea pe care am mâncat-o cu fetele până să vină tații noștri cu tacâmuri. Cea mai bună fasole. Mlaștina prin care treceam ca să putem urca ușor pe munte, să mergem cu Oltul, ignorând poteca, lăsând-o turiștilor, până la podul rupt, cel pe cabluri, care se bălăngănea periculos de puternic. Acolo traversam tremurându-ne picioarele de frică și ne întindeam în iarba înaltă privind cerul ca să ne tragem sufletul înainte să fugim către casă. Leagănul din spatele vilei cu garajul din piatră, cel pe care ne dădeam știind că proprietarul nu este acasă. Izvorul cu apă minerală bună, cel la care mereu era coadă. Colacii secuiești fierbinți pe care moșul ni-i vâra pe mână până la cot ca să nu ne ardem și gluma pe care niciodată nu o înțelegeam – îl întrebau turistele cum face colacii ăia, iar el răspundea că dacă le primește în spate, în brutărie, ca să le arate, vor rămâne gravide…Poliția pe lângă care treceam și imediat era alertat tatăl fetelor că iar ne facem de cap și hățișurile prin care o luam ca să evităm întâlnirea cu alți polițiști. Drumul spre mofetă, din care ne abăteam urcând pieptiș câteva sute de metri până la celălalt izvor cu apă bună, cel care izvora într-o buturugă. Acum l-au captat și e adus la drum, curge din gura unei broaște, dar dacă urci găsești buturuga și un firicel de apă. Mai sus, trecând de panta abruptă cu zmeură cât vezi cu ochii, unde riscam de fiecare dată să ne întâlnim cu ursul, este mofeta veche, o grotă mică în pământ unde oamenii au adus două scaune și au improvizat un acoperiș din folie. Acolo am simțit cum miroase vulcanul de sub munții ăia. Mergând spre mofeta mare, nu pe potecă, știam drumul, am găsit ochiuri de noroi care bolborosea. Tot vulcanul. Mofeta mare. Oare de ce credeam noi că oamenii trebuie să stea serioși acolo? Poate pentru că ne plăcea să ne strâmbăm la ei până când nu mai puteau de atâta râs. Fuga înapoi spre bungalow, întotdeauna prin aceeași baltă din mijlocul pădurii, ascunsă privirilor de mătasea broaștei, cu un trunchi mare căzut de-a latul, pe care treceam exersându-ne echilibrul. Câinele fotografului, Lady, îi plăcea plăcinta cu mac și făcea numai prostii, un saint bernard care mă umplea de bale de câte ori mă tăvăleam cu ea în stratul gros de ace de brad. Și garajul în care locuia, la poalele muntelui, alt munte, acolo unde veneau urșii să mănânce pâine din mâna copiilor. Stânca Șoimilor, cea care pare la cel puțin două zile distanță, dar la care ajungi în maxim 2 ore. Casele înșirate de-a lungul căii ferate, toate cu plăcuțe de cazare la poartă. Nu se mai cazează nimeni acolo…Ștrandul cu apă termală, cel de jos, de lângă lac, doamne, cât era de fierbinte! Și cel de sus, cu apă minerală, acela nu-mi plăcea, sulful care ruginea bazinele mi se părea scârbos. Fulgii mari cât pumnul care-au nins în noaptea când ne-a căzut galeria în camera în care dormeam. Biserica catolică unde eram primiți să ne jucăm în zilele când nu era slujbă. Moara lui Făgădău, cea care a ars. Acum e pensiune, mi-ar plăcea să stau acolo. Brazii care trosneau de ger când urcam cu săniile nepermis de mult, sus pe munte unde niciun alt om nu îndrăznea să urce. Lacul care iarna se transforma în patinoar cu gheața groasă de o palmă. Țurțurii de la streșinile hotelurilor, n-am văzut niciodată țurțuri mai mari…

Acolo m-aș duce, în liniștea acelor locuri ca să găsesc râsul copilului de atunci, să respir optimismul munților, să mă încarc cu perseverența și învolburarea Oltului, să las brazii bătrâni să-mi îndrepte coloana sprijinindu-mă de ei, iar ochii să privească semeț către Stânca ce domină totul în jur.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s