Detectiv în labirintul preferințelor unui (pre)adolescent

20170517_125825-compressor

Când am primit invitația la Povești la Cărturești mi-am spus că îmi este imposibil să ajung pentru că exact sâmbătă 13 mai eram prinsă cu un alt proiect foarte drag mie, dar pentru că invitația venea de la Laura Frunză pe al cărei blog poposesc de câte ori scrie un articol nou, am spus să întreb totuși dacă nu-i poate duce altcineva pe cei doi blonzi ai mei. Continuă lectura

O idee de Crăciun

Sursa: raobooks.com

Sursa: raobooks.com

Mă minunez de frumusețea minții umane, cum reușește să păstreze în cufărul amintirilor întâmplări banale dar care privite atent sunt pline de semnificație. De exemplu, băiatul nașilor, la 11 ani ne-a povestit ce îngrozit era ca bebeluș când venea ora de somn și tatăl îl lua în brațe și-i cânta: “Tata, cântai oribil! Îmi era imposibil să adorm!” Continuă lectura

Copilul meu citește prea puțin

I-am promis Biancăi Timșa Stoicescu o replică la articolul ei despre cum să-i facem pe copii să citească, dar o să fie mai mult o confirmare și o completare. Eu mă confrunt cu două mari stresuri în etapa asta de părinte de pre-adolescent băiat:

  1. Citește prea puțin
  2. Stă prea mult pe tabletă

Continuă lectura

Putem să fim prieteni. Și chiar tot ce mai vrem

DSC_0759

Lisette a mai trăit atât cât să-și aducă pe lume copilul. Nou-născutul a făcut ce se aștepta de la el: a murit în trei ore. Din această tragedie […], am învățat două certitudini: cei puternici trăiesc și cei slabi mor […]. Și, cum nici nu puteam să încetez a fi ce eram, calea pe care trebuia să apuc mi s-a părut a fi cea a secretului: trebuia să ascund ce eram și să nu mă amestec niciodată cu lumea celorlalți.Continuă lectura

Pif era băiatul, Paf era paiața iar Puf era cățelul

Aproape descalificați din cauză de mamă uitucă, iată că, în chiar ultima zi, am încercat să ni-l imaginăm totuși pe Pifou.

Pentru mine, Pifou este prescurtarea de la Pif. Paf. Puf – Pif era băiatul, Paf era paiața iar Puf era cățelul…de Cezar Petrescu. Jur că la asta mă gândesc când aud de Pifou.

Însă în acest caz nu am putere de decizie. Așadar am aflat azi că Pifou pictează cu căciula de om de zăpadă pe cap, ca să nu-i intre părul în ochi, dar pusă invers. De ce? Uite, de-aia.

DSC_0772

Apoi, Pifou călătorește cu mașina-rachetă.

DSC_0775

Și este verde. Cred că asta e contribuția Deliei.

Ideea e că tricourile albe pe care cei doi crai le-au pictat erau bestiale înainte de personalizare, un material foarte foarte mișto. Acum sunt neutilizabile, dar Pifou își conturează deja profilul 😀

DSC_0777

Colțul specialistului

De câte ori nu ți s-a întâmplat să-ți cadă sub ochi o carte, un articol, un filmuleț ori poate doar un status de facebook care să te răscolească? Care să ți se potrivească mânușă, să-ți facă mintea BLING, să-ți tragi o palmă (virtuală, desigur) peste frunte și să te întrebi cum de ai fost atât de idiot până atunci încât să nu trăiești după principiul ce tocmai ți s-a revelat? Mie mi s-a întâmplat de multe ori.

Și tot de multe ori, cu toate că ideea era simplă, logică, de bun simț, cu toate că rațional eram convinsă că mi-ar aduce numai bine, am dat greș de la prima încercare și am și renunțat la idee.

Concret, despre ce vorbesc eu aici? Hai să zicem că vorbesc despre parenting, cu toate că, la fel de bine aș putea vorbi și despre altceva.

Am fost de curând la o prezentare a unei metode de, să zicem, dezvoltare personală, care, mie îmi era complet străină. După niște ani buni de terapie, de formare, de lucru efectiv cu mine (și când zic asta nu mă refer la citit cărți ci la vindecat răni) am reușit să ascult prezentarea și să-mi spun, da dom’le, e treabă bună, vreau și eu! Prezentarea s-a adresat doar în mică măsură raționalului, informația a fost transmisă în special către latura intuitivă a celor din sală. Am privit în jurul meu, erau persoane care știau metoda, care lucraseră cu ea, deci lucrurile aveau sens. Am recunoscut alte persoane care (se) lucraseră cu alte metode și care chiar dacă poate că nu au fost convinși măcar au înțeles profund despre ce este vorba. Și au fost și persoane care nu au ieșit deloc din sfera raționalului și pentru care informația nu a avut sens chiar dacă la final au declarat că le-a plăcut, că a fost interesant.

Din păcate, atunci când vine vorba de educare, de dezvoltare personală, modalitatea copleșitor majoritară în care este primită informația este cea rațională, ceea ce face ca informația să circule, să provoace mici excitări, pe alocuri chiar câteva orgasme, dar cam atât. Comportamente nu reușește să schimbe pentru că, vă spun eu, comportamentele învățate de generații și generații nu se schimbă cu o carte sau cu un filmuleț.

Ori ai avut marele și rarul noroc să te naști într-o familie în care pedeapsa și recompensa nu au existat și atunci vii din copilăria ta cu instrumentele potrivite pentru a crește un copil fără pedepse și recompense.

Fie, ai o înclinație nativă către profunzimi și, până la vârsta la care procreezi primul copil te-ai lucrat deja în diverse moduri concrete și ai scăpat de tarele educației punitive pe care ai primit-o și o asculți pe Aletha Solter și ce spune ea devine ușor de aplicat.

Ori ești un om bun și de bun simț, dar care duci în cârcă tarele educației primite. Și atunci o asculți pe femeia aia bătrână, îi dai dreptate, începi să faci ca ea, dar strângi din cur de fiecare dată când îți vine să-i crăpi capul copilului care nu face ca tine…ești părintele perfect, mereu zâmbitor, niciodată urlător, dar te transformi încet încet într-un sac fără fund de frustrări. Ai înțeles cam cum ar trebui să faci, dar nu știi, nu ai comportamentele potrivite. Când copilul aruncă cu piatra în uriașa plasmă din sufragerie și se duce dracului într-o secundă agoniseala ta de …12 luni, când ți-ai mâncat de sub unghii ca să ai și tu iPhone ca vecina, iar plodul îl aruncă la budă și trage și apa…Ce faci? Atunci ce faci? Nu poți să-l pedepsești, că doar nu-i bine, știi și tu că nu-i bine. Dar furia ta există. Ei bine, atunci fugi în baie, îți înghiți furia, bei eventual și o gură de apă ca să fii sigur că nu mai iese prea curând și apoi ieși de-acolo, calm și-i zâmbești odorului. Care ce a înțeles din toată treaba? A înțeles că a făcut o nefăcută – că doar nu-i tâmpit, că tu te-ai enervat, dar că furia se înghite și mai ales că trebuie să te ascunzi când o înghiți, pentru că furia, supărarea, tristețea, durerea, toate acestea sunt emoții pe care nu trebuie să le avem, trebuie să facem cumva să le reprimăm…Frățică, E GREȘIT!!!!!!! Când procedezi așa, ajungi după un timp, care poate să fie luni dar și ani, să fii obosit, sictirit, să simți orice clipă fără copil ca pe o evadare – pe bună dreptate, dealtfel, că doar atâta timp ai fost în închisoarea propriilor tale emoții. Da, obosești la un moment dat să fii părinte bun. Și cel mai nașpa e că de cele mai multe ori obosești când plodul e adolescent și când poate e cea mai critică perioadă, și-l pierzi și-atunci tot strânsul tău din cur a fost în zadar…

Deci, ca să fim practici, o conferință, un interviu, o carte, un articol NU ARE PUTEREA DE A REPARA CEEA CE PĂRINȚII TĂI AU STRICAT. E excelent să te informezi, să știi ce mai zic alții, să-ți pui probleme, să dezbați, să ai modele, să mergi la conferințe, să privești emisiuni, seminarii, dar du-te și la terapie. Rolul conferințelor, al emisiunilor, al interviurilor, este să informeze, săprezinte, se deschidă ochii, NU SĂ TE REPARE PE TINE. Nu e nevoie să fii în cea mai cruntă depresie, să ajungi să te târăști, poți merge la terapie așa cum mergi la sală sau la înot sau doar la plimbare prin parc. O faci când ești ok, ca să fii și mai bine. O faci ca să repari mici chestii și ca să te menții pe termen lung. Când ești tu reparat, crede-mă, vei merge la o conferință sau vei vedea un film și vei putea cu ușurință să aplici ce-ai învățat, nu vei renunța la prima gherlă, nu-ți vei mai înghiți furia în locuri ascunse, vei fi întreg.

Săptămâna trecută s-a lansat canalul youtube Totul despre mame, unde găsim tot felul de interviuri interesante, informații folositoare. Terapia însă se face cu un specialist, într-un cadru special. Numai de noi depinde dacă lăsăm să fie doar informații sau le transformăm într-un stil de viață liber consimțit, care pe termen lung să ne ajute și nu să ne frustreze.