Ascultă de bunica cremelor dacă vrei ten frumos!

super_blog_martie-mic

Sursa foto: farmec.ro

La mine în familie toate femeile s-au remarcat prin ceva – o mătușă este foarte inteligentă, o verișoară foarte curajoasă, alta puternică, bunica a fost foarte frumoasă, mama este și ea frumoasă și are niște ochi albaștri cum nu am mai întâlnit, iar eu le-am adunat pe toate de la ele și am întruchipat perfecțiunea, sunt frumoasă, puternică, curajoasă, inteligentă, am niște ochi gri-verde-albastru-ca-marea cum nu s-au mai văzut, încredere în mine, o atitudine greu de imitat și în plus sunt (și) foarte modestă (!!!!).

Despre frumusețe am furat de peste tot, dar sfaturi am primit doar de la bunica. Probabil că au fost mai multe, dar eu am rămas doar cu unul pe care încă îl mai folosesc și uite că la aproape 41 de ani când am mers întâia dată la o consultație dermato-cosmetică, primul lucru pe care doamna doctor mi l-a spus a fost că nu am riduri, deci ceva bun oi fi făcut eu cu tenul meu, că altfel nu-mi explic, cu tot cu bagajul genetic bun pe care-l am!

Dar să încep cu sfatul de la bunica! Ea zicea așa: “orice fruct sau legumă crudă bagi în gură de poftă, trebuie să-ți pui și pe ochi. Dacă muști dintr-o piersică, taie o felie și trece-o prin jurul ochilor și pe obraji. Ai poftit la castravete? Măcar cu coaja mângâie-ți fața! Orice poftă de crudități ai înseamnă că-ți cere corpul, iar primul lucru care se vede din corp este fața, așa că dă-i și ei!” Asta a fost când eram copil. Când am mai crescut am învățat să-mi fac măști din fructe și legume și bunica mă sfătuia să curăț fața după aplicare doar cu apă călduță, fără săpun. În adolescență tot draga de ea mi-a făcut cadou prima cremă de față. Era o cremă de la Farmec, un produs românesc căruia i-am rămas fidelă mult timp și pentru că era singurul la care aveam acces în acele vremuri, dar și pentru că își făcea treaba foarte bine.

Între timp s-au umplut și la noi rafturile cu produse dermato-cosmetice, care mai de care mai ofertante, cărora nu le cunosc istoria, dar eu am rămas la aceeași marcă de încredere care până acum nu m-a lăsat la greu, an de an a venit cu produse noi, adaptate nevoilor mele, orice am căutat, am găsit, la un raport corect calitate-preț.

Despre atitudine nu m-a sfătuit (numai) bunica, cred că ea vine din educație, din tradiția familiei, ține de rădăcini și de crengile care se înalță cel mai sus, așa că nici eu nu prea am ce sfaturi să dau, aceasta o ai sau nu o ai…nicio buză țuguiată vopsită cu ruj de ciocolată, nicio sprânceană tatuată nu te vor face să arăți mai bine decât dacă ai atitudinea potrivită, iar asta vine din interior, trebuie cultivată, personalizată și nu în ultimul rând exprimată cu eleganță. Pot să dau însă sfaturi decente despre măcar două produse cosmetice ce nu ar trebui să lipsească de pe toaleta niciunei femei care-și respectă tenul și feminitatea.

Am privit mereu cu admirație femeile din lumea arabă și (ca să vezi!) tot bunica îmi citea din 1001 de nopți iar eu eram fermecată de personalitatea femeilor ce prindeau viață din cuvintele Șeherezadei. Da, știu, o să-mi spuneți că nu li se vede fața pentru că poartă burka. Ei bine, nu poartă toate și chiar și așa, tot se remarcă prin îngrijire și eleganță. Nu e de mirare că unul dintre cele mai râvnite secrete cosmetice are legătură cu uleiul de argan, acest lichid de aur pe care femeile marocane îl folosesc probabil ascultând sfaturile bunicilor lor, așa cum și eu am ascultat sfatul bunicii mele. De aici decurge primul sfat și acesta se numește Cremă antirid cu Argan. Înainte de orice alt tratament, pielea are nevoie de hidratare. Făcând o paralelă cu copilăria mea, aș zice că această cremă îndeplinește cu succes rolul pe care îl aveau atunci feliile de fructe puse pe obraji. Dacă tot am făcut paralela, rămân ancorată între sfaturile bune primite de la bunica și îngrijirea blândă și eficentă pe care o oferă Farmecul zilelor noastre și recomand pentru curățarea feței și pentru o demachiere perfectă Apa micelară cu Orhidee, pe care o văd în nuanțe de roz, ceea ce în limbajul nostru, al cunoscătoarelor, înseamnă că are o formulă blândă și delicată.

Sigur că aș putea recomanda o grămadă de alte produse care mi-au făcut cu ochiul, dar eu zic că în orice context importantă este fundația, începutul – un sfat bun, primit de la o femeie care-și poartă cu demnitate vârsta, unul-două produse de bază de la o marcă cunoscută, de tradiție și nu în ultimul rând o atitudine autentică și încredere în sine, toate acestea la un loc ne vor ajuta să devenim femei remarcabile.

533-farmec-crema-antirid-50-ml-cutie-2

Sursa foto: farmec.ro

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Anunțuri

Un gând despre “Ascultă de bunica cremelor dacă vrei ten frumos!

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 3. Frumusețea și încrederea se cultivă în familie!

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s