Gândul cu care eu, ca părinte, termin clasa 1 este cât se poate de concis: NU M-AM ADAPTAT SISTEMULUI.
Cu toate că mi-am propus constant, nu am reușit să-mi controlez copilul. Nu mă interesează notele lui. Nu în sensul acela nesimțit în care nu mă interesează soarta copilului, ci în sensul:
– Mama, am dat evaluare la mate.
– Și cum ți s-a părut?
– Destul de ușor, am știut să fac tot.
– A fost și ceva ce nu ai știut?
– Nu, toate am știut cum se fac, dar poate că la unele am greșit.
Nu am acordat niciun fel de atenție textelor propuse pentru lectură, texte care mie mi se par absolut stupide. Nu o dată m-am întrebat pe parcursul anului cine sunt autorii de manuale școlare…și am ajuns la concluzia că autorii sunt oameni cu pile care câștigă (măsluit) licitații și care publică niște manuale oribile, lipsite de orice fel de inspirație. În contextul ăsta nu am fost capabilă să-mi oblig copilul să citească textul care consta într-o înșiruire de propoziții fără noimă, fără acțiune, fără să aibă nimic atrăgător. Singur și-a ales cărți, singur alege ce poveste să citească, cât să citească, sunt zile în care citește trei paginii și zile în care citește trei capitole. Pe mine m-a interesat ca la finalul clasei 1 să știe că în cărți găsește povești care îi plac și alte povești care nu-i plac, să fie capabil să meargă la un târg de carte, de exemplu, și să știe să-și aleagă o carte pe gustul lui.
Sistemul nu apreciază asta, sistemul notează altceva.
Nu l-am obligat să rezolve adunări și scăderi din culegerile publicate de aceeași autori ai prea-minunatelor manuale. Însă am jucat cu el aproape în fiecare zi tabinet. Vă amintiți de tabinet, jocul acela de cărți în care se fac adunări, descompuneri, combinații?
Și ce dacă am jucat tabinet? Cine acordă note pentru jocul de tabinet? Nu sistemul.
Mă declar învinsă de sistem acum, cu două zile înainte de premiere. Am fost anunțată că va primi diplomă pentru rezultatele la învățătură și pentru purtare. Astea le vor primi toți copiii. În plus, cei care au participat la concursurile școlare plătite din banii părinților, vor primi diplomele de la concursuri.
Pentru cine nu știe despre ce este vorba, fiecare editură vinde aceste concursuri la un preț nejustificat, adică aceeiași autori fără strop de talent și imaginație, pun câteva exerciții pe o foaie A4, care se face pachet cu un carton de proastă calitate pe care scrie Diplomă și eventual o jucărică ce se strică numai când privești către ea și se vinde cu 15-20 lei, părinților. Învățătoarele ambalează acest pachet în vorbe alese, cum că e bine să participăm la concursuri ca și evaluare ca să știm la ce nivel se situează copilul. Uită să adauge că editura le plătește un comision cuprins între 10 și 20% pentru fiecare pachet vândut…
Așa, deci, în învățământul obligatoriu de stat care este gratuit, se acordă la finele anului diplome la concursuri plătite de părinți. Asta nu mi s-ar părea încă așa de grav, dacă măcar ar participa toți copiii, dar nu, participă maxim 30% dintre copii, cei ai căror părinți au avut bani și au fost dispuși să cotizeze pentru 6-8 concursuri pe lună. Deci, într-un sistem de învățământ gratuit care este obligatoriu pentru toată lumea, tu premiezi doar pe aceia care plătesc… Și asta în condițiile în care, învățătoarea, ca să aibe liniște la clasă a avut strălucita idee de a xeroxa subiectele de concurs și de a le distribui tuturor. Ulterior a și corectat toate lucrările, deci a evaluat TOȚI copiii și culmea e că printre ne-plătitori au fost și rezultate mai bune decât ale celor ce-au plătit. Dar, pentru corectitudine, se acordă diplome numai și numai plătitorilor, iar rezultatele sunt ignorate cu grație.
Eu aș fi avut bani dar nu am vrut să cotizez, așa că al meu odor va primi diploma pentru rezultatele la învățătură, iar eu NU voi primi diploma de părinte plătitor de concursuri și implicit comisioane către învățătoare. Nu știu dacă să fiu tristă sau să fiu mândră…însă mă simt strivită de sistem.
L.E.: Ada nu e cea mai bună prietenă a mea, dar se pare că suntem totuși în aceeași barcă. Bilanțul ei!