Scurtcircuit, un singur pas de la noroc la moarte…sau la viață!

scurtcircuit-129788l

Mai aveam puțin până să-l nasc pe Vlad, mergeam conștiincioasă la controalele lunare, nerăbdătoare să-i văd fățuca la echograf, să-i ascult inima și în același timp îi pregăteam sosirea acasă, ultimele aranjamente erau în toi, mobilă nouă, pregătirea fratelui mai mare, lucruri pe care părinții le știu prea bine. Ne păstram optimiști și fericiți chiar dacă aveam deja experiența nașterii unui copil și știam că lăuzia este dureroasă. Până în acea după amiază de 16 august când brusc am devenit norocoși, nu pentru că am dat viață unui copil, ci pentru că am supraviețuit.

Pe 16 august 2010, la știrile de seară am văzut cum a ars secția de prematuri de la Maternitatea Giulești, cum speranța și fericirea unor părinți s-a dus pe apa sâmbetei, în timp ce 15 oameni care nu aveau nici măcar statutul de nou născuți, 15 prematuri au fost carbonizați la temperaturi de 200 de grade în doar câteva minute. Am văzut părinți distruși, medici din toată lumea plângând pentru că nu știau ce să facă, niciodată nu se confruntaseră cu arsuri pe 70% din corp la un prematur de 750 de grame (ce să-i amputeze și ce mai rămâne din bucățica aia de om dacă amputezi ceva?), o asistentă care după 12 ore în care fusese singură pe tură ieșise să facă pipi, câteva minute fatidice în care o nenorocită de priză a luat foc. Noi am fost norocoși, urma să nasc la Maternitatea Bucur, departe de tragedia de la Giulești. Chiar atât de departe? Era tot o maternitate veche, tot fără bani. Născusem primul copil acolo în urmă cu 5 ani și am realizat că și atunci tot norocoși fusesem. I.T., o amică, la doar câteva luni după mine a născut o fetiță sănătoasă, tot acolo, cu același medic, dar n-a fost la fel de norocoasă, a luat din spital un virus care a ținut-o internată 3 luni, departe de copilul ei, luptând cu septicemia ca să trăiască și ea o viață de om norocos. Și M.N., prietena mea…oare ce face? Sarcina ei era mai avansată ca a mea și în plus urma să nască la Giulești. E bine, e acasă, nu a născut încă, au fost și ei tot norocoși, ce ușurare!

”Norocos” ar trebui să fie un cuvânt despre bucurie, despre viață și speranță, însă în România generației mele este despre a scăpa cu viață din ghiarele unui sistem putred, este despre a te bucura că ai supraviețuit tu și copilul tău după o naștere firească, fără complicații. Este despre ușurarea că nu ai ars de viu într-un club bucureștean după ce ai ieșit cu prietenii ca să asculți niște muzică și să bei o bere. Suntem norocoși zi de zi pentru că nu ne-a căzut tencuiala în cap sau că nu am rupt mașina pe drumurile capitalei, că nu a fost niciun cutremur care să pună la pământ jumătate din București, că nu a nins în iarna asta, că a mai trecut încă o zi fără să cadă tavanul școlii în care ne trimitem copiii gândindu-ne doar la performanță. Suntem o generație de norocoși, la fel cum alții au fost norocoși că au supraviețuit ciumei sau variolei, războaielor, foametei, doar că despre noi se spune că trăim vremuri bune într-o țară democratică.

Despre acest ”noroc” românesc este filmul Scurtcircuit/ Fault Condition care va intra în aproape toate cinematografele din țară din 23 februarie, premiat în 2017 la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai pentru realizări artistice remarcabile. Făcând un pic haz de necaz, în purul stil românesc, m-am întrebat la avanpremieră: oare străinii care văd filmul își pot imagina chiar și preț de o secundă că filmul acesta se bazează aproape în totalitate pe fapte reale sau o să creadă despre regizorul Cătălin Saizescu că are o imaginație ieșită din comun și că a reușit să împletească tragedia și umorul neagru într-un film care-ți scurtcircuitează mintea și sufletul?

Am plâns în sala Cinematecii Eforie, am văzut pentru prima oară unele imagini pentru că acum aproape 8 ani, la un moment dat am preferat să închid televizorul și să pretind că nu mi se poate întâmpla mie, așa cum mulți dintre noi facem zi de zi, mulțumiți fiind seara când punem capul pe pernă că am avut noroc și azi.

Ce vrea Cătălin Saizescu cu acest film care readuce în prim plan tragedia de la Maternitatea Giulești, dar și problema adopțiilor și nu în ultimul rând cealaltă tragedie, mai recentă, cea de la Colectiv, prin genericul din final pe care se aude Goodbye to Gravity – The day we die?

Își dorește un scurtcircuit în conștiința noastră, un restart care să ne salveze, să ne transformăm din norocoși în oameni, în cetățeni responsabili ai unei țări din Europa. Toți avem dreptate, și anchetatorii care trag la răspundere asistenta care după 12 ore a făcut pipi, și părinții disperați, și directorii spitalelor care nu au bani, și cei care se bucură că au scăpat și azi. Toți avem dreptate și împreună putem da un restart sănătos.

De ce m-a marcat cuvântul ”norocos”? Pentru că la finalul vizionării i-am cerut regizorului un autograf pe afișul filmului, pentru copii, pentru Victor și Vlad, cu gândul să le povestesc ce s-a întâmplat atunci. În timp ce scria i-am spus lui Cătălin că Vlad este născut la o lună după ce a ars Maternitatea Giulești, iar mesajul lui a fost: ”Norocoșii Vlad și Victor, să fiți fericiți și iubiți și să ne salvați!”. M-a durut acest ”norocoșii”, am simțit concentrându-se în el tot egoismul meu, toată frica ce mă paralizează în fața sistemului corupt din România și toată nepăsarea față de ceilalți, mai puțin norocoși.

20180219_090856

Lucrurile trebuie să se schimbe, iar regizorul ăsta tânăr, fiul tatălui său (Geo Saizescu), și-a făcut partea lui, ca în povestea cu pasărea care ducea apă în cioc ca să stingă incendiul ce cuprinsese pădurea. Singur nu va reuși, dar împreună putem!

M-am ținut de plan și le-am povestit băieților. Victor (12 ani) a zis că vrea să vadă filmul și o să-l duc să-l vadă pentru că este un film pe care fiecare dintre noi trebuie să-l vedem, ca să nu uităm, ca să ne scurtcircuităm mințile și sufletele și să ne dăm restart.

Din aceeași perspectivă, dar cu mai multe informații despre realizarea și acțiunea filmului a scris și Mandache.

Reclame

2 gânduri despre “Scurtcircuit, un singur pas de la noroc la moarte…sau la viață!

  1. Pingback: Scurtcircuit (2017) - Punctul în care fiecare dintre noi trebuie să-și dea un RESTART - mandachisme

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s