Calendarul de advent

În această ultimă zi de toamnă pe care iarna și-a îngăduit să și-o revendice m-am tot gândit ce calendar de advent să fac. Îmi place ideea de a intra treptat în atmosfera de sărbătoare, mă încântă nerăbdarea cu care numărăm cele 24 de zile până la Crăciun.

Partea mai puțin frumoasă este că a trecut vremea când puteam să pun câte un dulce mic în fiecare zi, am încercat în alți ani calendarele cu activități luate de pe internet și am eșuat grav. După o săptămână totul se transforma într-un chin, copiii insistau să facem activitatea, iar eu nu mai reușeam să găsesc nici timp, nici plăcere. Plus că unele nu se potriveau cu programul nostru, de exemplu scrisoarea pentru Moș Crăciun noi o scriam mai repede, prin noiembrie, bradul îl facem pe 1 sau pe 5 decembrie. Cert e că oricât îmi plăcea ideea, până la final își pierdea de tot bucuria și se transforma în ceva ce ne dădea tot programul peste cap.

Astăzi mi-am spus că e ultima zi în care mai pot face calendarul și că ar fi bine să mă hotărăsc. M-am gândit că e acea perioadă din an în care totul este despre familie, despre cei dragi și mi se părea foarte impersonal un advent general cu clasicele ”fă o decorațiune handmade”, ”scrie o felicitare” etc. Îmi doresc să facem lucruri care au sens pentru noi, care ne bucură, pe care să le așteptăm cu drag.

Așa s-a născut ideea pe care deja am pus-o în practică!

Împreună cu băieții am scris pe bilețele acele activități pe care le facem mereu cu drag, cele în legătură cu care avem cele mai frumoase amintiri, câte o activitate pe fiecare bilețel, fiecare a compus 8 bilețele, 8×3=24 de zile de mâine până în ajunul Crăciunului vom face ceva ce ne place. Am decorat frumos un vas de lut și în fiecare dimineață vom extrage un bilețel. Avem ciocolată caldă, excursii, filme, povești, fursecuri și multe altele pe placul nostru.

Interesant va fi să vedem care activități se repetă pentru că e posibil ca toți 3 să fi scris aceleași lucruri, la fel cum e interesant să aflăm ce-și dorește fiecare, un timp bun să ne cunoaștem mai bine, să ne facem mici plăceri unul altuia. Și ce e cu adevărat minunat este că fiecare membru al familiei va găsi în borcanul de advent măcar câteva activități care-i fac mare plăcere, că doar el le-a ales! Elementul surpriză rămâne, fiecare știe ce a pus, dar nu știe ce au pus ceilalți și nimeni nu știe ce urmează.

Presimt că anul acesta va fi un advent mult mai special pentru că este al nostru în totalitate, inspirat din viața noastră, am pus în vasul de lut toate acele lucruri care ne-au bucurat peste an și pe care le vom concentra acum în 24 de zile.

Vă invit să vă faceți și voi borcanul de advent cu cei dragi vouă și să puneți în el exact ce vă place! Avem mare nevoie de bucurie.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s