Serviciul de spionaj al clădirilor este legal și obligatoriu

certificat-energetic-Bucuresti-300x225

Sursa foto: certificat-rapid.ro

A dat ușa de perete și fără să mai aștepte invitația mea și-a turnat cafea și s-a așezat cu năduf în fotoliu dând drumul unui monolog care a durat fix 50 de minute cât e ședința obișnuită de terapie, fără să-mi lase timp să spun ceva, doar ochii și gura cred că mi-au trădat uimirea, curiozitatea, râsul, spaima, dar nu avea ea timp de stările mele, își construia propriul scenariu care-i avea ca personaje principale pe Agentul Certificat Energetic și pe vecinul de la 3 din blocul de vis-a-vis.Draga mea, nu am mai rezistat, când îl vedeam pe balcon cu cana de cafea și îmbrăcat doar în maieu în timp ce eu tremuram înfășurată în halatul cel verde de molton, mi-a venit să mă duc la el și să-i spun tot ce m-am abținut să spun în anul ăsta de când s-a mutat în apartamentul de la etajul 3 din blocul de peste drum, dar n-am făcut-o, ar fi zis că sunt nebună sau că îl invidiez și apoi ce-ar fi crezut, că îl urmăresc? Păi da, îl urmăresc, că nu am cum să nu observ! Eu cred că știe și tocmai de aceea face așa, ca să mă sfideze. Am dat o dată nas în nas în piață și când a văzut că probez papucii ăia din blană de oaie a rânjit ca un nemernic, parcă să-mi facă în ciudă.

Știi ce-am făcut? Am răscolit toată casa după cartea de vizită a tipului ăla care a venit astă vară la ședința de bloc să ne spună că nu-i scapă nimic, că are școala de ingineri și asta îi dă clarviziune…nu clarviziune a zis, altfel îi spunea! Termoviziune, așa a zis, că are școală și experiență de peste 18 ani și că asta îl ajută să facă termoviziunea clădirii, nu-i scapă nimic, află toate pierderile de căldură la un moment dat. Să știu și eu, dragă, să-mi dea scris pe un certificat energetic, dacă toată căldura se scurge până să ajungă la mine, că eu nu mai înțeleg nimic.

Să nu-ți închipui că eu am stat degeaba! M-am dus și am citit listele de întreținere de la toate blocurile din jur, că de-asta și sunt așa pornită și m-am hotărât să-l chem pe Agentul ăsta cu spionajul, păi eu plătesc dublu la întreținere și stau și tremur cu 5 cojoace pe mine, duș fac la două zile ca să fac economie, am grijă să sting mereu becurile și vecinu’? Păi tu ai văzut cum e la el? Geamul de la baie e aburit de câteva ori pe zi, semn că face mereu duș, luminile sunt aprinse în toată casa, iar căldură e din belșug că altfel oricât de bărbat ar fi el, nu ar putea să stea în maieu dacă ar fi frig ca la mine.

L-am sunat și am făcut o programare că așa a zis că se face, vine gratis ca să vadă care e treaba și nici nu durează mult, maxim un sfert de oră, dar trebui să-i spun din timp că are mulți clienți. Cred și eu, că oferă un certificat energetic ieftin în care-ți spune tot consumul energetic anual al locuinței, încălzire, apă caldă menajeră, iluminare, ventilare și climatizare, adică tot ce mă doare pe mine și pe vecinul nu-l doare.

A venit ieri dimineață și nu o să-ți vină să crezi! Eram pe balcon cu ochii ca radarul să-l văd când ajunge. A venit cu o mașină albastră și a parcat exact peste drum, dar nu asta e important. Cum s-a dat jos din mașină, a ridicat ochii și s-a salutat cu vecinu’…se cunoșteau, ba chiar a lăsat cafeaua și a coborât să schimbe câteva vorbe. Abia apoi a venit la mine, nu înainte să facă niște poze la bloc cu un aparat, cică pentru termoviziune, mi-a explicat și mi-a și arătat cum se vede, uite așa ca-n pozele astea!

termoviziune

Sursa foto: certificat-rapid.ro

Ce să zic, agent agent, dar mai spion ca mine nu e el, l-am tras de limbă, i-am pus întrebări, doar doar îmi spune secretul vecinului. Mut! Ziceai că are fermoar la gură, l-am înțeles și l-am apreciat, că doar nici mie nu mi-ar conveni să spună la altul de la mine din casă.

Dar din cele câteva sfaturi pe care mi le-a dat dacă vreau să vând sau să cumpăr un apartament, tot am înțeles cum a procedat vecinu, fii atentă aici! Că înainte să se mute eu am mai văzut pe-aici tot felul de ingineri din ăștia cu aparate, făceau poze la clădiri. Eu cred că el a ales să-și cumpere apartament în blocul cu cele mai mici pierderi energetice care se determină ținând cont de izolația termică a clădirii, tipul sursei de încălzire, sistemul de iluminat folosit, felul tâmplăriei, dacă sunt termopane sau nu, orientarea cardinală. Aici am înțeles, păi normal că la el e mai cald, că e spre sud, are soare toată ziua, la mine cum bate nordu’ de unde atâta căldură? Și apoi dacă a cerut și audit energetic, care-i diferit de certificatul energetic, i-au dat oamenii soluții pentru îmbunătățirea performanței energetice a apartamentului.

Eu nu mi-am imaginat că poate să fie așa simplu, păi când am cumpărat eu cu bărbatu-meu aici, nu era cu din astea, acum dacă vrei să vinzi sau să cumperi, te obligă legea să facă toate astea și e mai bine, poți alege de la început o clădire bună și vine Agentul Certificat Energetic și-ți spune și cum să faci mai departe ca să poți face plajă iarna pe balcon fără să se scurgă tot salariul la plata întreținerii.

Cam așa a fost cu vecinica mea, i-am ascultat povestea și mă felicit că am făcut-o, i-am cerut și numărul de telefon și am făcut o programare la serviciul de spionaj al clădirilor, au zis că-l trimit și la mine pe deja faimosul Agent Certificat Energetic. Păi ce, mie-mi strică să fac economie la energie și să folosesc banii la altceva, de exemplu să plec într-o vacanță cu vecinul de la 3?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s