Când pantofii sport dau din casă

Sursa: Answear.ro

Sursa: Answear.ro

– Îghîîîî! Voi de unde ați apărut și de ce sunteți în halul ăsta de prăfuiți? Oh, te rog, nu mă atinge! Dă-te de pe mine, n-auzi!!? Ce căutați pe raftul nostru, de ce nu sunteți jos, acolo, în pantofarul de încălțăminte sport, unde vă este locul? Continuă lectura

Rețetă simplă, cu puține vase murdare

De când toți cei importanți ai casei mănâncă pe la școli și grădinițe am mai mult timp pentru că nu mai gătesc și dacă nu mai gătesc uite că apuc să mai scriu din când în când și rețete! Am mâncat acum ceva timp la o cârciumă de fițe din București niște rulouri cu spanac grozave, asta în condițiile în care mie nu-mi place spanacul. Provocarea a fost să le fac și eu acasă mai ales că părea genul de gătit pe sufletul meu, adică puține vase murdare, timp redus, rețetă simplă. Continuă lectura

11 ani – aniversare memorabilă

Sursa: arhiva personală

Sursa: arhiva personală

Până pe la 6-7 ani a fost ușor cu zilele de naștere, am găsit informații peste tot, m-am inspirat, copilul era mulțumit dacă avea bile și tobogane. După vârsta asta, fie nu mai face nimeni nimic, fie pretențiile mele au crescut, fie nu mai rezonez, cert e că din ce în ce mai greu am găsit ceva care să ni se potrivească. Continuă lectura

Tort de ciocolată, rapid și ieftin

chocolate-1402017_1920-compressor

În ultimii ani m-am străduit ca de zilele de naștere ale băieților să ies un pic din tiparele clasicelor petreceri la locuri de joacă cu animatori care din păcate de 11 ani nu au adus nimic nou în programele lor de s-au plictisit până și copiii de ei, nu mai spun despre adulți. Sursă de inspirație, pe lângă ideile mele, mi-au fost ideile unei bloggerițe care-și serbează fetița un pic după ce-l serbez eu pe Victor, dar care pregătește totul din vreme și găsește timp să împărtășească și cu noi. Anul acesta abia după ce evenimentele s-au consumat, am văzut că Laura a făcut pentru Eliza tot un tort cu prea multă ciocolată, care, coincidență sau nu, este singurul tort care-i place lui Victor. Tortul Laurei este elaborat și arată grozav dar o să mă laud și eu cu tortul meu de ciocolată care chiar dacă este simplu, are două mari calități, îl fac rapid și este ieftin. Știu că rețeta perfectă nu există dar uite că anul acesta m-am apropiat cel mai mult de ideal ținând cont de criteriile luate în calcul: să fie cu prea multă ciocolată, să fie numai cu ciocolată, fără altceva prin el – astea fiind cerințele lui Victor și să fie ușor de făcut și ieftin, fiind singurele mele criterii. Şi nu este vreun tort din acela chinuit cu semințe înmuiate, e chiar cu ciocolată! O dată pe an îi fac tort, merită unul adevărat, chiar nu pățește nimeni nimic. 😀  Continuă lectura

Putem să fim prieteni. Și chiar tot ce mai vrem

DSC_0759

Lisette a mai trăit atât cât să-și aducă pe lume copilul. Nou-născutul a făcut ce se aștepta de la el: a murit în trei ore. Din această tragedie […], am învățat două certitudini: cei puternici trăiesc și cei slabi mor […]. Și, cum nici nu puteam să încetez a fi ce eram, calea pe care trebuia să apuc mi s-a părut a fi cea a secretului: trebuia să ascund ce eram și să nu mă amestec niciodată cu lumea celorlalți.Continuă lectura

Tortul Vrăjitorului

Nu cred că am făcut vreodată o rețetă de tort cap-coadă. Întotdeauna am combinat blatul de la un tort cu crema de la alt tort după pofta și inspirația de moment. Niciodată nu mi-am notat rețetele, nu le-am denumit în vreun fel. Acum, o vecină mi-a cerut rețeta de tort de la ziua lui Vlad și pentru că s-a întâmplat relativ recent, mi-am amintit cum l-am făcut și dacă tot am scris rețeta pentru ea, am scris-o și pentru eternitate și i-am dat și un nume: Tortul Vrăjitorului (asta pentru că Vlad e născut de Halloween).

Spun de la început că nouă nu ne plac torturile cumpărate, cele care au atât blatul cât și crema extrem de pufoase și aerate. Ba mai mult, de data asta am imaginat un tort tare. Trebuie spus că eu, noaptea, înainte să adorm, îmi las mintea să zburde pe unde are ea chef. În preajma zilelor de naștere ale celor dragi zburdă, de obicei, prin regatul torturilor și în felul ăsta îmi imaginez eu câte un tort, îmi fac o idee despre consistența lui, despre cum se combină gusturile, despre cum arată. Abia apoi încep să caut rețete din care să iau bucăți sau pe care să le modific după bunul meu plac. De data asta am vrut un tort uscat, fără pic de sirop. Așadar, este un tort tare.

Pentru aluat:

90 gr. Unt

2 gălbenușuri

110 gr. Făină

50 gr. Zahăr

Zahăr vanilat, coajă de lămâie

½ linguriță bicarbonat de sodiu

Se freacă untul la temperatura camerei cu zahărul, se adaugă pe rând gălbenușurile și se amestecă bine după fiecare. Se pune zahărul vanilat și coaja de lămâie, urmează făina. Punem și bicarbonatul stins cu puțină zeamă de lămâie. Se amestecă destul de greu, nefiind niciun fel de lichid. Eu, spre final, amestec cu mâna.

Pregătim o forma de tort, cea cu inel detașabil, cu diametrul de 24 cm, o ungem și o tapetăm cu făină sau folosim hârtie de copt. Întindem (greu) compoziția în forma de tort, aluatul e tare și se modelează cu mâna, îl nivelăm cât mai bine și-l dăm la cuptorul încins la 170 gr, în jur de 20 de minute, până începe să se coloreze pe margini. Se scoate cu grijă pentru că e foarte fraged cât e încă fierbinte și se lasă la răcit. Poate să stea liniștit și o zi, fiind aluat cu unt rămâne fraged mult timp.

Crema dulce de leche

1 l lapte cât mai gras

300 gr. Zahăr

75 gr unt

Se fierbe laptele cu zahărul și untul mult și bine, cel puțin o oră, dacă nu chiar mai mult. Se mai amestecă din când în când, bine, ca să se desprindă ce s-a prins pe pereții și pe fundul vasului. De când începe să se umfle și să facă spume se mai lasă cam 30 minute, până începe să se lege și să se închidă la culoare. Pentru tortul acesta eu l-am făcut destul de tare, cam ca o caramea ca și culoare și consistență.

Atenție: când se răcește și mai ales după ce stă la frigider să întărește bine, deci nu vă așteptați să fie tare când îl luați de pe foc. Dar nici lichid nu trebuie să fie. Vestea bună e că dacă după ce l-ați răcit constatați că încă curge, îl puteți pune din nou la fiert până se mai întărește. Eu pun cu lingurița în formă de gheață și-l bag la congelator 10 minute ca să văd ce consistență are și în funcție de asta mă orientez cât să-l mai las la fiert. Deci, ca idee, rece de la frigider trebuie să poată fi tăiat cu cuțitul.

Cremă ganache neagră

250 gr. ciocolată menaj (minim 55% cacao)

200 ml. smântână dulce (32% grăsime)

50 gr. Unt (moale, la temperature camerei)

Smântâna se pune pe foc până dă în clocot. Într-un alt vas se rupe ciocolata bucățele mici, se pune și untul. Când smântâna a început să fiarbă se toarnă peste ciocolată. Se amestecă puțin cu o lingură și apoi se lasă 7-8 minute. După acest timp, se amestecă cu un tel, cu mișcări circulare până când crema devine uniformă și densă. Se dă la rece.

Cremă ganache alba

300 gr. Ciocolată alba menaj

150 ml. smântână dulce (32% grăsime)

50 gr. Unt (moale, la temperature camerei)

Smântâna se pune pe foc până dă în clocot. Într-un alt vas se rupe ciocolata bucățele mici, se pune și untul. Când smântâna a început să fiarbă se toarnă peste ciocolată. Se amestecă puțin cu o lingură și apoi se lasă 7-8 minute. După acest timp, se amestecă cu un tel, cu mișcări circulare până când crema devine uniformă și densă. Se dă la rece.

Montarea tortului

Se așează inelul tăvii în care am copt blatul (fără fund) pe platoul pe care montăm tortul. În interiorul inelului se așează blatul.

Stratul 1 – se întinde (cu greu) un strat generos (cam 2 cm.) de cremă dulce de leche. Eu am modelat-o cu mâna ușor umedă. Se presează și se nivelează bine. Acum e momentul să presărați, dacă doriți, ceva fructe confiate, tăiate mărunt, gen merișoare, caise, stafide sau orice altceva credeți că se potrivește. Eu am pus merișoare. Puteți și să nu puneți nimic.

Stratul 2 – este crema ganache neagră care se lucrează ușor dacă e la temperatura camerei. Se întinde la fel de generos ca primul strat cu dosul unei linguri ude. Dacă vreți puteți presăra iar fructe confiate. Eu am pus stafide de Corint, dar nu-i musai.

Stratul 3 – este cel de ganache alb, care se întinde la fel ca numărul 2. Ca fructe, eu am pus caise pe care le-am apăsat cu dosul lingurii ca să intre în cremă și să pot nivela bine.

Tortul în felul acesta montat se dă la frigider câteva ore.

De obicei eu îmi fac cremele cu câteva zile înainte și le pun în borcane, la frigider. Toate trei cremele rezistă și pot fi folosite mult timp după preparare dacă sunt ținute la rece. Tortul îl montez cu o zi înainte de a fi servit. În ziua în care-l servesc, îi fac glazura.

 

Glazura

Rețeta e după Glassa a specchio.

115 gr. Zahăr

40 gr. Cacao de cea mai bună

75 ml. smântână dulce

90 mi. apă

15 gr. gelatina granule

Se amestecă zahărul, cacaoa, smântâna și apa într-un vas mare și se pun pe foc. Vasul trebuie să fie mare pentru că amestecul se umflă mult. Amestecăm bine până începe să fiarbă, apoi se lasă să clocotească circa 10 minute, pe foc mic și se amestecă din când în când ca să nu se prindă. Ar trebui să ajungă la 108 grade, dare eu nu am măsurat niciodată.

Se ia de pe foc și se trece prin strecurătoare. Acesta e un pas important, glazura fiind lucioasă, ideal este să nu rămână bulgărași de cacao nedizolvați.

Se lasă apoi la răcit până ajunge la 50 de grade.

Este momentul în care se adaugă cele 15 grame de gelatină înmuiate în apă (se lasă 10 minute într-o ceșcuță de apă), se amestecă bine până se topește gelatina.

Se scoate tortul din frigider, este important să fie rece, se înlătură inelul detașabil (înainte să-l scoatem e bine să desprindem tortul cu ajutorul unui cuțit umed) și se toarnă glazura caldă. Se toarnă în centru, ea se scurge pe margini și se întărește foarte repede, nu e nevoie să o întindem cu nimic. De fapt chiar e indicat să nu o atingem cu cuțitul ori cu lingura ca să nu-și piardă luciul. Se ornează după pofta și imaginația fiecăruia. Se mai dă la frigider minim o oră.

Nouă ne-a plăcut și se pare că și vecinilor din moment ce mi-au cerut rețeta, așa că dacă nu cumva mi se arată altul în regatul torturilor, o să-l prestez tot pe ăsta de Revelion, cu alte ornamente, desigur.

IMG_201412344_054559

Cum pun divele benzină

Accept provocarea și scriu despre un subiect dureros de feminin și anume alimentarea mașinii cu carburant. Ăăăăă, cum sună?

Am permis de 9 ani. Conduc de 9 ani. Nu sunt vreo delicată. Sunt destul de pricepută și oricum nu mă tem că mă murdăresc sau că-mi stric unghiile. Dar,

Prima dată am alimentat în primul an de permis și, așa cum se întâmplă mereu am avut norocul prostului, aka, am ieșit din mașină, un domn s-a apropiat de mine și m-a întrebat de câți bani vreau să pun benzină, mi-a pus, am plătit, elegant, civilizat și extrem de simplu. Au urmat apoi niște ani de zile în care nu am avut nevoie pentru că mi-am dezvoltat un alnuștiucâteleasimț care mă ajuta să-i dau soțului mașina fix când mai are benzină cât să ajungă până la prima pompă.

Astă-vară însă era musai să o comit, urma să plec la un drum neprevăzut cu copiii și cu prietena mea, șoferiță cu ștate vechi și ea. Îi împărtășesc temerea mea în privința demersului ce urma întreprins și ea îmi spune cum procedează Ștefăneasca, o prietenă comună: Ștefăneasca se dă jos din mașină, se ridică ușor pe vârfuri și agită iritată cheile până când cineva vine și-i pune benzină. Cu imaginea asta în minte, intru în prima benzinărie, cobor, flutur cheile…nimic, le flutur mai tare, tot nimic. Mă enervez de-a dreptul, intru și întreb dacă-mi pune și mie cineva benzină: nu, nu avem pe nimeni la ora asta! Pe bune? Nu-i nimic, mai am benzină până la următoarea benzinărie…Din a treia încercare am reușit, dar nu m-am simțit deloc bine, diva rasă în cap cu fundițe și cercei lungi incapabilă să-și pună benzină.

După acest concediu în care măcar mi-am exersat ridicatul pe vârfuri și zdrăngănitul cheilor, ajunsă în capitală și pusă în fața rezervorului gol, am intrat în benzinărie, am prestat rolul de divă în mizerie, mi s-a spus că nu au angajați pentru așa ceva, următoarea benzinărie era prea departe ca să pot ajunge așa că am coborât de pe piedestal și m-am dus la primul nene căruia m-am adresat respectuos sperând că-mi va pune el benzină: Vă rog frumos, mă ajutați și pe mine, habarnam cum se pune benzină și aș avea totuși nevoie…Da, doamnă, sigur, haideți să vă arăt, uite, tragi de asta, apeși pe asta, poți să și blochezi, așa se deblochează, ați înțeles? Hai că-i simplu! Să mori tu că-i simplu????? Cum, și nu-mi pui benzină?

După un minut, față în față cu pompa, eu tâmpă, ea senină, cu multe cifre pe ea. Auzisem de la tata de benzină de 95, dar totuși, aia era acum 100 de ani, deci, ăăăăă, de care benzină pun? Mai de căcat oricum nu mă puteam face așa că am sunat un prieten. Mda, ok, ridic drăcovenia din furcă, o introduc și apăs, litrii se învârteau, leii la fel, minunat, am reușit!!!!!!!!!!!! Ho, ho, femeie, nu te bucura. A zis omul că dacă apeși pe nush ce, se blochează și curge fără să mai trebuiască să apeși. Dacă am apăsat, dacă s-a blocat? Cum o deblochez? Mă și vedeam într-o baltă de benzină care curge, curge și nu se mai oprește. Norocul meu, nu apăsasem pe ce trebuia să apăs ca să se blocheze minunea, așa că am scăpat. Nici acum nu știu pe ce se apasă, dar de fiecare dată trăiesc același coșmar cu balta de benzină.

După ce am învățat eu cum se face, stima de sine mi-a crescut considerabil, așa că, fără nicio rezervă, cu mașina soțului fiind, am tras în stânga pompei, frumos, aproape, perfect. Băieții din benzinărie mă priveau dând a râde. Ha, nici nu știți voi că eu pot și singură! Mă urc pe cel mai înalt piedestal de divă pe care-l aveam, cobor din mașină cu cheia deja îndreptată spre rezervor și cu intenția clară de a-i sfida pe masculii aroganți, când, stupoare, șoc, șoc, șoc, nu era niciun rezervor! M-am holbat cred că juma de minut la mașina care nici măcar nu era roșie ca a mea și într-un final m-am prins că mașina soțului are rezervorul pe partea cealaltă…Da, ei au râs, nici nu se putea altfel.

Și ultima, dar sigur nu cea din urmă, acum vreo săptămână, intru în aceeași benzinărie în care mi se spusese că nu au angajați pentru așa ceva, ies, de data asta fără fițe, dau să deschid rezervorul și din toate părțile răsar mâini întinse către cheia mea….îmi ridic frumoșii ochi verzi și nu mare-mi fu mirarea să văd vreo 4 flăcăi frumoși, în salopete de benzinărie, toți numai zâmbet, dispuși să-mi bage benzină. Aproape că scap cheia în mâna unuia mai pe gustul meu iar acesta îmi șoptește suav că nu au conexiune și că nu pot plăti decât cash. Mă scobesc prin toate buzunarele, prin toate cotloanele, adun chiar și monezile cu care iau coș de la Lidl și strâng cu greu 30 de lei. 30 de lei, ca o doamnă, da? Nici măcar nu mi s-a stins becul de pe bord.

După întâmplarea asta mi-am reactivat cel alnuștiucâteleasimț și i-am dat soțului mașina când a fost de pus benzină. O doamnă trebuie să rămână doamnă până la capăt!

Am călcat în picioare propriile mele tipare

Totul a pornit de la articolul Laurei în care povestea despre petrecerile cu candy bar. M-a încântat nu atât candy bar-ul cât confirmarea faptului că indiferent cât și ce pregătești pentru o petrecere de copii, copiii nu mănâncă. De când ne-am mutat la curte am încercat să facem petrecerile acasă. De fiecare dată m-am creierit în legătură cu meniul, am făcut chifteluțe, șnițele mici, fripturi, brioșe, nebunii, stat cu zilele să gătesc. Rezultatul? Mâncau doar adulții, copiii nici nu se atingeau. Poate doar saleurile…Și mă încerca așa o ușoară oftică, în definitiv petrecerea e pentru copii iar eu nu reușeam nicicum să fiu pe placul lor. Nu mă deranjează să fac pregătiri, ba chiar mă încântă maxim, dar mi-ar plăcea să simt că se bucură de ele sărbătoritul și invitații lui, nu aparținătorii invitaților (să mă scuze dragii părinți :D).

Așa că anul acesta am făcut un mic plan de bătaie, altfel: candy bar, câteva aperitive total inofensive, nimic gătit, cașcaval, șuncă, salam, legume, măsline, saleuri, o fripturică la cuptor făcută cu o zi înainte, pe care doar să o încălzesc în ziua cu pricina, un piure făcut pe moment, murături și tort.

Dar punctul forte rămâne candy bar-ul. Tot căutând idei, am dat peste o pinata…așa că am adăugat la plan confecționarea unei pinata. Am căutat un loc de care să o pot agăța…foișorul, de fapt fostul foișor, că n-a mai rămas din el decât scheletul, pânza a sfâșiat-o vântul. Ei bine, da, foișorul era minunat, dar urât cu spume, așa că pe lângă pinata o să confecționez și niscaiva ornamente care să înveselească locul.

IMG_20140927_124856

Pinata

M-am inspirat din articolul ăsta.

Așadar am cumpărat un balon din cel mare, am luat de la mama câteva ziare, le-am tăiat fâșii și am preparat maglavaisul. Aici aș avea de făcut o precizare: zice în articolul de mai sus că pui apa la fiert și apoi pui 10 linguri de apă peste făină…ei bine, nu! Atenție! Făina se desface cu apă rece, dacă apa e caldă se fac numai cocoloașe. Deci, se măsoară cantitatea necesară de apă, din care se iau 10 linguri cu care se desface făina, lichidul obținut se toarnă peste restul de apă și abia apoi se fierbe. Să recapitulăm:

3 linguri de făină, o cană de apă, 4 linguri de zahăr. Făina se amestecă cu 10 linguri de apă rece, apoi se adaugă restul de apă și se fierbe 2 minute, amestecând continuu ca să nu se prindă. După ce se oprește focul se adaugă zahărul și se lasă la răcit.

Eu am început să lipesc fâșiile de ziar când lipiciul era încă călduț.

DSC_0023

Ideea e că nu poți realiza pinata de pe o zi pe alta. Nici măcar două zile nu-s de ajuns. Procesul e lung. Durează măcar 3 zile până lipești și usuci cele 3 straturi de hârtie. Dacă mai pui încă o zi vopsitul și uscatul final, ajungi la 4 zile, plus ornatul încă o zi…5 zile. Deci o pinata o realizezi în minim 5 zile, hai să zicem o săptămână, pentru siguranță.

Am umplut-o cu: multe punguțe de ursuleți gumați, gume Turbo, biluțe de cauciuc, cutii de baloane de săpun, trompețele.

Rămânea problema bețelor cu care să lovească pinata. După un raid prin garaj, am găsit soluția: baghete – colțar pentru tavane. Sunt ușoare, se rup repede, deci pericolul de accidente era minim. Așa că am potrivit 6 bețe, le-am ornat și pe ele frumos și asta a fost – de mare senzație. Repetăm figura și de ziua lui Vlad.

DSC_0162 DSC_0164 DSC_0190

Candy bar-ul

Am ignorat total și mai ales voit curentul la modă acum, cel cu interzicerea dulciurilor pentru copii. Așadar am avut multe soiuri de caramele, napolitane, ciocolată, bombonele, biscuiți, fursecuri, marshmallows, fructe proaspete și fructe confiate. Vedetă au fost însă acadelele, alea cât mai colorate 😀

IMG_20140928_223322

Totul a funcționat așa cum anticipasem, copiii au fost fericiți, dulciurile s-au mâncat iar eu am fost mulțumită că în sfârșit a fost pe gustul lor.

DSC_0177

Pe lângă masa cu dulciuri, a existat și o masă cu aperitive, banale, cașcaval, salam, mușchiuleț (vă dau și-un pont, carmangeria din Auchan Militari face cele mai faine mezeluri, curate, neinjectate), slană afumată – producție proprie, legume, chips-uri și saleuri. De data asta s-au mâncat și astea. Iar ideea cu fripturica la cuptor și piureul e testată din anii trecuți, este un fel de mâncare care e pe placul majorității copiilor, niciodată n-am dat greș.

DSC_0203

 

Distracția

La capitolul ăsta, am preferat să am încredere în ei că vor avea imaginație și au avut 😀

Au prestat cu succes baba oarba, țară țară vrem ostași, fotbal și un soi de tăvăleală cu mingea de gimnastică. Ad-hoc s-a organizat și o mică excursie la pădure.

DSC_0183 DSC_0197 DSC_0208 IMG_20140927_184013

Elementul surpriză a fost un mic recital de flaut oferit sărbătoritului de către unul dintre copilașii invitați.

DSC_0216

Iar surpriza oferită de mine au fost lampioanele la lăsarea întunericului.

DSC_0220 DSC_0222

Tortul

În fiecare an îmi comanda Victor tot felul de forme ciudate de tort, castele, mașini, personaje…dar în 9 ani de zile lui nu i-a plăcut niciodată niciun tort, nici din cele făcute de mine, nici din cele cumpărate, nici din cele mâncate pe la alții. După o scurtă analiză, am decis că anul acesta vom avea tort de înghețată. Am prospectat oferta și am găsit fie torturi prea mici fie torturi de o calitate îndoielnică. Și cum “mama lui Victor poate să combine orice și iese ceva fain, poate să combine chiar și un bou cu niște aripi de vultur” (citat din David, 8 ani, unul dintre invitați) am pus pe o tavă 5 cutii de înghețată Betty Ice, așa cum am reușit ca să le fac să stea, am turnat peste ele două toppinguri, unul de ciocolată și unul de zmeură, am împrăștiat 3 punguțe de skittles, am înfipt lumânările și am avut cel mai senzațional tort, din care în sfârșit a mâncat și Victor până am zis că face poc.

IMG_20140927_183630

Aș mai adăuga câteva vorbe despre băuturi…cu toate că aceeași Laura avertizase în articolul ei despre faptul că la petreceri copiii preferă să bea apă, eu am cumpărat multe sucuri. Ei bine, pe testate, copiii preferă să bea apă. Sucurile au rămas neatinse, în timp ce apa a avut cea mai mare căutare.

Cam asta a fost petrecerea lui Victor de anul ăsta, nici pe departe de fițe, a fost destul de ieftină și ce e cel mai important e că am simțit-o ca fiind cea mai…de suflet dintre toate. Memorabilă!