Jurnal în vremuri de coronavirus #ziua19

#ziua19
Până la urmă am cedat și am adus cutia cu poze din garaj. Anul trecut pe când am avut șantier am dus-o acolo și nu că am uitat de ea, dar nu m-a atras deloc să le mai aranjez. Sunt poze cu fostul soț, e viața noastră împreună de până să se strice șandramaua de tot. Nici când le-am făcut nu era roz, acum știu asta. După ce s-a stricat tot am mai făcut miliarde de poze, dar sunt stocate în laptop. Astea sunt din vremea când le printam. Nu vreau să le arunc, dar nici dragi nu-mi sunt. Știam că sunt și poze mai vechi, dar ca să le găsesc trebuia să le iau la mână pe toate. A fost ciudat să le revăd. Sunt acolo mulți care nu mai sunt cu noi. Sună ciudat – sunt care nu mai sunt. Cei care nu mai sunt sunt morți, dar unii mai trăiesc și tot nu mai sunt.
Căutam poze din copilărie ca să răspund provocării care a tot circulat pe facebook. Prima pe care am găsit-o este cu foștii colegi din primar. Am pus-o pe facebook și a urmat o adevărată desfătare în toată această izolare, s-au activat cei cu care am ținut legatura și ei la rândul lor i-au activat pe alții și uite așa timp de mai multe ore ne-am reîntors în urmă cu vreo 35 de ani și am fost foarte bucuroasă.
Fascinant cât de ușor mi-a fost să readuc la viață amintiri atât de vechi, detalii, nume, chipuri, iubiri, certuri.
Toată ziua am avut o stare bună, m-am gândit la ei, am râs în hohote la interior și am zâmbit la exterior.
Am ratat jurnalul de la ora 13 și a fost bine.
Apoi am făcut clătite. De obicei nu-mi place să fac asta, dar acum am găsit că e plăcut să stăm în bucătărie și să pălăvrăgim. Se naște zilele astea o altfel de intimitate între noi, e ceva bun, ceva ce aveam eu cu tata și nu am știut niciodată cum să fac să am și cu altcineva. Acum se întâmplă, tot nu știu cum, doar o simt.
Totul va fi bine!