Vacanța cu gustul copilăriei

Aurora2-300x165

Foto: hotelaurora.ro

Pot să-mi fac vacanța oriunde în lumea asta mare, pot înota în cele mai turcoaz ape, pot admira cele mai exotice plaje, dar dacă nu ajung măcar 2 zile la mare la noi, e jale, nici nu simt că am fost la mare! Marea Neagră are gustul copilăriei mele, este reîntoarcerea la rădăcini, doar aici simt bucuria locurilor cunoscute de care mă leagă amintiri. Și nu oriunde, ci în Mamaia! În apa din Mamaia, care jur că este diferită de cea din….Eforie, mi-am pierdut eu cercelul-lalea și am făcut legământ cu Marea că voi reveni până când se va îndupleca să mi-l dea înapoi, iar ea mă leagănă de fiecare dată și uneori îmi șoptește liniștită, alteori urlă furioasă că mi-l va da cândva, când va fi sigură că o iubesc cum nu iubesc o altă mare.

Este stațiunea unde mergeam cu părinții mei. Marea sufletului meu arată ca-n Mamaia, cu plaja lată, nisipul fin, fără faleză înaltă, intrare lină în apă, acea groapă peste care dacă treci ajungi iar la apă mică. Hotelul la mare trebuie să fie pe plajă și musai să am la îndemână tot felul de distracții, aglomerație, dar și posibilitatea să mă retrag în locuri liniștite, să pot ieși în șlapi, dar să am unde purta și tocuri, să pot mânca o gogoașă pe faleză, dar și să beau un cocktail dacă am chef. Acestea sunt criteriile după care-mi aranjez vacanțele, cele mai reușite fiind cele în care litoralul are gust de amintire.

Îmi place să rămân pe nisip până se lasă răcoarea serii și să fiu relaxată că sunt aproape de cazare, dimineața să sar în valuri înainte ca soarele să dea foc mării. Este un ritual, de la geam văd când se apropie momentul, cobor în costum de baie și răsăritul mă prinde departe de oamenii care ies doar la pozat. Este prima baie din zi, suntem noi patru și ne este suficient: eu, marea, soarele și luna.

Privesc la blonzii mei și-mi amintesc de mine la vârsta lor, cu ceilalți copii din hotel, fericiți că ocupăm o masă a restaurantului cu câte o sticluță de suc în față, jucând tabinet câteva ore la prânz până trece arșița. Pe vremea aceea farmecul vacanței acesta era: cât mai multă bălăceală, castele de nisip, volei pe plajă seara înainte de apus, jocul de cărți și câte-o tiribombă prin Satul de vacanță.

Acum? Avem mai mult pentru copiii noștri, dar parcă mi-e drag să știu că gustă și din plăcerile copilăriei mele. Hotel Aurora Mamaia este tot ce trebuie ca să am și ce-mi doresc eu, dar să beneficiem și de facilitățile vremurilor moderne. Poziționat în sudul stațiunii la doi pași de Aqua Magic, este renovat și modernizat și se investește anual pentru a oferi clienților vacanța la care visează. Distracția la piscină face deliciul copiilor. Cele două bazine dotate cu filtre moderne cu UV și ozon și apa încălzită de la panourile solare, unul pentru adulți și celălalt pentru copii, îmi oferă la prânz câteva ore în care pot savura o băutură sau o înghețată la barul special amenajat, în timp ce piticii exersează săriturile învățate la cursul de înot. Dacă nu aș fi așa de leneșă m-aș putea alătura grupului vesel care face aqua gym, dar eu sunt leneșă așa că prefer să zac pe unul dintre cele 200 de șezlonguri, sub umbreluță, să mă bucur de muzică și de o carte bună sau, de ce nu, să-mi deschid laptopul și să pun pe facebook câteva poze ca să-mi oftic prietenii sau să scriu un articol ca să-mi țin cititorii aproape. Pentru că pot, am internet wireless peste tot în complex!

6CF52294-270B-497A-A72A-49BADA621970-300x199

Foto: hotelaurora.ro

Cei mai mici dintre cei mici au chiar și un loc de joacă, ăsta-i o comoară! Când erau ai mei mici nici nu concepeam cazare la hotel fără loc de joacă. Aurora are și e bine poziționat, între hotel și restaurant, securizat, excelent pentru liniștea părinților.

Dacă tot am pomenit de restaurant, eu în concedii îmi doresc să nu fiu legată de mese. Micul dejun e ok. Știu sigur că sunt la hotel, deci moartă-coaptă ajung la masă, dar restul meselor nu le vreau impuse ca oră, iar aici nu mi le impune nimeni, dacă vreau mănânc, dacă nu vreau nu mănânc, important e că ei au bucate diverse, proaspete, cu drag gătite de bucătari pricepuți. Ai mei sunt atât de mofturoși încât mi-aș strica ziua de dimineață dacă nu ar avea la dispoziție bufetul suedez oferit de restaurantul hotelului, iar faptul că sunt 600 de locuri care se continuă și cu o terasă drăguță mă face chiar să-mi doresc să beau cafeaua de dimineață pentru că știu sigur că nu alerg de la o masă la alta disperată să apuc loc. 343 de camere duble înseamnă, la capacitate maximă, aproximativ 700 de clienți, deci în sfârșit un hotel al cărui restaurant ar face față chiar și dacă toți oaspeții s-ar trezi la aceeași oră! Să știți că nu glumesc, în vacanță e foarte important să nu stau la coadă ca să nu-mi stric zenul și nici tenul. Nu vreau să stau la coadă nici la restaurant ca să prind masă și nici la lift. Am aici 3 lifturi de ultimă generație și rampă de acces pentru persoanele cu nevoi speciale, iar asta vorbește despre respectul pe care managementul hotelului îl acordă clienților.

La început am zis 2 zile, dar acum așa mi s-a făcut o poftă încât cred că iau în calcul măcar 5 zile pentru la vară, mai ales că pentru noi e ultimul an în care copiii mai beneficiază de cazarea gratuită până la 12 ani pe care o regăsim printre facilitățile complexului.

Concluzia este că Hotel Aurora îmbină ce ar fi bine să fie marea, adică apă, soare, plajă cu servicii hoteliere moderne, o grămadă de facilități, poziționare convenabilă la 25 m de plajă și nu în ultimul rând localizarea în Mamaia – poate cea mai ofertantă stațiune a litoralului, toate la un preț absolut decent.

Articol scris pentru SpringSuperBlog.

Anunțuri

Un gând despre “Vacanța cu gustul copilăriei

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 8. Rețeta Aurora pentru distracție estivală

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s