Premisa unui start către educația turistică

18221905_10212706220548785_824580441650219739_n

Foto Credit: Marius Mandache

În România nu se face educație turistică. Nu știu dacă există acest concept, nu l-am mai auzit, dar pentru mine are sens și o să mă străduiesc să-l explic.

Îi dau la o parte din discuție pe cei care călătoresc de-adevăratelea, care au un plan, care-și propun să viziteze anumite locuri. Vorbesc despre cei care au un concediu pe an, hai maxim două, bani mai mult lipsă și cu mare chibzuință pentru concediu. Sunt convinsă că aceștia din urmă sunt cei mai mulți.
De la aceștia cel mai des aud la revenirea din concediu „mâncarea a fost grozavă”, „porțiile erau uriașe”, „cazarea a fost scumpă”, „nu a meritat să dăm atâția bani, cazarea a fost bună, dar mâncarea foarte proastă” și alte variațiuni pe aceeași temă, mâncare și cazare, concediile fiind fără excepție fie la munte, fie la mare pe litoralul românesc, bulgăresc sau thassosian, cele 3 „mergem la mare” ale românilor.

Aici avem mai multe situații, dar eu mă opresc la două:

  1. Nu-i (mai) place la mare, dar merge an de an păstrând o rutină chinuitoare care-l face pe om să fie mai oboist la întoarcerea acasă. Copiii sunt deja mari, dar nu suficient încât să meargă singuri, așa că merg cu părinții și se plictisesc împreună, având un program bine stabilit din care nu ies niciodată, că doar au plătit deja și banii oricum sunt numărați – mic dejun la hotel, plajă, duș în camera, prânz la hotel, camera, eventual TV, plajă, camera, duș de seară, cina la hotel, plimbare pe faleză, cameră.
  2. Merge la mare pentru copii, zilnic se cară pe plajă, dimineața și după-amiaza cu lopeți, găleți, saltele, piscinuțe, papornițe etc etc, totul fiind un calvar greu de îndurat chiar și pentru cei mai răbdători adulți. Tot programul se învârte în jurul copilului, cazarea și mâncarea sunt atent alese după îndelungi cercetări și întrebări pe grupurile mămicești de pe Facebook, ignorându-se total nevoile adulților.

Chestia asta cu rutina se întâmplă și pentru că așa am fost învățați, așa am pomenit la părinții noștri și așa facem și noi acum, altceva nu știm și nici nu ne dăm voie să ne imaginăm. Plus că nu știm să facem diferența între un Hotel renovat care a ajuns să aibă mai mult de 3 stele și un Club construit din start pentru a primi cât mai multe stele.

Pe litoralul românesc, în stațiunile vechi unde deja erau construite hoteluri nu mai este loc de cluburi, deci este nebunie curate să aștepți de la un hotel de 4 stele din România aceleași facilități ca de la un club de 4 stele din Bulgaria. Conceptual sunt diferite, nu ai niciun motiv să le compari. Hotelul din România îți va oferi niște camere mici pentru că așa au fost construite acum 50 de ani, cu niște dotări bune sau foarte bune, un restaurant care va fi în incapacitatea de a servi dacă managerul riscă o ofertă all inclusive, ceea ce înseamnă nervi și nemulțumire, frustrarea de a fi dat o căruță de bani și vacanța să fie un fiasco din cauză că așteptările tale nu au fost în acord cu realitatea.

Sau varianta cu copii, locațiile așa zis child friendly, unde găsești 20 de puradei pe mp, toți chirăitori, însoțiți de părinți aflați în pragul isteriei din cauza efortului depus pentru a-și vedea odorul fericit, acesta fiind total nefericit pentru că, nu-i așa, unde s-a mai pomenit copil fericit în compania unor părinți obosiți, stresați și nervoși care nu se distrează nici măcar o secundă?

Iar programul, 7 – 10 zile de mers la plajă într-o rutină mai diabolică decât orice job pe care mintea omenească îl poate imagina…De ce? A, știu, pentru copil! Băi nene, copilul nu e l’ombelico del mondo, e și el om la fel ca tine sau tu ești om la fel ca el, ai și tu dreptul să te simți bine, să te relaxezi, să faci chestii în vacanță, e greșit să-ți imaginezi că odată ce ai născut devii 100% sclavul propriului copil. În plus, dacă într-un moment de sinceritate, tu cu tine, ai recunoscut deja că e cam plictisitor să faci numai plajă, plajă, plajă tot concediul, poate că e timpul să conștientizezi că ai putea, chiar și numai de dragul copilului, să faci și altceva. Zic de dragul copilului pentru că dacă el vede la tine doar mâncare și plajă, altceva nu o să știe și va ajunge asemeni ție, un adult nervos și plictisit care altceva nu știe, decât mâncare și plajă.

Să-ți spun un secret! Copilul tău nu va deveni brusc curios să cunoască lumea, istoria și geografia dacă tu ca părinte nu-i cultivi niște obiceiuri. Dacă îl înveți că vacanță înseamnă să care ca hamalul papornițe la plajă, asta va face. Stă în puterea ta să-l înveți și altceva.

Uite, an de an mă bucur de cel puțin o vacanță pe litoralul românesc, exact așa cum este el, fără să mă plâng, ba din contră, trăind câteva zile foarte faine.

În primul rând mă asigur că am o cazare cinstită. Ce înseamnă asta? Înseamnă un hotel renovat, curat, cu baie în cameră, cu frigider, cu balcon nu neapărat spre mare pentru că nu am de gând să-mi petrec vacanța pe balcon, am nevoie de el doar ca să usuc chiloții, deci nu mă cramponez de vederea spre mare. Apoi, hotelul ar trebui să aibă un restaurant decent unde să pot lua un mic dejun tip bufet și o terasă care să fie deschisă până la ore târzii din noapte, să servească băuturi și să lase bucătarul și ceva de mâncare, ceva care să poată fi reîncălzit sau să meargă rece. Asta e tot ce îmi trebuie pentru o vacanță în care 90% din timp îl petrec afară. Nu vreau all inclusive pentru că mesele plătite anticipat mă leagă de hotel, ori eu vreau să am libertate de mișcare. În plus, hai să fim serioși, mâncarea gătită de mine acasă este mult mai bună decât mâncarea de restaurant (nu vorbim de restaurantele marilor chefi, ci de restaurante care gătesc cu ingrediente obișnuite), doar că nu o aranjez neapărat frumos pe farfurie. Doar pentru aspectul farfuriei nu merită să fiu legată de ore și de un anumit loc. Cârciumi sunt peste tot, prefer să am libertatea de a mânca ce vreau, unde vreau și când vreau, să mănânc toată ziua covrigi sau fructe, iar seara să mănânc un pește delicios (pe care eu nu-l gătesc acasă) la o cherhana renumită, decât să mănânc la prânz șnițel și seara ceafă cu veșnicii cartofi prăjiți. Aș pomeni aici de conceptul de street food. Mie îmi place mai ales în vacanțe. Nu mă încântă absolut deloc să pierd două ore la prânz și două ore seara la cârciumă așteptând să mi se ia comanda, să-mi aducă mâncarea și apoi să achit nota. Nu e nici romantic nici în alt fel. Din experiența mea este doar o sursă de nervi și de stres mai ales dacă ești cu copiii cărora li se face prea foame până vine mâncarea, se plictisesc până vine nota, iar tu, adultul aflat în vacanță te umpli de spume. Mai ales la mare prefer să-mi iau ceva de pe stradă, să-mi aleg un loc pe plajă sau lângă ceva leagăne și să mănânc fără nervi și fără stres, fără să-mi fac griji că deranjează pe cineva alergătura copiilor.

După ce am asigurat cazarea și mâncarea, mă ocup de program. Cum am spus plajă după plajă după plajă nu este pentru mine. Intercalez plaja cu altceva, asta înseamnă că mă interesez ce atracții am prin zonă, o croazieră, o herghelie, ceva de vizitat, vreun festival, orice sparge monotonia are potențial.

Desigur, copiii o să cârâie că nu vor să meargă altundeva, dar cârâie o dată, maxim de două ori, după care se prind și ei că sunt mai câștigați cu un program variat, iar tu ca părinte eviți oboseala pe care apa și soarele o provoacă invariabil după 2, 3 zile.

În articolul de ieri ziceam că revin la gazda Galei SuperBlog și anume Hotel Aurora, Mamaia. Este exact ce am spus mai sus, o cazare cinstită, un hotel renovat, mare, aproape pe plajă – avantajul stațiunii Mamaia. Camerele sunt curate, cu baie, frigider și balcon, restaurantul generos are și terasă, se află aproape de alte multe terase, are piscină, parcare cu plată, iar prețurile sunt mai mult decât decente. Nu promite mai mult decât oferă, dar ce oferă este arhisuficient pentru o vacanță pe litoralul românesc. Personalul este prietenos, doamna Mery Mambet, managerul hotelului este foarte amabilă, pare genul care găsește soluții pentru orice, doar să fie bine pentru clienți.

18423722_10212740834094102_6301452888135457370_n

Foto Credit: Marius Mandache

La un hotel asemănător am mers ani de zile în Eforie Sud, dar Hotel Aurora este mult mai tare pentru că este în Mamaia. Aici fac o mică paranteză – degeaba cauți hotel pentru copii dacă plaja este abruptă și intrarea în mare se face direct în apă adâncă. Mamaia are avantajul plajei largi, fără faleză, cu intrare lină în apă. Dacă tot ai de gând să cari ca măgarul, măcar să nu urci și să cobori. Și dacă tot stai numai pe plajă, măcar să nu stai foarte stresat că se îneacă plodul, la Mamaia e apă mică până departe în larg.

Închid paranteza cu speranța că după ce ai citit 1400 de cuvinte, te-am convins să nu mai stai numai pe plajă, mai ales dacă te decizi să vii la Hotel Aurora. Fiind în Mamaia, ai multe posibilități la îndemână. Una este insula Ovidiu – plimbare cu vaporul pe lac, cherhana pe insulă, locuri de joacă pentru copil, asta înseamnă jumătate de zi, cum ar veni dimineață mergi la plajă, după amiază pe insulă. E frumos, jur!

Apoi ai varianta de a vizita Constanța, de la Hotel Aurora sunt câteva stații, vreo 3, până în oraș unde ai destule de văzut, clasicele acvariu, delfinariu, parcul de lângă delfinariu, faleză, Cazino, portul Tomis. Și încă ceva ce am aflat acum că există – Constanta Walking Tour / Constanta La Pas.

Ce motive ai avea să iei Constanța la pas însoțit de un ghid? Primul motiv este că te afli pe o peninsulă, singura din România, o zonă istorică și culturală extrem de bogată care îți este foarte la îndemână, despre care nu știi mai nimic și e păcat. Al doilea motiv este că poți să-i creezi copilului alte obișnuințe decât cele cu care ești tu deprins, practic îi oferi șansa să devină un adult care să facă și altceva decât să se îngroape sub colaci și saltele în drumul zilnic de la hotel la plajă, cum ar veni creezi premisa unui start către educația turistică despre care vorbeam la început.

Am scris articolul acesta și pentru a oferi o sugestie de cazare în Mamaia, dar mai mult cu intenția de a zdruncina măcar puțin mentalitatea salariatului român care merge în concediu ca să mănânce și să bea bere la malul mării printre colaci, saltele, găletușe și coji de semințe. Chiar putem fi turiști în țara noastră, avem multe de văzut și de învățat, este important să ne cunoaștem istoria ca să înțelegem cine suntem și să știm ce să cerem de la o vacanță în așa fel încât ea să-și merite banii și efortul pe care-l depunem pentru a o avea.

Anunțuri

6 gânduri despre “Premisa unui start către educația turistică

  1. offf, ce bine ai zis despre vacantele astea romanesti.. de parca vacanta doar asta inseamna: mancat si dormit si alergatura inutila. nu mai agreez plaja si marea de ceva vreme. sunt multe altele de facut. dar am retinut informatiile tale :). sigur ne vor fi de folos. cu all inclusivul ne am lamurit si noi si nu e pentru noi. street fuud, cum zici, e mult mai usor de procurat. am mers mai multi ani in neptun si mereu m am oprit la mancarea de pe drumul spre plaja. f gustoasa, fara cozi, fara asteptat.

    • Este mult mai puțin stresant pt adulți și foarte util pt copii.
      Nebunia asta cu mii de papornite la plaja este specifica noua, la fel și cultura asta a celor 3 mese pe zi care ne face praf vacantele prin nervii produși.

  2. Super frumos ai scris! habar nu am daca e vorba de educatie turistica (nici nu stiam de conceptul asta, merci, mai caut!) sau de faptul ca uneori ne complacem in viata de caine pe lesa si nu cautam ca doar e de ales..
    Personal iubesc muntele, nu marea. Dar cum iubesc vacantele, am ajuns in fiecare an la mare in ultimii ani. Am fost si doar eu cu fiica mea la mare. Am reusit sa gasim o armonie si simplitate sa ne bucuram de orice: si de sandvishul mancat pe malul marii urmarite de pescarusi, si de excursii, de prietenii cu care plecam.
    Ne facem temele inainte si citim si ce avem de vizitat in zona, unde sunt piete locale de legume si fructe, etc. dar ne oprim si la centre de informare turistica (unde exista) si intrebam. Asa ca linkul tau e super!

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s