Jurnal în vremuri de coronavirus #ziua36

Mi-e foarte dor de mama. Nu am fost niciodată foarte apropiate, dar acum abia aștept să o strâng în brațe.
Cu puține zile înainte să rămân în casă i-am scris un sms unui tip și îi spuneam că știu că o să se termine, dar să mai aștepte puțin. Îi scriam asta în condițiile în care nu aveam vreo relație, poate doar o tentativă de prietenie chinuită, împinsă de la spate de mine. Încă mă întreb de ce naiba am scris mesajul acela, ce am vrut să spun și mai ales ce simțeam că se termină, pentru că îmi amintesc clar senzația aia de aproape de final. El mi-a răspuns destul de urât așa că nu am continuat discuția, dar acum mă obsedează să-l întreb dacă chiar avea rost să se poarte urât.
Cred că e o întrebare și pentru mine.
Mai înainte de asta, cred că prin februarie îmi tot cerea un cunoscut din altă localitate să ne vedem. Nu prea am avut timp, am găsit o variantă nu prea bună, până la urmă am găsit una bună, dar nu s-a întâmplat, iar în final mi-a zis așa degeaba că nu ne vedem pentru că nu vrea să ne vedem, fără nicio altă explicație.
Ăștia sunt oameni pe care i-aș întreba dacă chiar are rost să te comporți așa. I-aș întreba până mi s-ar usca gura și sunt sigură că nu ar găsi răspunsul potrivit.
Nu are rost să ne facem căcaturi unii altora. Putem pur și simplu să ne luăm la revedere și să nu ne mai vorbim, iar dacă vreodată vrem iar să ne vorbim să nu ne fie rușine să o facem pentru că am fost cândva nemernici. Putem să nu fim prieteni fără să fim jigodii.
Mă obsedează să-l întreb pe primul dacă avea vreun rost…Mi-e că dacă îl întreb fie crede că îi fac curte, fie că îi reproșez că e prost. Curte nu-i fac, dar un pic de reproș cred că e în întrebarea asta. Și dacă fac un reproș sau dacă insinuez că e prost, nu mă transform eu oare într-o mică nemernică?
Să-l întreb?
Totul va fi bine!

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s