Ancoră între „Înainte de Facebook” și azi

20170518_181930-compressor

Dacă ar fi să dau un nume lui ieri, i-aș spune „Amintire” și nu m-aș duce foarte departe în trecut, nu Înaintea Erei Noastre, ci doar cu 10 ani în urmă, Înainte de Facebook, pe vremea când eu eram mamă de unul. Continuă lectura

Reclame

Detectiv în labirintul preferințelor unui (pre)adolescent

20170517_125825-compressor

Când am primit invitația la Povești la Cărturești mi-am spus că îmi este imposibil să ajung pentru că exact sâmbătă 13 mai eram prinsă cu un alt proiect foarte drag mie, dar pentru că invitația venea de la Laura Frunză pe al cărei blog poposesc de câte ori scrie un articol nou, am spus să întreb totuși dacă nu-i poate duce altcineva pe cei doi blonzi ai mei. Continuă lectura

Voluptoasa plăcere de a aparține unei comunități autentice

20170505_164113-compressor

Arhiva personală

Aseară spre noapte am ajuns acasă după 3 zile și două nopți de Gală SuperBlog, iar gândul care stăruie este să mă felicit permanent că la prima participare în această competiție mi-am dat voie să trăiesc experiența fără opreliști, cu bune și cu rele, așa cum îmi place mie să iau viața, din plin, cu nesaț, scufundându-mă până în cele mai tenebroase adâncuri și înălțându-mă până la cer. Continuă lectura

Ce se vede este comportament, nu emoție!

munich-1220908_1280

pixabay.com

Se vorbește mult în ultimii ani despre emoții sănătoase și majoritatea oamenilor sunt foarte interesați să meargă la cursuri unde să învețe cum să-și controleze emoțiile, mai ales pe alea nesănătoase. Am mai auzit vorbindu-se despre emoții pozitive și negative, și dacă ar fi să fac o paralelă, deduc că acelea pozitive ar fi sănătoase, în timp ce negativele sunt nesănătoase. Mai simplu de atât ar fi că există emoții bune și emoții rele. Continuă lectura

Mă întreb sub pălărie dacă sunt un cal&dar

157608922

Sursa foto: Pinterest

Ce-aș fi, dacă aș fi, mă întreabă Olimpioara, dar eu sunt, de n-aș mai fi, adică cum ar veni nu-i ce sunt, ci ce-aș dori! Pască în tihnă tăurașul, să uităm și dragonașul, să nu fiu nici animal, om am fost până acum, iar de-acum sunt calendar, multe poze în chenar, să mă vând în magazin ori de-un blog partener să mă țin, atunci când zbor călare pe mătura de vrăjitoare! Continuă lectura