Traseu de vacanță

Traseu Vacanta

Cornetu

Pitești

Curtea de Argeș – De vizitat: Mânăstirea Curtea de Argeș

Transfăgărășan – De vizitatCetatea Poenari, Lacul si Cascada Balea, Lacul si Barajul Vidraru, Cascada Capra, Masivul si Lacul Capra

Sibiuprima noapte – Cazare la Pensiunea Lucefărul – Cameră mare, curată, pensiunea este situată pe inelul central, există și cârciumă la parter, deci ideală pentru înoptat

De vizitat – ce vă taie capul, după mine totul e de vizitat. de amintit totuși Scara Aurarilor, Pasajul Scărilor, Dumbrava, Piața Mică, Piața Mare, Podul Minciunilor etc.

Sighișoaraa doua noapte – Cazare Pensiunea San Gennaro – frumos, curat, păstrat farmecul cetății, au și terasă faină și răcoroasă.

De vizitat – Cetatea, toată, pe îndelete, de neratat nici un ungher. Sfatul este ca vizita să fie în afara festivalurilor, chiar și așa e destulă lume, dar este decent.

Sibiu

Transalpina

Novacia treia noapte – Pensiunea Ela – Cameră mică, paturile înghesuite, dar pentru călătorul obosit, merge. Curat, curte mare, mese, acces la bucătărie, genul de pensiune din sat mai puțin turistic.

De vizitat – O grămadă de peșteri și mânăstiri, noi le-am vizitat cu altă ocazie, așa că de data asta le-am sărit. Dar e de zăbovit măcar două zile prin zonă.

Târgu Jiu De vizitat toate cele ale lui Brâncuși. Noi am găsit extrem de greu loc de parcare.

Drobeta Turnu Severin

Orșova

Eșalnițaa patra noapte – Pensiunea Miraj – Ca toate pensiunile din zonă, se află pe malul dunării, are ponton, piscină și șezlonguri. Mâncarea și servirea au fost nașpa rău de tot, dar nu prea ai de ales

De vizitat – excursii pe Dunăre cu șalupa, la Cazanele Mici și Mari. Absolut divin, scump, dar merită toți banii.

Moldova Nouă

Oravița

Sarmizegetusa Ulpia Traianaa cincea noapte – Pensiunea Sarmis – destul de kitschoasă, dar curată, cu curte mare, spațiu bun pentru copii, piscină, cârciumă în care se poate mânca vânat de mistreț și căprioară.

De vizitatUlpia Traiana Sarmizegetusa – slăbuț, nu m-a impresionat, dar e chiar la șosea așa că merita consemnată.

HațegDe vizitat – Prima rezervație de zimbri de la noi, am văzut 11 zimbri foarte simpatici…plus drumul drăguț până la ei. Merită

Sarmizegetusa Regia De vizitatSarmizegetusa Regia, cetatea Blidaru și toate celelalte cetăți din Munții Orăștiei. Absolut superbe, merită alocat mai mult timp și vizitate pe-ndelete.

Alba IuliaDe vizitatCetatea Alba Carolina – mustește de istorie, somptuasă, merită un popas.

ReșițaDe vizitat Muzeul Locomotivelor cu Abur

Sibiua șasea noapte – Motel Dracula – groaznic, de evitat. Noi am prins exact raliul și nu am găsit altă cazare. Motel de tiriști, jegos. Deci NU. 

Râmnicu Vâlcea – Popas de halit mici la Dăbulești

Pitești

Cornetu

Excursie în afara ideilor preconcepute

Acum jumătate de an am câştigat primul meu premiu consistent de blogger şi anume o noapte de cazare cu mic dejun inclus, pentru două persoane la Atra Doftana. Primul lucru pe care l-am aflat atunci a fost că este o pensiune de cinci margarete şi că a câştigat în 2011 Premiul Anualei de Arhitectură, în 2012 a câştigat premiul Bienalei Naţionale de Arhitectură la secţiunea Arhitectura Dotărilor Comunitare iar în mai 2013 a fost onorată cu titlul de Pensiunea Anului 2013, acordat de Gala Premiilor de Excelenţă în Turism.

Şi cred că merită menţionat aici că Proiectul Pensiunii Atra Doftana a fost realizat de Bogdan Babici şi Alexandru Maftei.

Asta e ceea ce citisem eu despre pensiune şi deja suna bine şi îmi doream să merg. Numai momentul potrivit părea să nu mi se arate. Dar uite că la început de iunie astrele s-au aliniat şi s-a creat conjunctura perfectă pentru escapada mea la Atra.

Drumul a fost destul de lejer, doar ultima parte, cea pe drum neasfaltat poate da dureri de cap, mai ales iarna. Din fericire noi am ajuns bine, fără peripeţii. Am urmat indicatoarele întocmai şi brusc, după un colţ a apărut pensiunea, iar până să ne dumirim noi, deja eram parcaţi pe acoperiş. Mda, parcarea este pe acoperiş.

DSC_0305

A fost momentul în care am realizat cât de bine e integrată mediului această construcţie. Nu ştiu ce şi cât au modificat din peisaj, însă acum, aşa cum arată pare că este de când lumea acolo, că relieful deluros a cuprins cumva şi Atra.

Am coborât de pe acoperiş pe o scară ce ne-a dus direct la recepţie. Nici ţipenie de om nu era. Şi totuşi, de nicăieri a apărut cineva care părea să ştie de sosirea noastră. Am fost cazaţi imediat în camera verde. Camerele nu au numere ci culori. Idee faină, aplicabilă la un spaţiu mic. Atra pune la dispoziţia turiştilor 8 camere, fiecare de altă culoare.

DSC_0320

Aici este momentul să spun că, în mintea mea pensiune este asociat întotdeauna cu   casă kitsch-rustică (nici nu ştiu dacă există termenul), în încercarea disperată a proprietarilor de pretutindeni de a replica case ţărăneşti în variante cât se poate de comerciale. Ei bine, Atra este o construcţie modernă, cu personalitate. M-a cucerit din prima, poate şi din cauză că are aerul casei mele. Arhitecţii care au proiectat casa mea au primit şi ei premiul Bienalei Naţionale de Arhitectură la secţiunea Locuire. Poate de aici. O fi vreun nou curent. Cert e că este o construcţie simplă, cubică, fără spaţii inutile, bine organizată, compactă, solidă. Predomină materialele naturale, lemn, piatră, marmură, fier. Culorile predominante sunt alb şi negru, la fel ca la mine acasă. Rece. Căldura e dată de combinaţii, de detalii, de oameni. O măsuţă roşie, un tablou colorat, pernuţe şi şerveţele roşii şi Paul.

DSC_0321

Toate camerele dau înspre lac. De pe terasa oricărei camere poţi ajunge la lac, la restaurant, la locul de joacă, oriunde. Spaţiile sunt accesibile. Oriunde te-ai afla există mai multe variante de a accesa un alt spaţiu. Din restaurant poţi ajunge în cameră prin interior sau prin exterior. Copilul care se joacă în micul spaţiu de joacă poate veni în cameră pe terasă, prin restaurant ori pe la recepţie. Cu toate că recomandarea, atunci când am câştigat premiul, a fost pentru o noapte romantică, fără copii, eu găsesc că este un spaţiu prietenos cu copiii într-un fel pe care nu l-am mai întalnit până acum. În interior, făcând parte din decor parcă, sunt tot felul de jucării care cu siguranţă ţin copiii ocupaţi. Restaurantul este dotat cu scaune pentru copii. Există locul de joacă despre care am amintit, cu tobogan, leagăne, trambulină şi o căsuţă. Plus accesul gratuit la biciclete, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Şi tot gratuit se oferă acces la două caiace cu care se pot face plimbări pe lacul Paltinu.

DSC_0290

Curtea este un spaţiu mare, neîngrădit, pe care fiecare îl poate folosi după bunul plac, în mod creativ. Nu există hamace, atât de la modă pe la pensiunile clasice, în schimb există şezlonguri comode, ori buturugi, ori chiar iarba…Nu există iepuraşi drăgălaşi închişi în cuşti, spre deliciul copiilor. Nici ponei care să se lase călăriţi. Însă zona oferă o diversitate de direcţii de plimbare, per pedes ori cu bicla. Exista sala de fitness. Şi contra cost există şi două ATV-uri.

Prin iarbă sunt puzderie de ciuperci. Pe marginea drumului sunt frăguţe. Satul e aproape, o simplă plimbare poate dezvălui copiilor animalele domestice în habitatul lor natural.

DSC_0297

Camerele nu sunt exagerat de mari, dar sunt suficient de spaţioase. Mobilierul este la fel de minimalist ca tot ansamblul. Şi iarăşi materiale naturale. În baie marmură şi piatră, pe pereţi lambriu de lemn, mochetă gri cu buline de culoarea camerei. Poţi să respiri, nimic opulent, nimic apăsător.

DSC_0294 terasa

Restaurantul are o sală de mese în interior în acelaşi spaţiu cu zona de relaxare şi două terase, una mai mică şi una mai mare. Mobilierul alb, fără cârpe, feţe de masă inutile, fără covoare pe jos…un alt aspect care mă face să-l apreciez ca pe un loc prietenos cu copiii. Întotdeauna mă simt prost când intru în cârciumi cu extra-cârpe peste tot din cauză că fără doar şi poate copiii mei vor lăsa ceva pete în urmă. Un spaţiu aerisit cu mese şi scaune lucioase, cu marmură pe jos, permite oricui o curăţenie rapidă, înspre relaxarea mea ca părinte.

Spaţiul comun în care se poate lua şi masa este dominat de o sobă atipică. Ca un cazan imens, ori clopot, din tablă groasă, arsă, permite focuri nebune dedesupt. Nu am mai văzut astfel de sobă şi doar ne-am documentat temeinic când am purces la construcţia sobei noastre. Frumoasă, m-a cucerit, aproape că-mi doream să fie ger ca să mă pot bucura de foc.

DSC_0325

Şi ca să nu iasă din tiparul Atra sau poate ca să nu intre în tiparul pensiunii clasice, meniul este la fel de simplu. Preparate pe toate gusturile, însă din paginile lui lipsesc cu desăvârşire şniţelele, micii, cartofii prăjiţi, tochiturile, bulzul etc. Cu toate că şi ei folosesc produse tradiţionale din zonă, cum este Caşcaveaua ori peştele pescuit din lacul Paltinu, meniul sună destul de modern. Paul, omul care ne-a fost gazdă, suficient de deschis dar şi rezervat totodată, ne-a informat că putem comanda orice, inclusiv chestii care nu sunt în meniu. Explicaţia a fost simplă: ceea ce nu este în meniu este suficient de simplu de făcut încât să se poată executa la comandă. Noi am preferat să spargem puţin tiparele şi să comandăm ce aveau ei în meniu. Impecabil gătit şi servit. Singurul regret a fost că nu am mai apucat din desertul bunicii, un soi de tort rusesc preparat din dulce de leche. Ne-a povestit Paul şi chiar şi numai pentru asta şi tot o să mai revin la Atra.

DSC_0317

Cam asta a fost experienţa mea. Aş mai fi stat, măcar încă o zi. Şi chiar dacă preţurile sunt de 5 margarete, mi-am propus să revin aici. Când o să mă simt sufocată de turismul clasic categoric am opţiunea de a respira Atra Doftana.

Săptămâna „Şcoala Altfel”

Ce am înţeles eu, încă de anul trecut, când Şcoala Altfel s-a aflat la prima ediţie?

Că este o săptămână de şcoală, deci cinci zile, în care, şcolile şi grădiniţele, deci instituţiile de învăţământ desfăşoară cu TOŢI copiii activităţi de educaţie nonformală.

Ce NU înseamnă asta?

Nu înseamnă că mergem la Mc’Donalds.

Nu înseamnă că este deja vacanţă.

Ştiu că nu se face, dar, iar am un cui împotriva profesorilor. Am auzit săptămâna asta că „nu mergem la x activitate pentru că s-ar termina după ora 12 iar eu am program doar până la 12” sau „nu am chef să ies din şcoală pentru că e bătaie de cap” sau altele, cu siguranţă le-aţi auzit şi voi.

Băi nene, sunt 5 zile pe an, CINCI, nu mai multe. Ştiu că salariul e de mizerie, dar totuşi, suntem oameni şi se presupune că atunci când alegem o meserie, o alegem ŞI pentru că ne place. Iar în cazul profesorilor, gândindu-mă cât câştigă, ar trebui să fie chiar pasiune şi dragoste pentru copii. Şi eu, una, mă tare îndoiesc că este, în unele cazuri.

Ce-am făcut în săptămâna Şcoala Altfel?

Practic din 5 zile, la clasa lui Victor, au fost de fapt doar două.

O să o iau cu sfârşitul, că aşa îmi vine.

Vineri, am fost în Herăstrău, la invitaţia Asociaţiei Descoperă natura, Dacia Plant şi Foto Union, la o lecţie despre plante şi despre natură. Pe copii i-a încântat Mugur Pop cu poveştile lui, pe mine m-a încântat tot Mugur Pop cu felul în care arată şi cu accentul lui de ardelean 🙂

Am avut noroc de o zi cu soare, i-a plimbat puţin şi prin parc, printre tufele galbene, au făcut poze frumoase, au avut ocazia să-şi arate cunoştinţele, într-un cadru plăcut, nestresaţi de regulile şi rigorile unei ore la clasă.

Mai multe despre ce s-a făcut acolo, am scris aici.

grup baietii

Eu m-am bucurat de această ieşire, şi pentru copii că au avut ocazia (sunt copii din satul Cornetu, judeţul Ilfov…o parte dintre ei, nu au văzut niciodată Herăstrăul, cu toate că sunt la nici 20 km. de capitală) dar şi pentru doamnele învăţătoare care i-au însoţit, tot pentru că au avut ocazia…să asiste la o oră de botanică altfel.

Miercuri a fost cea de-a doua zi în care copiii din clasa lui Victor au ieşit din rutina zilnică. Dimineaţa, pe ploaie, ne-am îmbarcat în microbuzul galben al şcolii şi am pornit către Măgurele. Urma să vizităm Subunitatea Gardă de Pompieri. Nu le-am spus la băieţi dinainte pentru că nu ar mai fi dormit de emoţie.

Aşa cum îi spune şi numele, este o subunitate, mică, am găsit patru pompieri şi două maşini. Dar a fost o vizită pe cinste. Doamna învăţătoare, exact cum ziceam şi la început, era uşor…rece, asta ca să nu zic indiferentă. Eu, în schimb, m-am entuziasmat de-îndată ce am văzut casca de pompier, aşa că domnii au devenit brusc foarte amabili şi deschişi simţind că măcar cineva îi apreciază. Aşa că am avut parte de o demonstraţie pe cinste, copiii au purtat casca şi au stropit prin curte cu furtunul. Ne-a fost prezentată în amănunt maşina cea nouă de pompieri care este folosită mai ales la accidente auto, având o cisternă destul de mică. Dar este utilată cu tot felul de treburi de prim ajutor şi cu scule folosite la descarcerari. Depărtătorul au avut ocazia şi copiii să-l încerce. Ni s-a făcut o demonstraţie de folosire a buteliei cu oxigen, i-au plimbat cu maşina cea nouă prin curte, cu sirena pornită, am făcut poze…şi a fost foarte, foarte mişto.

DSCF6992 DSCF6935 DSCF6937 DSCF6941 DSCF6971 DSCF6976 DSCF6980 DSCF6987 DSCF6988 DSCF6991

După vizita la pompieri, am revenit la microbuzul galben, care ne-a dus în Herăstrău, de data asta la Balonul copiilor unde copiii au alergat şi au sărit şi au ţopăit, de ziceai că au ieşit de la duş când am plecat. Nu am poze, dar o să mă credeţi pe cuvânt că le-a plăcut maxim.

Recunosc că poate nu e cea mai educativă activitate, dar a fost fun, ei s-au distrat iar eu mă gândesc că această ieşire a contribuit un pic la sudarea lor ca şi colectiv.

De aici am plecat mai departe, dar nu foarte departe, la Miko Kids. Au avut parte de o oră de crafts, să zicem. Au lipit şi au realizat o planşă foarte drăguţă pe care au luat-o cu ei la final şi au fost tare mândri să le arate părinţilor ce au făcut ei.

DSCF7025 DSCF7022

Evident că sala de gym a fost luată cu asalt…

DSCF6995

Apoi, simpatica Daisy i-a invitat la dans:

DSCF7028

Şi nu în ultimul rând, la o clasă Learn with music:

DSCF7044 DSCF7042

Aş vrea să spun că toate acţiunile au fost gratuite lucru pe care vreau neapărat să-l subliniez. Dacă pompierii şi ora de botanică au fost acţiuni publice, gratuie, organizate şi gândite ca atare, Balonul copiilor prin Domnul Anicolăiesei şi Miko Kids prin Daisy au fost atât de generoşi şi au oferit o zi minunată unor copii care nici măcar nu ştiau că se poate şi aşa. Şi nu vorbesc de Victor, el a mai fost, vorbesc despre restul clasei pentru care o ieşire în Bucureşti înseamnă numai Mc. Eu le foarte mulţumesc pentru deschidere, pentru generozitate şi pentru implicare. Despre asta vorbeam la început, cu referire la profesori…aşa cum antreprenorii care aleg activităţile cu copii, fac asta cu pasiune şi sunt capabili să stea un pic peste program sau să-şi asume o gratuitate, tot aşa şi domnii profesori ar putea să pună un pic de suflet în ceea ce fac. Pentru că se poate.

Bun, asta a fost cu clasa lui Victor.

Dar am participat şi eu la Săptămâna Şcoala Altfel.

Am fost invitată în calitate de psiholog, la Palatul Copiilor la o discuţie cu adolescenţii, după o piesă de teatru şi un film. Luni au fost copii de 13-14 ani din Bucureşti, iar joi au fost copii de 17-18 ani de la un liceu din Titu.

Piesa este Copii răi. Cutremurător. Nu spun mai mult.

Iar proiecţia este Kiddo. Din nou cutremurător. Şi din nou nu spun mai mult. Sper să reuşesc să împart cu voi mai mult decât un articol pe blog. În curând!

Sunt producţii româneşti, profunde, prezentate în Săptămâna Şcoala Altfel ca fiind educative. Eu le-aş numi terapeutice.

Child friendly

Sunt într-o perioadă a vieţii mele destul de activă. Şi energică. Şi aş tot ieşi, m-aş pierde în mulţime, m-aş tot întâlni cu diverşi oameni. Şi chiar am început să fac asta. Prin noiembrie am mers la un curs destinat femeilor şi am cunoscut câteva doamne grozave cu care chiar îmi face plăcere să ies. Şi tot ies. Întâi am mers la Excalibur, cârciumă faină unde ne-am retrăit copilăria mâncând cu mâna – ce plăcere! Şi pentru că această ieşeală a fost un succes, am introdus întâlnirea lunară (măcar!). Şi am fost în prima seară de viscol puternic la Kopel’s. După ce cu greu am străbătut troienele, cine credeti că ne aştepta şugubăţ chiar la intrare? Chiar Copolovici în persoană. Nu e ceva neobişnuit, că doar întâmpină pe toată lumea…doar că asta te face să te simţi bine. Şi chiar dacă viscolul îl prinsese neaprovizionat, ne-a servit ultimul vin fiert, cheesecake-ul ca de obicei minunat şi ne-am simţit bine, ca acasă. După ceva timp am mers La Piciorul porcului – unde mergi dacă ţi-e foame şi nuuuumai şi numai dacă renunţi la imaginea de doamnă care mâncă ca o vrăbiuţă […]. Apoi, ca o afoană ce mă aflu, am mers la karaoke, tot cu doamnele mele dragi. Am îndrăznit să merg ca să le aud pe ele cum rag (apropos, cum se conjugă verbul a rage?), sperând că voi râde cu lacrimi. Doamnele au cântat chiar bine, nici vorbă de [răgut, răgit?!?] – toate astea la Mojo. Mie Mojo nu-mi spunea nimic, dar când am ajuns acolo mi-am dat seama că este fostul Backstage din tinereţile mele (roşesc numai când îmi amintesc, nici să nu vă gândiţi că voi povesti pe-aici ceva :P).

Toate bune şi frumoase, nu? Păi cam da. Eu dacă vreau să ies, stă domnul cu copiii acasă. Domnul dacă vrea să iasă, stau eu cu copiii acasă. Observaţi ceva? Da, se repetă „cu copiii acasă”. Cam aşa se întâmplă în Bucureşti, dacă vrei să ieşi pe undeva laşi copiii acasă. Că altfel nu ai cum. E fum, e locul strâmt şi altele pe care le-am aflat de curând.

Ei, tocmai îmi luam avânt să mă întâlnesc cu alte fete, mămici ca şi mine, într-un loc care se prezenta ca fiind child friendly. Şi numai ce citesc un articol pe un blog . Şi aflu de acolo că locul copiilor nu este nici lângă mama, nici lângă tata, nici măcar lângă alte persoane, ci în parc. Da, da, dacă vrei să ieşi să socializezi, tu, ca părinte trebuie să-ţi duci copilul în parc.

Şi după ce am aflat cum trebuie să procedez, am privit cu ochii mari pe geam: 15 martie, ninge cu fulgi mari, pe jos e ud şi-s multe bălţi. Copilul cel mic nu e încă foarte stăpân pe mersul lui, mai cade, ori chiar se mai aşează pe burtă ca să vadă câte ceva mai de-aproape. Salopeta de fâş nu i-o pot pune (chiar daca-s parcurile pline de copii încotoşmăniţi ca de iarnă şi cu fulare la gură) pentru că a venit primăvara, e cald afară. Şi atunci? Ce-mi rămâne de făcut?

Da, mai sunt locurile de joacă indoor. O soluţie minunată dacă ignori jegul, bucăţile de mâncare căzute printre bile şi uitate acolo cu lunile şi aerul închis.

Şi stau şi mă uit la fulgii de zăpadă din martie şi visez la locul child friendly, oriunde ar fi să fie el.