La 10 ani schimb mașina, tunsoarea, culoarea

Superblog

Îi spun în treacăt, știind că n-are habar despre ce vorbesc, că m-aș înscrie și nu prea, că n-am timp, că una alta, că începe școala și odată cu ea intru pe un nou post, că băieții schimbă clasa, mediul, metoda, viața, că schimb mașina, tunsoarea, culoarea la păr….mă rog, exagerez. La care el, candid, mă întreabă de ce m-aș înscrie.

Cum care el? Colegul care-mi schimba cablul de internet sau ceva.

M-aș înscrie că-i ediție aniversară, 10 ani, sună rotund, cu greutate, sponsori unul mai tare ca altul și printre ei unul nou (sunt mai mulți noi), l-am ochit eu, marea provocare a vieții, nu spun care și nici n-aveți cum să ghiciți decât dacă știți cine-i Alexandru și ce face el, ceea ce este practic imposibil pentru că eu nu știu exact ce face Alexandru, iar cei care știu, nu știu că eu îl știu pe Alexandru și mai ales că mă interesează ce face el. Nu i-am spus asta colegului, dar tot m-a întrebat ca din întâmplare ce părere am despre Freud. Revenind, m-aș înscrie ca să merg la Gală. Desigur, pot să merg la Gală oricum, dar am mai fost o dată doar de fun și n-a fost fun. Nu Gala, că aia e supermegaextraordinară, ci starea mea. Adică dacă nu pompez 2 luni de adrenalină cu probe, jurii, ceilalți competitori, ajung la Gală ca o zeiță a zenului, paralelă cu toți nervii, nu am pe cine să iert, nu am cu cine să mă împac, nu am motive să jur că nu mai particip vreodată.

Și cum anul ăsta sunt 10 ani de nervi, pardon, de competiție blogosferică creativă, intuiția îmi spune că Gala o să fie wowmăiculițăwow, așa că n-am încotro, trebuie să mă înscriu!!!

Plus că am tabletă nouă cu tastatură, copiii abia așteaptă să schieze, Mandache zice că fără să-mi care bagajul nici că are vreun farmec(!!!) să vină, din astea, adică motive sunt.

Aha, deci vrei de fapt!

Păi da, vreau și uite că mă înscriu la Superblog și dacă ghicește cineva care-i proba pe care i-o dedic lui Alexandru promit să mă maturizez…cândva.

Reclame

5 gânduri despre “La 10 ani schimb mașina, tunsoarea, culoarea

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s