Secretul coreean al fericirii și succesului

Google image

O carte pe care dacă nu o primeam în dar, singură nu aș fi cumpărat-o, cu atât mai puțin să ajung să o și recomand! Dar uite ca am primit-o cadou de la colega mea și așa cum m-am educat să fac cu orice cadou, am căutat să înțeleg de ce mi-a oferit-o, ce e valoros la ea.

Surpriza a fost să fie o carte plăcută, ușor de citit și care mi-a oferit câteva lucruri utile și cu aplicabilitate imediată. Imediată după ce trece pandemia și ne reluăm cursul firesc al vieții pentru că deocamdată nu prea am avut ocazia să exersez.

Este vorba despre Puterea Nunchi. Secretul coreean al fericirii și succesului, de Euny Hong. Exact cum spuneam, dacă m-aș fi aflat într-o librărie sigur nu aș fi zăbovit asupra titlului. Din păcate cultura mea generală (sau lacunele din cultura mea generală) nu mi-ar fi permis să fac vreo conexiune între Coreea, fericire și succes.     

Ce este Nunchi? Este arta subtilă a evaluării gândurilor și sentimentelor celorlalți cu scopul de a crea armonie, încredere și legături.

Deja devine interesant, așa-i? Într-o societate a puterii, a zgomotului asurzitor e un pic ciudat să ne preocupăm de partea subtilă, dar exact despre asta este cartea. Într-o cultură a extroverților, autoarea recomandă subtilitatea, tăcerea, observația, intuiția. Foarte îndrăzneață!

Dintre cele opt reguli ale nunchi, prima care mi-a atras atenția a fost cea care zice că dacă provoci un rău neintenționat, uneori este chiar mai grav decât dacă l-ai fi provocat intenționat. 

Pe moment m-a iritat afirmația, mi-a creat o stare nu tocmai confortabilă, de revoltă: cum, dacă am făcut ceva din greșeală e mai rău decât dacă aș fi făcut cu rea intenție? Da! Este mai rău pentru că atunci când există o intenție, fiea ea chiar și rea, se presupune că am observat, că am anticipat, că am planificat. Când e neintenționat înseamnă că nu mi-am dat interesul deloc, echivalentul unei mari lipse de respect față de viață.

O altă regulă nunchi spune că manierele există pentru un motiv și asta mi-a plăcut mult! Manierele crează un teren de joc pentru oaspeți – cât de frumos ni se reamintește importanța regulilor! Cât de stingher ești când nu cunoști regulile locului, când te trezești că faci vreo glumă într-un loc unde nimeni nu glumește sau cum te simți când te trezești îmbrăcat total nepotrivit la vreun eveniment doar pentru că nu ai știut care sunt manierele acceptabile?

Nu pomenesc și celelalte reguli, vă las să le descoperiți alături de multe alte sfaturi utile în toate contextele sociale cu care ne confruntăm. Cred că poate fi un excelent cadou de Crăciun, pentru tine sau pentru oricine care este interesat și motivat să construiască relații armonioase cu cei din jur.

La finaul cărții ni se propune și un joc care să ne ajute să exersăm nunchi-ul și spre marea mea încântare am apucat să îl joc cu copiii dintr-o clasă a VIII-a înainte să ne mutăm cu totul în online și a fost fascinant. Dacă la început au jucat ca să se distreze, pe parcurs și-au dorit să repete pentru a obține rezultate mai bune. Practicarea nunchi-ului crează armonie, sincronizare, fiecare individ ajunge să simtă încăperea cu toate detaliile ei subtile și la modul cel mai sincer, care dintre noi nu-și dorește să știe cât mai repede la ce să se aștepte atunci când intră într-o încăpere în care se află alți oameni, uneori necunoscuți?

Când altul primește aplauze pentru ideile tale

Pixabey

Dacă ai observat că părerea ta sau o poză/un comentariu de pe rețelele de socializare sunt preluate și imediat transformate în oportunitate de câștig de către anumite persoane, atunci e un indiciu de netăgăduit că ai idei foarte bune.

Ai fi crezut că o să continui fraza de mai sus cu ”e un indiciu de netăgăduit că ți se fură ideile”? Poți să crezi și asta, dar nu știu la ce te-ar putea ajuta!

Este frustrant să rămâi un simplu spectator al succesului altei persoane atunci când îți recunoști ideile pentru care altcineva primește aplauzele. Este frustrant chiar și atunci când ai încredere în tine și nu îți trebuie aplauze pentru chiar tot ce faci. Este neplăcut să ai o idee bună și să ajungi să regreți că ai dat-o pe nimic, că altcineva se folosește de sclipirea ta.

Vestea bună este că dacă te afli în punctul în care deja ți-ai recunoscut câteva idei pentru care alții au fost recompensați, ai certitudinea că ideile tale sunt apreciate.

Iar vestea și mai bună este că nu există o veste rea. Tehnic, pentru succes ai nevoie de idei bune și de a observa și valorifica oportunitatea. Să ai idei bune nu poți învăța atât de ușor, în timp ce să creezi oportunități se rezolvă relativ repede cu un pic de atenție și antrenament, lucru care este în avantajul tău. Tu poți învăța să accesezi oportunitatea, în timp ce celuilalt îi va fi greu să aibă propriile idei bune. Fie vorba între noi, nici nu se va strădui, în momentul în care tu ai tras cortina, își va căuta alt neatent cu inima mare care-și vinde ideile oricui, pe nimic.

Ce trebuie să faci?

  1. Dacă tot ești generos în a-ți oferi ideile, ai grijă cui le oferi! Practic trebuie să faci exact ceea ce făceai și până acum, dar să-ți semnezi munca. Nu ești în situația în care să ai o reținere în a te exprima (asta e altă discuția asupra căreia o să revin), până acum vorbeai cu oricine, de acum vei avea grijă să vorbești doar cu acei oameni a căror apreciere se poate cuantifica. Vrei un post mai bun, vrei o mărire de salariu? Doar arată-le celor care contează ce idei bune ai, nu te mai risipi în discuții cu colegii care au aceleași dorințe ca tine, dar idei puține.
  2. Dacă vezi că activitatea ta pe rețelele de socializare este fie distribuită/fie ”împrumutată” pe principiul ”dacă e public, atunci mă pot servi”, dar întotdeauna apreciată, atunci este timpul să-ți creezi o pagină profesională pe care să-ți promovezi afacerea. Ai garanția succesului cu conținuturile pe care deja ai ales să le faci publice just for fun. Dacă alții pot câștiga cu conținutul creat de tine, cu siguranță poți câștiga și tu!
  3. Fă și tu ceea ce fac cei care-și însușesc ideile tale! Nu, nu să iei ideile lor, am stabilit deja că ei practică acest sport tocmai pentru că sunt în pană de idei. Tu ai idei pentru că ai spirit de observație, atenție la detalii, intuiție și abilitatea de a face conexiuni neobișnuite. Toate aceste abilități vei începe să le folosești pentru o mică cercetare care să te ajute să răspunzi la câteva întrebări:
  • Ce tip de idee au luat de la tine? Asta îți va indica domeniul în care ești foarte bun.
  • Cui i-au prezentat ideea luată de la tine? Dacă a obținut aplauze pentru ideea ta înseamnă că s-a dus la cine trebuia. Poți face și tu același lucru.
  • Cum au împachetat ideea luată de la tine? Ce au adăugat ideii tale? Fă și tu același lucru!
  • Care sunt avantajele pe care le-au obținut luând de la tine o idee? ”Aplauzele” sunt ceea ce îți dorești și tu? Ai ideea, ai rețeta succesului, dă-i bătaie! În scurt timp vei avea ceea ce-ți dorești și mai ales, ceea ce meriți.

M-a inspirat amarul mărturisirii unei cliente: le-am arătat tot ce știu, i-am învățat cum să facă și apoi m-au scos din echipă, iar cu ideea mea au obținut premiul cel mare. Am întrebat-o dacă a avut grijă să-și facă ideea cunoscută (și) unei persoane care să se constituie în garant al corectitudinii acordării recompenselor. Nu, nu făcuse asta!

Întotdeauna m-am străduit să văd binele din răul care mi se întâmplă. Cum spuneam și la început, te poți supăra (pe bună dreptate!) că ți se fură ideile, dar poți și să observi că ai idei bune cu care-ți poți crea oportunități. E alegerea ta dacă rămâi cu supărarea sau începi chiar acum să-ți valorifici ideile!

Starea de bine dă măsura unei relații împlinitoare

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății Mintale și ziua în care o prietenă mă roagă să ies în oraș, iar eu refuz și mă întreb dacă sunt în regulă făcând asta. Îmi pun (și mai) multe întrebări de ceva vreme, mă uit înspre mine și mă găsesc schimbată. Nu pot să pun degetul exact pe acel ceva care a determinat schimbarea, probabil că sunt mai mulți factori, unii dintre ei vizibili, alții încă ascunși.

Cu un an în urmă scriam că ”fiecare dintre noi ne căsătorim cu credința că va fi pentru totdeauna” – ce voiam să spun era că niciun om care a divorțat nu s-a căsătorit cu gândul că va divorța cândva, ci cu credința că ”doar moartea ne va despărți”.

Și iată-mă gândindu-mă serios ce ar trebui să le transmit copiilor mei în legătură cu asta.

Suntem ceea ce învățăm!

Eu am învățat de la părinții mei să mă căsătoresc pe viață, ei au învățat la fel de la părinții lor, dar e chiar așa de sănătoasă învățătura aceasta? În anul 2020 mai este cel mai bun lucru de transmis copiilor?

Înainte să iau decizia divorțului i-am mărturisit fostului soț că îmi imaginam bătrânețea împreună, asta după cam 16 ani de relație care nu a fost niciodată extraordinară, nici măcar bună dacă e să fiu foarte sinceră. Mă întreb acum ce mă făcea pe mine să-mi imaginez bătrânețea alături de un om lângă care nici măcar nu-mi era bine? De ce un om sănătos mintal și-ar dori vreodată să nu trăiască bine?

Am avut întotdeauna o părere bună despre mine, mă consider deschisă la minte, flexibilă și profundă și totuși mi-am petrecut aproape toată viața de adult așa cum m-au învățat părinții mei fără să mă îndoiesc nicio clipă, cu toate că ființa mea interioară cea mai profundă m-a avertizat chiar de la început că e ceva greșit în felul cum gândesc: înainte de căsătoarie am trăit cele mai cumplite atacuri de panică și îmi amintesc că îmi era foarte frică de acel angajament pe viață. Mi s-a spus la vremea respectivă că orice angajament presupune renunțarea la celelalte opțiuni și mi s-a părut rezonabil, doar că atunci credeam că asta înseamnă să renunț la ceilalți potențiali bărbați întru împlinirea monogamiei, când de fapt renunțam la opțiunea de a rupe angajamentul dacă nu mai îmi era bine. Știu acum că de asta îmi era frică de fapt – dacă peste 3 ani nu mai îmi este bine cu bărbatul ăsta, ce fac? Credința căsătoriei pe viață mi-a răpit răspunsul la întrebare iar prețul plătit au fost 17 ani din viață pe care îi puteam folosi în diverse alte moduri, poate mai bine sau poate mai rău.

Văd în jurul meu oameni care, la fel ca și mine, cred despre ei că sunt deștepți și deschiși, dar care își refuză bucuria de a trăi împreună cu cineva doar pentru că nu au sentimentul că va fi pentru totdeauna, refuză o relație pentru că celălalt are un copil sau pentru că este mai tânăr sau mai bătrân, mai gras sau mai slab, toate acestea fiind de fapt lucruri pentru care nu s-ar căsători, nu și-ar asuma ”pentru totdeauna”. Dar ce-i împiedică oare să-și asume bucuria unei relații pentru cât va fi să fie? Imi place de tine, ma simt bine cu tine, mă simt atras de tine, mi-aș dori să petrec un timp cu tine, dar nu toată viața…Și ce te împiedică să petreci acel timp, de ce lăsăm această barieră ”pentru totdeauna” să stea în calea unei relații?

Am auzit de multe ori că mai bine stai singur și aștepți persoana potrivită. Potrivită pentru ce?

Potrivită pentru o relație pentru toată viața așa cum am fost învățați. Și dacă găsesc o persoană potrivită pentru o săptămână sau pentru un an sau pentru o zi? E rău? Nu iau în calcul sexul de o noapte, vorbesc despre o relație între doi oameni care se plac, au sentimente, sunt compatibili, dar își refuză timpul de bine împreună pe motiv că nu e pentru totdeauna, ca și când ți-ai refuza plăcerea unei călătorii doar pentru că nu poți trăi toată viața în locul acela. O călătorie îți oferă câteva zile de bine, poate veni cu dorința de a mai sta sau de a reveni după un timp sau chiar de a te muta acolo, o călătorie este o surpriză doar dacă o trăiești. Cred că la fel este și cu oamenii. Sunt oameni pe care îi îndepărtezi pentru că nu-ți plac, dar sunt și oameni care-ți plac mult și îi alungi pentru că știi tu că nu va fi pentru totdeauna. Îi alungi și i-ai pierdut. Pentru totdeauna.

În schimb rămâi ”pentru totdeauna” când de fapt nu îți mai este bine de mult pentru că doar asta știi să faci, pentru că ți-a spus cineva că este pe viață căsătoria, un drum fără întoarcere, un drum în doi până la moarte, fără să-ți spună că dacă drumul devine urât te poți opri, o poți lua în altă direcție, poți merge singur, poți merge cu altcineva. Nimeni nu ți-a spus că există infinit de multe variante. Nimeni nu te-a învățat că e important să-ți fie bine.

Ai fost învățat că este pentru totdeauna și asta fie te ține blocat într-o relație toxică, fie nu-ți dă voie să te bucuri de o relație ce ar putea fi bună.

Le voi spune băieților mei să dea și să ia totul într-o relație atâta timp cât le este bine.  Căsătoria este pentru cât îți este bine, nu pentru totdeauna, asta vreau să știe copiii mei. Dacă au norocul să le fie bine toată viața, atunci e pe viață, altfel să fie cât e bine! Îmi doresc să-și permită să se bucure de orice le poate oferi un om, chiar dacă ”nepotrivit”, aș vrea să aibă curajul să se bucure de o relație chiar dacă nu e pe viață.

Vă amintiți vreo zi la mare sau în parc, în copilărie, în care v-ați făcut un prieten cu care v-ați distrat copios? O zi, doar o zi, apoi fiecare a plecat în treaba lui. O zi care a făcut vacanța să fie minunată? Toți am trăit astfel de zile și nu ne-am gândit nicio clipă să nu ne jucăm doar pentru că nu va fi pe viață. Copiii nu știu că trebuie să fie pentru totdeauna, noi îi învățăm.

Eu vreau să-i învăț pe ai mei că viața poate să fie și o bucată mare de bine, dar dacă se întâmplă să nu fie așa, decât să se mulțumească cu o bucată mare de rău, e de preferat mai multe bucățele mici de bine.

Când știu că ”pentru totdeauna” de multe ori este paravanul unor abuzuri fizice și emoționale cumplite mi se pare mult mai sigur să dau mai departe învățătura ”pentru atâta timp cât îți este bine”!

Starea de bine și nu durata dă măsura unei relații împlinitoare!

Liniște că duc gunoiul!

Abia 3 pași am făcut și am auzit liniștea. E greșit să spun așa, știu! Încerc altfel…Este atât de liniște afară încât inevitabil mi-a răsunat în cap gălăgia din mine. A fost mai zarvă ca acum, a fost mult mai rău, a fost o vreme când mulți intrau când pofteau, făceau gălăgie sau mizerie, iar eu, tot ce făceam era să-i rog să se oprească, să-i cert, să fac și eu mai multă gălăgie în încercarea de a face liniște, de a munci enorm ca să repun lucrurile în ordine, fiind de la sine înțeles și niciodată pus la îndoială faptul că acesta e rolul meu în viață. A fost haos, uși și ferestre larg deschise, o vânzoleală de nedescris. Continuă lectura

Sexul de împăcare îl faci cu cine te-ai certat sau cu altcineva?

16174978_1608173365866264_982994804116397805_n

Sexul de împăcare îl faci cu cine te-ai certat sau cu altcineva?

Am întrebat pe Facebook pentru că îmi pare o treabă cât se poate de serioasă, chiar m-a lovit în moalele capului, însă a avut mare succes ca glumiță tâmpițică. Am hihăit și eu, că doar asta știu să fac cel mai bine, apoi iar m-a lovit. Continuă lectura

Prezentul îți provoacă un orgasm cosmic

pixabay.com

pixabay.com

Ca și când dinainte ți se așterne cea mai minunată înghețată din Univers, exact aia de care îți e poftă acum, iar tu în loc să o devorezi sălbatic bucurându-te de tot ce ea îți poate oferi în acel moment (răcoare, aromă, consistență, dulceață, contextul în care o mănânci), iei doar de două ori cu lingurița, delicat și mai ales rezervat, pentru că nu vrei să știe toată lumea că ție înghețata aia îți provoacă un orgasm cosmic. Continuă lectura

Iubirea nu este echivalentul îndrăgostelii

pixabay.com

pixabay.com

În termeni psihologici iubirea nu este echivalentul îndrăgostelii, fluturi în stomac, pierdere a minților și a contactului cu realitatea, ci mai degrabă se traduce prin recunoaștere/confirmare din partea persoanei pe care o autorizăm să facă asta. Chiar dacă multe voci se vor ridica să conteste ce am spus, continui prin a afirma că nimeni pe lumea asta nu a fost chinuit de nevoia de a se îndrăgosti, în schimb nevoia de a primi semne de recunoaștere este una vitală și fiecare dintre noi o resimțim zilnic. Continuă lectura

Suntem scenariștii și producătorii propriei vieți

pixabay.com

pixabay.com

Revin asupra acestui subiect, așa cum am promis în articolul de ieri, oare a câta oară? Este vorba despre scenariile după care ne desfășurăm viața, în ciuda faptului că suntem convinși că lucrurile se întâmplă pur și simplu, independent de voința noastră. În realitate noi suntem scenariștii și producătorii propriei vieți, singurii responsabili de reușitele și de eșecurile noastre. Continuă lectura

De la anestezie îmi este…moarte

pixabay.ro

pixabay.ro

Întâmplările zilei de azi (nu mai este azi – am scris această primă parte acum câteva zile) m-au purtat în trecut, o călătorie ciudată care mi-a readus în minte și în suflet senzații pe care le credeam de mult uitate. Acum mai bine de 11 ani, mă aflam pentru prima oară în viața mea internată într-un spital. Singură, tot pentru prima dată mi se recolta sânge, mă lăsam înțepată, eram paralizată de frică și totuși foarte calmă și răbdătoare. Continuă lectura