Cum mi-am pregătit copilul pentru Evaluarea Națională?

Fotografie de cottonbro pe Pexels.com

Meditații peste meditații, stres, limitarea accesului la jocuri pe calculator, teste de antrenament, culegeri, morală, simulări. Și totuși, cum mi-am pregătit copilul pentru Evaluarea Națională fără să mă transform într-un monstru sau să-l mutilez emoțional?

Prospăt trecută peste acest hop, mărturisesc că nu am avut niciodată emoții atât de mari pentru mine cum am avut pentru copilul meu. Din două motive:

  1. Fiind copilul meu implicarea emoțională este maximă în timp ce controlul asupra evenimentelor tinde către 0. Ce pot face eu pentru a influența verdictul este extrem de puțin în momentul examenului.
  2. Mi-a fost extrem de frică să nu fie dezamăgit. Nu de nota în sine, ci de raportul dintre notă, efortul depus și așteptările lui. Îmi doream extrem de tare ca la final, când trage linie să se simtă mândru, a fost foarte important pentru mine ca primul examen important din viața lui de copil să-i redea demnitatea pe care (poate) că a pierdut-o pe parcurs fiind un copil introvert într-o lume a extraverților. A fost important ca după ziua de ieri să pună capul pe pernă cu credința că poate să obțină orice și-a propus dacă depune suficient efort.

A fost o surpriză plăcută pentru toată lumea, rezultatul obținut i-a adus tot ce mi-am dorit pentru el. Sigur că a făcut meditații, dar altceva am făcut pentru el, lucruri pe care le poate face orice părinte pentru propriul copil. Avem norocul să fim într-o școală în care fiecare profesor transmite familiilor cât este de important să-i susținem pe copii, să avem permanent în minte și în suflet că o notă nu definește omul și nici nu-i hotărăște destinul.

Cum l-am susținut, concret?

Sigur că i-am plătit meditații la matematică, acest călcâi al lui Ahile, dar asta a însemnat o oră pe săptămână, pe durata unui an, adică clasa a 8-a, din păcate online, adică aproape degeaba și încă 5 ședințe cu prezență fizică cu o lună înainte de examen. Asta este ceea ce am suplimentat față de ce a făcut școala și aici merită un mare BRAVO profesorii de la clasă.

La română nu a făcut nici măcar o oră de meditații.

De ce am procedat așa când toată lumea în jurul meu își îndoapă copiii cu meditații cel puțin din clasa 5-a dacă nu chiar a 4-a? Am avut câteva motive care de fapt sunt și contribuția mea reală la reușita copilului.

Dozarea efortului – Evaluarea Națională este un examen despre care orice părinte știe încă de la pregătitoare, practic avem 9 ani de pregătire, un drum destul de lung. Consider că pentru o pregătire de 9 ani, mai important decât să facă meditații este să știe să dozeze efortul în așa fel încât la examen să fie în formă maximă. Aceasta a fost miza mea și am avut-o permanent în vedere, nu m-a interesat să aibă FB pe linie în ciclul primar, nu am avut ambiția să fie cel mai bun din clasă. A contat foarte mult să muncească constant la un nivel de efort care să-i permită să-și dezvolte frumos personalitatea, să descopere ce-i place, să aibă timp de joacă și de relaxare, să aibă o atitudine pozitivă față de școală, profesori și educație, să aibă și eșecuri pentru a suplimenta efortul și a experimenta reușita pe măsura muncii depuse. Au fost și momente în care m-am îndoit de metoda mea, mai ales atunci când a avut în preajmă copii care se pregăteau foarte mult suplimentar pentru că fără să vreau le-am comparat notele și asta nu a fost în avantajul lui. M-am îndoit de mine atunci când a concurat cu proiectele și temele realizate de părinți în numele copiilor lor. M-am îndoit de mine atunci când la urechi mi-au ajuns bârfe care spuneau că e un copil slab – asta a fost cel mai greu de dus. Dar am mers mai departe pe drumul în care cred și acum mă felicit pentru că a trecut de Evaluare exact așa cum mi-am imaginat, cu boom-ul de energie la examen, cu efort susținut în ultimul semstru fără cicăleala mea, ci la inițiativa lui.

Gestionarea emoțiilor – l-am lăsat să se descurce singur, să muncească, să lupte, l-am încurajat să se implice și în lucruri pe care le considera dificile explicându-i pas cu pas de ce sunt importante. De diecare dată i-am arătat care sunt avantajele unui rezultat onorabil și i-am prezentat și implicațiile unei nereușite cu accent pe soluții, pe remediere, pe faptul că întotdeauna, oricât de rea ar fi o situație tot se mai poate face ceva, chiar dacă asta înseamnă să schimbi radical traiectoria. A avut suportul meu și a simțit că îi sunt alături, dar nu făcând lucruri în locul lui. Am considerat nociv să îl scuz la profesori, să fac teme/proiecte în locul lui pentru o notă mare, ”să îi pun pile”, să îi sugerez în vreun fel că voi face orice în locul lui. În același timp l-am asigurat permanent că îl susțin cu tot ce pot în a găsi soluții și a ieși cu capul sus chiar și din cele mai grele situații astfel încât acum el crede cu toată ființa lui că oricât de greu i-ar fi se poate baza pe mine.

Marcarea reușitelor – fiecare reușită am sărbătorit-o, m-am străduit să-l fac să simtă că e important, că văd, că apreciez, că știu cât a muncit. Au fost discuții lungi în momente alese cu grijă. Am fost și dezamăgită uneori și atunci am lăsat să treacă timp, mult timp până să vorbim, am vrut să audă ce putea face mai bine și nu un reproș, să aibă el timp să se gândească la ce ar putea face mai bine, nu să-și reproșeze că nu a făcut bine. L-am învățat să țină un fel de jurnal în care își notează ceea ce i-a adus satisfacție – uneori ne bucurăm de lucruri care pentru ceilalți nu sunt importante, așa că l-am învățat să fie conștient de ce contează pentru el și nu mă mir absolut deloc că a fost impotant examenul la engleză sau că a intrat în echipa de editare video a școlii sau că a avut curaj să vorbească cu un profesor. Reușitele sunt ale lui și consider că e esențial să aibă bucuriile lui și nu să facă lucruri pentru a mă bucura pe mine. Eu am la rândul meu jurnalul personal, nu este responsabilitatea copilului să mă bucure pe mine, l-am învățat să muncească pentru el și nu pentru a-mi face mie pe plac, iar asta face ca motivația lui să fie intrinsecă, susținătoare, hrănitoare pe termen lung, generatoare de resurse în momente dificile.

Pentru următoarea Evaluare Națională din papucii de părinte sper să nu mai facă matematică online, în rest voi proceda la fel. Îmi este drag copilul meu pregătit emoțional care a oglindit în rezultatul obținut capacitatea lui de muncă și de concentrare, acestea fiind premisele reușitelor viitoare.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s