Revelion ieftin cu de toate

20171228_193047.jpg

Am petrecut revelioane în fel și chip, acasă, în pijama, doar cu familia mică, acasă cu familia extinsă, acasă la alții din familie, la restaurant, la munte cu cina de revelion inclusă, la prieteni, acasă cu gașca de prieteni, la țară, tradițional – toate au farmecul lor, m-am simțit bine mereu și totuși nu mă pot decide care este preferatul și nici nu pot spune cu mâna pe inimă că de-acum încolo doar așa vreau să fie. Fiecare are părțile lui bune și neajunsuri în egală măsură. Valul de articole pe tema asta scoate la rampă fie ”revelioanele acasă, în fața televizorului pentru că să mergi undeva e extraordinar de scump și nu merită să dai pe o noapte cât dai pe o vacanță de o săptămână”, fie ”revelioanele la restaurant/club, că acasă e plictisitor”. Ambele variante sunt adevărate, luate ca atare, dar și false. Firesc în acest context să mă întreb: revelion ieftin cu de toate este posibil? Continuă lectura

Detectiv în labirintul preferințelor unui (pre)adolescent

20170517_125825-compressor

Când am primit invitația la Povești la Cărturești mi-am spus că îmi este imposibil să ajung pentru că exact sâmbătă 13 mai eram prinsă cu un alt proiect foarte drag mie, dar pentru că invitația venea de la Laura Frunză pe al cărei blog poposesc de câte ori scrie un articol nou, am spus să întreb totuși dacă nu-i poate duce altcineva pe cei doi blonzi ai mei. Continuă lectura

Voluptoasa plăcere de a aparține unei comunități autentice

20170505_164113-compressor

Arhiva personală

Aseară spre noapte am ajuns acasă după 3 zile și două nopți de Gală SuperBlog, iar gândul care stăruie este să mă felicit permanent că la prima participare în această competiție mi-am dat voie să trăiesc experiența fără opreliști, cu bune și cu rele, așa cum îmi place mie să iau viața, din plin, cu nesaț, scufundându-mă până în cele mai tenebroase adâncuri și înălțându-mă până la cer. Continuă lectura

Ziua când viața a dat cu ciorba de pereți

Wu-xing-App

Sursa foto: wuxing.ro

Când am inspirația să mă opresc din goana nebună de zi cu zi îmi dau seama că tot ce mi se întâmplă vine către mine cu un scop și că atunci când lucrurile par să o ia razna este pentru că nu ascult. Viața este simplă, doar când noi o complicăm aiurea ne dă câte un bobârnac peste nas ca să ne trezim și să vedem mai bine, asta ca să nu mai spun că uneori avem soluția sub nas și nu o vedem tocmai pentru că ni se pare prea simplă. Vine atunci viața și face o glumă care să complice un pic lucrurile, atât cât să le luăm în seamă! Continuă lectura

Investiția în plăcerea de a învăța merită creditată

Photo-1

Sursa foto: telecredit.ro

Am prins o ofertă de neratat la bilete de avion în Amsterdam mai acum vreo lună și m-a prins exact înainte să-mi intre banii, iar ce economii aveam erau destinate unei mici intervenții chirurgicale așa că singura soluție a fost creditul până la salariu. Continuă lectura

O zi din aia

afis-mic-Strumpfi-208x300

Sursa foto: intercomfilm.ro

Sunt zile pe care mi le amintesc toată viața, unele pentru că au fost triste, altele pentru că au fost vesele, altele pentru că au fost zilele noastre nebune. În drum spre cinema mi-am amintit o zi din asta cu atât de multe detalii încât ai fi zis că este un film. Când gândul ăsta lăsa în urmă intrarea de la Mega, observ afișul: Strumpfii: Satul Pierdut – film pentru întreaga familie, data lansării în România – 31 martie 2017. Continuă lectura

Vacanța cu gustul copilăriei

Aurora2-300x165

Foto: hotelaurora.ro

Pot să-mi fac vacanța oriunde în lumea asta mare, pot înota în cele mai turcoaz ape, pot admira cele mai exotice plaje, dar dacă nu ajung măcar 2 zile la mare la noi, e jale, nici nu simt că am fost la mare! Marea Neagră are gustul copilăriei mele, este reîntoarcerea la rădăcini, doar aici simt bucuria locurilor cunoscute de care mă leagă amintiri. Și nu oriunde, ci în Mamaia! În apa din Mamaia, care jur că este diferită de cea din….Eforie, mi-am pierdut eu cercelul-lalea și am făcut legământ cu Marea că voi reveni până când se va îndupleca să mi-l dea înapoi, iar ea mă leagănă de fiecare dată și uneori îmi șoptește liniștită, alteori urlă furioasă că mi-l va da cândva, când va fi sigură că o iubesc cum nu iubesc o altă mare. Continuă lectura

Botox, acid hialuronic, consultație dermato-cosmetică

20170315_164350-compressor

Sunt Mihaela Roxana, fac 41 de ani, nu am riduri și până la 40 de ani nu m-am dat cu niciun fel de cremă, dar nu te sfătuiesc să faci ca mine! Este o mare diferență între a fi o femeie îngrijită care-și arată vârsta și îmbătrânește frumos și o femeie neîngrijită, mustind de orgoliul naturalului. Nu este un articol în care să vă spun că fără tratamente cosmetice și chirurgie plastică nu se poate. Din contră, este un articol în care o să spun ce se poate, ce aș fi putut eu, ce mi-aș fi dorit, dar nu am știut și tare m-aș fi bucurat să-mi spună cineva. Continuă lectura