De la obezitate morbidă la normoponderalitate în 12 luni

Pixabey

A trecut un an de când am decis să slăbesc fără să știu exact ce înseamnă asta și cum o să fac. Am pornit cu un prim pas mic și am tot reajustat până am găsit varianta optimă pentru mine. Nu urmează să recomand vreo dietă, nu cred în așa ceva, nu există aceeași soluție care să se potrivească nici măcar pentru două persoane diferite, în niciun caz pentru toată lumea.

Ce am realizat

În 12 luni am parcurs drumul de la obezitate morbidă la normoponderalitate. Obiectivul inițial a fost să țin un an de dietă, mi-am instalat pe telefon o aplicație cu ajutorul căreia să monitorizez progresul și mi-a impus să setez numărul de kg. la care vreau să ajung. A fost prima dată când am făcut o aproximare, dar mai mult ca să completez câmpul obligatoriu din aplicație. Acest obiectiv nu foarte atent ales l-am atins în 9 luni. Prin urmare, în aprilie când deja aveam certitudinea că funcționează dieta mea m-am gândit serios ce obiectiv ar fi trebuit să îmi stabilesc și acesta a fost normoponderalitatea la care am ajuns 5 săptămâni mai târziu.

Cât de greu a fost

În niciun caz atât de greu pe cât mă așteptam eu. Ce îmi imaginam despre acest parcurs avea la bază doar experiența altor persoane și părea că va urma o perioadă de mari frustrări, cu abstinență de la foarte multe și pofte chinuitoare. În realitate mi-a fost rău după primele 10 zile de dietă, atunci când practic s-a produs detoxifierea și zic eu că tot atunci am trăit sevrajul carbohidraților, dar asta a durat vreo 4 zile după care mi-a fost bine. De dulce (carbohidrați) nu mi-a fost poftă, este foarte adevărat că dau dependență și din ce consumi, din aia corpul cere mai mult, ori dacă eu nu am mai consumat, nu am mai avut nevoie. În rest mi-am construit singură o dietă din care am exclus fără milă carbohidrații și am păstrat restul alimentelor preferate. Am ales să nu merg la doctor, ci să mă bazez pe ce știam și pe câteva surse din online. Cu toate că recomand doctorii pentru orice afecțiune, în cazul nutriționiștilor nu am absolut deloc încredere, ba mai mult, sunt o enormă dezamăgire pentru mine. Cu o experiență de 20 de ani în diabetul mamei, mama fiind o persoană perfecționistă și dornică de a ține o dietă corectă și de a înțelege ce i se întâmplă, nu am găsit niciun medic diabetolog care să aibă macar habar să prescrie un regim personalizat, nu mai spun să înțeleagă și să reușească să explice cauzalitatea, să aibă dorința de a învăța cum să combine optim alimentele pentru a obține maximul de beneficii cu minim de riscuri pentru sănătate. Fără nicio excepție au prescris medicamente (ceea ce este normal!!!!) și i-au dat o foaie A4 cu alimentele recomandate/nerecomandate, iar la întrebările care inevitabil au apărut în 20 de ani de boală răspunsul a fost ridicatul din umerii sau datul ochilor peste cap cu aroganță. Așa că am ales să caut singură informații și să pornesc de la două surse în care am avut încredere și care nu m-au dezamăgit: Cristian Mărgărit și Lăcrămioara Grosu. Pe parcursul acestui an, ca să nu fiu complet descoperită de actul medical am făcut de două ori analizele. La 6 luni de dietă nu existau modificări, la 12 luni sunt modificări ale colesterolului despre care am citit că sunt firești și reversibile cu ajustarea dietei.

Ce am înțeles

După vreo 10 luni am înțeles că pe lângă slăbitul propriu zis, aș fi putut folosi mai eficvient acest timp ca să creez obiceiuri noi și să-mi educ gustul. Nu am avut decât câteva pofte ciudate (o să povestesc despre una pentru că prea e amuzantă!), dar am tânjit după anumite obiceiuri și destul de târziu mi-am dat seama că puteam folosi acest timp pentru a face o schimbare profundă a mentalității, schimbare fără de care este imposibil să mă mențin la greutatea actuală.

Este vorba (și) despre obișnuința de a consuma carbohidrați, dependență chiar. Înainte de dietă existau momente pe parcursul zilei când simțeam nevoia să mănânc dulce/covrigi/patiserie. După ce am scos carbohidrații, în timp, mi-am dat seama că ceea ce credeam eu că e nevoie de ceva dulce/sărat este de fapt nevoie de energie (pe care o luam din carbohidrați), iar acum mi-o iau dintr-un pătrățel de ciocolată cu 85 – 95% cacao sau o cafea. Legătura cu zahărul….boostul de energie pe care acesta îl dă, dar cu prețul fluctuațiilor mari ale nivelului de glicemie traduse prin stări de oboseală alternate cu energie și dependența de zahăr/carbohidrați.

Tendința la începutul dietei a fost să înlocuiesc tot ce conținea carbohidrați cu ceva permis pentru a nu-mi modifica obiceiurile de consum: dulciuri cu îndulcitori, produse de panificație din făinuri low-carb. Acum îmi dau seama că este cea mai parșivă capcană pe care mi-o pot întinde, practic mă păcălesc că mănânc același gust, doar că gol de carbohidrați. Ce se poate întâmpla? Previzibil: după ce revin la o dietă mai puțin restrictivă să păstrez același obicei de a mânca un anumit gust, practic să mă îngraș la loc. Unica soluție pe care o văd este să educ gustul, să înlocuiesc obiceiul vechi cu unul nou, să-mi resetez creierul pe un altfel de alimentație. Am folosit cele câteva luni de când am înțeles cum funcționează pentru a conștientiza fiecare nevoie a corpului și de a-i da lucruri bune cu care să se obișnuiască și pe care să le consume cu plăcere. După o viață în care nu am băut ceai, am învățat acum să îl aleg, să îl prepar și mai ales să-l savurez. Am învățat să mă bucur de ciocolata neagră pentru concentrația mare de cacao de calitate și nu pentru gustul dulce. Am învățat să îmi premiez reușitele cu altceva în afară de mâncare. Dacă înainte sărbătoream orice bucurie cu o înghețată, acum sărbătoresc cu o rochie/carte/excursie. Sunt doar câteva exemple.

Sunt convinsă acum că așa cum nu există fost fumător devenit fumător ocazional, la fel nu există fost obez consumator ocazional de carbohidrați. După un an de dietă trăiesc convingerea că doar înlocuirea zahărului cu îndulcitori este inutilă, pentru reușita pe termen lung este musai să se modifice la nivel profund preferința pentru gustul dulce – în puține cuvinte și clare, e nevoie să elimini pofta de dulce și nu să înlocuiești zahărul cu altceva pentru a păstra același nivel de dulce.

Ce m-a descurajat

M-au descurajat în principal oamenii care știu ei, au auzit ei că nu e bine, cei care mi-au spus că nu așa se face. Le-am răspuns mereu cât de politicos am putut, dar mi-aș dori să înțeleagă că am decis și am urmat o dietă fără să le cer lor părerea tocmai pentru că nu mă interesează părerea lor.

M-au descurajat cei care mi-au spus că arătam mai bine grasă. Văd poze vechi cu mine și îmi place de mine, cred că sunt extrem de puține și scurte perioadele din viața mea când nu m-am plăcut și asta nu a avut legătură cu greutatea. Dar demersul meu de a slăbi a avut legătură cu esteticul cam 15%, restul e legat de sănătate și de a putea face cu ușurință anumite lucruri pe care obezii le fac cu greutate.

Și nu în ultimul rând m-au descurajat aceia care în contexte sociale au insistat să îmi încalc orele de masă și celelalte reguli ale dietei pe motiv că ei se simt prost că eu nu mănânc. Ce să vezi? Nu-mi pasă cum se simt alte persoane pentru că eu aleg să nu mănânc, la fel cum nici ție nu-ți pasă cum se simt ceilalți pentru că tu alegi să mănânci, să dormi, să te speli.

Neajunsuri

Pielea mi-a rămas mare. Știam că se va întâmpla asta, dar motivele pentru care am vrut să slăbesc au ținut prea puțin de estetic, însă sunt conștientă că sunt persoane care țin o dietă ca să arate bine. Ei bine…surpriză (sau nu!), pielea arată rău! Se spune că are nevoie de cel puțin 2 ani, hidratare și sport pentru a-și reveni. Eu cred că la cei 45 de ani ai mei nu este prea realist să am mari așteptări.

Recomandări – nu am!

Sigur că am:

Să te mobilizezi să slăbești!

Să fii foarte sincer, să te documentezi temeinic și să alegi acea dietă care se apropie cel mai mult de gusturile tale alimentare pentru că este un proces de durată și e obligatoriu să reziști pe termen lung!

Să faci analize periodic!

Să fii flexibil, să ajustezi permanent dieta mai ales atunci când vezi că stagnezi!

Să schimbi radical obiceiurile alimentare în loc să te minți cu surogate!

Să te iubești foarte mult!

Bonus – am avut și pofte!

Mi-am spus de la început că dacă îmi va fi poftă de ceva nepermis voi mânca, dar am definit pofta ca fiind gândul constant care mă însoțește cel puțin o săptămână și mi-am dat voie să o satisfac abia după câteva zile în care gândul reapare. Deloc surprinzător am poftit la cireșe și un pic surprinzător am poftit la ardei gras verde. Partea amuzantă a venit acum puțin timp când am comandat pizza pentru copii, fără nicio emoție că ceva mi-ar putea stârni pofta. Asta până a ajuns mașina în fața porții și a coborât un tânăr care deloc nu se putea concentra la pizza sau la plată, era cu ochii la mărul plin cu mere verzi, mici și acre, pentru că ele se coc abia peste vreo lună. N-a rezistat și m-a întrebat dacă poate să ia câteva. Evident că i-am permis, dar i-am spus că nu sunt coapte deloc. La care el m-a privit surprins și mi-a spus că exact așa cum sunt, tăiate și date cu sare sunt cea mai delicioasă chestie pe care a mâncat-o vreodată. Cine a poftit zi și noapte la mere verzi cu sare? Eu, evident! Am mâncat după vreo săptămână, sunt într-adevăr delicioase!

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s