Toufick, ai pus apă la cafea?

Sursa foto: La Fântâna

Toufick, ai pus apă la cafea?

Încă nu doamna, pun în pauză când mă duc La Fântâna, răspunse el vesel, iar doamna zâmbi cu subânțeles.

Trecuse deja o săptămână de când eram angajată la firma doamnei, prindeam din zbor mersul lucrurilor și reușeam să mă fac utilă colegilor, dar nu înțelegeam deloc bună dispoziția și chiar afecțiunea ce veneau dinspre “cuplul” apă și cafea, două aparate strategic plasate în spațiul care despărțea cele două firme ai căror angajați păreau că se bucură zilnic de oaza de liniște din jurul plantelor ciudate dintre canapelele joase cu motive orientale ce contrastau flagrant cu mobilierul din spatele pereților de sticlă.

La pauză mi-am luat cana cu bufnițe și am turnat în ea cafeaua cu gust rotund ce-mi amintea și de răsăriturile blânde de la malul mării noastre, dar și de asprimea deșertului când poposeam pentru odihnă în vreun cort al beduinilor, ferindu-mă de soarele prea fierbinte. Sunt sigură că mi-am imaginat că sunt în deșert văzându-l pe Toufick în timp ce aparatul râșnea boabele proaspete și aromate de cafea. Am sorbit o gură lungă și am simțit că a venit timpul să-mi declar independența și să aflu povestea din spatele zâmbetelor colegilor mei. M-am așezat lângă arabul cu trăsături frumoase, împrumutând din tonicitatea și șarmul cafelei de care mă bucuram și l-am îndemnat să îmi împărtășească din amintirile lui, precum în 1001 de nopți, în pauza de cafea la birou.

Am venit cu domnul tocmai din Egipt. Auzise el că poate să vândă aici covoare frumoase și a deschis firma asta, începu Toufick povestea, arătând cu mâna înspre cealaltă firmă, nu a doamnei…

Eram doar câțiva angajați, stăteam aici de dimineața până seara. Domnul mergea pe la alte firme ca să caute clienți, le povestea despre covoare, îi invita la noi ca să le vadă. Au început să vină, se uitau, ascultau și plecau, nu prea cumpărau. Deloc nu mergea treaba! Într-o zi a venit șefu’, ne-a pus să scoatem aici pe hol covorul ăsta mare, a dat câteva telefoane, era destul de agitat și părea nerăbdător. Până la sfârșitul săptămânii sosiseră canapelele astea pe care le vezi tu aici și aparatul de cafea Kafune, luat în custodie de la La Fântâna, cu abonament lunar, cu cafeaua inclusă, gata instalat și noi învățați să-l folosim, nu că ar fi greu, dar cei de la firmă asigură training de utilizare, mentenanță și service. Ei bine, de-abia de acum începe povestea…Când veneau clienții, nu-i mai plimba prin depozit ca să le arate covoare, ci îi invita frumos pe canapeaua asta, îi servea cu o cafea ce părea inspirată din poveștile lui despre deșerturi roșii și stâncoase, cu apusuri romantice și arabi care cântau cu pasiune în jurul focului. Vânzările au început să meargă, noi eram mulțumiți, totul era bine.

În tot timpul ăsta, doamna, șefa, venea zilnic la birou și părea că nici nu observă că holul arată altfel. Doar aroma reconfortantă a cafelei părea îi smulgea câte o tresărire de fiecare data când trecea pe lângă aparat. Eu l-am văzut pe șefu’ că o sorbea din ochi, pe doamna, cafeaua o sorbea din ceașcă, așa că i-am spus să o invite la o cană, într-o zi. Și-a făcut curaj și a oprit-o într-o dimineață, dar ea l-a săgetat cu privirea-i tăioasă și a trecut mai departe, acoperind mirosul boabelor proaspăt râșnite cu parfumul ei care pot să jur că este Shalimar. La scena asta am asistat și noi, dar și angajații doamnei. Le plăcea cum era acum aranjat holul așa că ieșeau și ei să se bucure de pauza de cafea și știi cum e, azi un “bună dimineața!”, mâine un “ce mai faci?”, am ajuns să ne împrietenim. Pe toți ne-a durut trufia doamnei, dar pe șefu‘ cel mai mult, el chiar o plăcea, cred că era îndrăgostit…Într-o dimineață, printre canapele au apărut plantele astea pe care le vezi tu. Sunt plante de cafea. Le-a cumpărat domnul de la seră și le-a adus aici. Cel mai frumos ghiveci l-a pus pe biroul ei cu un bilet pe care scria cam așa: „primește ca semn al prieteniei mele această planta de cafea care sper să te facă să te răzgândești și să accepți invitația de a petrece împreună pauza de prânz, ca să-ți spun cum să îngrijești planta. Și pentru că nu aș vrea ca planta să aibă de suferit din cauza unui refuz, o să-ți scriu aici că îi place apa proaspătă de izvor pe care să i-o oferi zilnic și că pe hol mai sunt alte câteva plante asemănătoare care s-ar bucura să fie udate.”

Noi așteptam cu sufletul la gură reacția doamnei, dar ea a pus biletul de-o parte și și-a văzut de treabă, s-a apucat să dea telefoane și să răspundă la mailuri. Sau așa părea! A doua zi, lângă aparatul de cafea își făcuse loc încă un aparat, un watercooler cu bidon mare, iar pe biroul domnului se odihnea o stropitoare micuță de care atârna un bilețel: „am adus apa de izvor pentru toată lumea. Te aștept în pauză La Fântâna ca să punem împreună apă la cafea!”

Așa s-au cunoscut și uite că au trecut de atunci câțiva ani, între timp au devenit parteneri, doamna vinde obiecte de decor, domnul vinde covoare, copilul crește, clienții vin, beau cafea, se răcoresc cu apă proaspătă, cumpără, pleacă, iar Toufick spune povești despre cuplul apă – cafea cui are chef să îl asculte! Și-ți dau un sfat, că te văd tinerică: fie că vrei să-ți faci o familie, fie că vrei să mulțumești angajații sau clienții, fie că vrei să obții un contract, important este să aduci oamenii în jurul unei căni de cafea și a unui pahar cu apă!

Sursa foto: La Fântâna

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Anunțuri

5 gânduri despre “Toufick, ai pus apă la cafea?

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 1. ”Cuplul” apă + cafea, element al culturii organizaționale

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s