Autoevaluare de Paște

20180408_005326

Totul a început de la pască. M-am gândit să pun compoziția în două vase, unul mare și unul mai mic, ca să nu-mi curgă în cuptor, așa că iată-mă cu două zile înainte de Paște cu două păscuțe. Primul impuls a fost să dau una dintre ele, pe cea mică, dar cui?

Cei câțiva vecini din jurul meu sigur gătesc așa că nu am cui. Poate vecinilor veniți în vacanță din Spania. Se joacă copiii mei cu fetița lor și știu că-i plac prăjiturile. Dar cum să mă duc așa cu pasca la poarta lor? Ce să le spun? Dacă nu le place? Dacă nu mi-a ieșit bună? Așa că am abandonat gândul și mi-am văzut de treabă, am făcut și cozonacii și m-am liniștit. I-am aranjat frumos pe blatul din fața geamului, am pus și pasca lângă, am strecurat și-un ou roșu și am prestat tradiționala poză de Paște căreia să-i dau share pe Facebook. Share? Stai puțin! Share, adică a împărți, în halul ăsta am ajuns, să nu fiu în stare să împart o pască vecinilor, dar să vreau să ”share” o poză cu 1500 de oameni din care dacă cunosc 200 de bine. A împărți. Când eram mică mama împărțea de sărbători, făcea câteva farfurii cu de toate și le dădea vecinilor din bloc. Și ei ne împărțeau nouă și chiar dacă făcuse și mama din toate, eu tot mă bucuram să primesc. Așa a încolțit întrebarea ”De ce mi-e mai ușor să dau share unei poze cu o masă tradițională de care oricum își bate joc toată lumea decât să împart o bucată de cozonac, o pască și 3 ouă roșii unor vecini?” Apoi mi-au răsărit în minte cele câteva articole pe care le-am citit zilele astea în care se făcea apologia prostiei mamelor noastre care făceau curățenie generală de Paște și de Crăciun, prostia mamelor, bunicilor și multor oameni care țin post, că de ce țin post acum și nu în august, prostia celor care fac cumpărături și a celor care gătesc, în principiu prostia celor care păstrează tradiția.

Chiar așa să fie? Suntem fiii și fiicele părinților noștri, noi ăștia așa deștepți să ne tragem din niște dobitoci? Până la urmă ce e tradiția de Paște sau de Crăciun, în ce constă ea? Să fie oare curățenia generală, postul și îmbuibarea, așa cum pare la o simplă privire pe Facebook?

La asta mă gândeam în timp ce dădeam cu aspiratorul, iar revelația am avut-o când storceam mopul ca să-l pun la loc după ce terminasem cu totul. Acestea sunt simboluri!

Tradiția părinților noștri era ca măcar de două ori pe an, de Paște și de Crăciun să share-uiască cu comunitatea în care trăiau starea lor de bine, să împartă bucate călcând pragul altor case, să primească vecinii și rudele în casele lor, care case, în funcție de cât de curate erau, arătau grija ce le era purtată. Să-și scoată copiii la biserică îmbrăcați cu hăinuțele noi primite de sărbătoare, simbol al bunăstării, la fel ca și mâncarea. Postul și mersul la biserică erau un simbol al preocupării spirituale și nu în ultimul rând, pomenirea morților ca simbol al respectului față de cei care nu mai sunt, dar trăiesc încă prin noi.

Iar noi am transformat toate astea într-un share pe Facebook pentru că ni se pare o prostie să mai gătim sarmale sau să mai spălăm geamuri și postul este motiv de ocară.

Când am pus mopul la loc am simțit mulțumirea că am terminat tot ce-mi propusesem, m-am așezat să-mi trag sufletul și am tras linie, terminasem cu toate.

Și până la urmă ce înseamnă toate pregătirile astea de sărbătoare pentru mine?

Ei bine, sunt o autoevaluare pe care am învățat de la ai mei să o fac de două ori pe an. Felul cum mă găsește ziua de sărbătoare reflectă starea mea de echilibru, în funcție de ce am reușit îmi dau seama ce anume lipsește din viața mea.

Nu este vorba despre drobul de miel și praful șters de pe frigider ci despre cu totul și cu totul altceva. Sunt mai multe probe pe care dacă le trec înseamnă că am acel echilibru care-mi dă starea de bine.

Proba 1: M-am îngrijit eu de casa care-mi oferă adăpost? Dacă mă simt bine să-mi primesc vecinii care-mi împart bucate, prietenii sau familia, dacă nu mi-e rușine că e deranj sau mizerie, înseamnă că da. Eu dau măsura curățeniei, dar m-am îngrijit eu de curățenia casei mele? Că dacă-mi permit doar să dau share unei poze făcută dintr-un unghi convenabil, este posibil să nu mă fi îngrijit destul.

Proba 2: Am eu ce pune pe masă, niște bucate care să mă facă să simt că celebrez ceva? Dacă da, înseamnă că m-am îngrijit să mă hrănesc pe mine într-o zi specială. Dacă mănânc ce găsesc prin frigider înseamnă că nu-mi dau voie să mă răsfăț. Și nu, nu e despre a crede că doar mâncarea răsfață, ci despre a crede că merit ceva special, pe o față de masă curată și frumoasă, din farfurii aranjate frumos. Este despre a crede că merit mai bun și mai frumos.

Proba 3: Am dat eu din mâncarea mea și altora? Dacă da, înseamnă că simt că am destul și pot da și altora, nu neapărat ca să-i salvez de la foamete, ci ca să se bucure de ceea ce am făcut eu. Dacă-mi permit doar un share pe rețelele de socializare, înseamnă multe. Poate însemna că nu am cui să dau și asta este trist. Sau că nu am destul sau că nu am încredere în mine și ce a ieșit din mâinile mele sau că mi-e teamă să nu fiu respinsă sau criticată. Înseamnă multe.

Proba 4: Am pregătit daruri pentru cei dragi, pentru copii în special, haine sau altceva? Nu ne mai cramponăm de ce făceau părinții noștri, dar am făcut eu ceva în sensul ăsta? Că-s haine sau poate o mică vacanță, mi-am permis eu să le ofer ceva, o plăcere? Dacă da, înseamnă că am fost chibzuită, că le-am acordat atenție, că știu ce le lipsește și ce și-ar dori. Dacă nu…poate că nu-mi pasă de ei sau poate că nu câștig destul și nu am avut cu ce să plătesc aceste cadouri.

Proba 5: M-am îngrijit eu de sufletul meu, că este post și mers la biserică, meditație, rugăciune sau orice altceva? Am auzit pe cineva că și-a propus ca astea 40 de zile să nu mai bea cafea pentru că ajunsese să bea prea multă. Am făcut măcar asta, să mă uit în mine și să-mi recunosc excesele? Dacă da, înseamnă că mă iubesc suficient încât să mă fac bine. Dacă nu…poate că nici nu mă cunosc prea bine.

Proba 6: Mă găsește ziua de sărbătoare odihnită și cu o stare bună? Mă pot eu bucura de ziua pentru care m-am pregătit? Dacă da, înseamnă că m-am știut organiza, că nu m-am aglomerat. Înseamnă că în viața mea de zi cu zi acord atenția cuvenită odihnei, că știu să-mi dozez efortul, știu cât pot și când nu mai pot. Dacă de Paște sau de Crăciun sunt frântă înseamnă că ceva nu am făcut cum se cuvine sau că nu am avut timp, că am fost la serviciu prea mult sau chiar că nu am jobul potrivit sau că am stat prea mult cu copiii sau orice altceva care mi-a ocupat prea mult timp.

Proba 7: Mi-am amintit eu de morții mei? Le-am adus vreun omagiu, fie el sub forma unei lumânări, a unei pomeni sau chiar și doar a unui gând? Dacă da, înseamnă că ei sunt încă vii în sufletul meu și că mi-am păstrat bogăția generațiilor trecute. Dacă nu, înseamnă că am mai murit un pic.

Proba 8: Întâmpin eu ziua de sărbătoare curată fiind, îmbrăcată cu haine proaspete? Dacă da, înseamnă că am grijă de mine şi mă respect. Dacă nu, de ce să aştept ceva din partea celorlalți?

Astea sunt gândurile mele de Paște, așa înțeleg eu tradiția, ca pe autoevaluarea la care mă supun de două ori pe an pentru că așa am ales, ca să știu cum stau, ce am și ce-mi lipsește. Cu asta în minte am pus pasca și jumătate de cozonac într-o sacoșă și am mers să-mi salut vecinii și să le urez Paște fericit. S-au bucurat, mi-au mulțumit și mi-au urat și ei să trăiesc 100 de ani că mare bucurie le-am făcut. M-am bucurat și eu poate mai mult ca ei.

Perioada dinaintea sărbătorilor, cu toate pregătirile reflectă de fapt viața mea de zi cu zi, dacă activitățile mele sunt echilibrate tot anul, cu siguranță că o să reușesc să trec cele 8 probe respectând termenul limită. Însă dacă nu acord atenție tuturor aspectelor importante, nu o să reușesc să strălucesc la evaluare. Apare, desigur întrebarea ”Și cine stabilește ce e important?” Bunul simț, aș zice. Sau eu, pentru că despre mine este vorba.

Trag linie și-mi iese că am luat punctaj destul de mare la toate probele, mai puțin la proba 5. Puteam să fac mai mult, este ceva ce n-am făcut, dar e bine că știu și pot face de-acum încolo.

Și poate o probă cu numărul 9 la final? Să poți face o urare din suflet, pe care chiar să o simți? Dacă poți, fă-o! Dacă nu poți, caută una cât de mică și fă-o!

Urarea mea este să aveți sărbători în tihnă!

Reclame

Un gând despre “Autoevaluare de Paște

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s