Sexul de împăcare îl faci cu cine te-ai certat sau cu altcineva?

16174978_1608173365866264_982994804116397805_n

Sexul de împăcare îl faci cu cine te-ai certat sau cu altcineva?

Am întrebat pe Facebook pentru că îmi pare o treabă cât se poate de serioasă, chiar m-a lovit în moalele capului, însă a avut mare succes ca glumiță tâmpițică. Am hihăit și eu, că doar asta știu să fac cel mai bine, apoi iar m-a lovit. Continuă lectura

Prezentul îți provoacă un orgasm cosmic

pixabay.com

pixabay.com

Ca și când dinainte ți se așterne cea mai minunată înghețată din Univers, exact aia de care îți e poftă acum, iar tu în loc să o devorezi sălbatic bucurându-te de tot ce ea îți poate oferi în acel moment (răcoare, aromă, consistență, dulceață, contextul în care o mănânci), iei doar de două ori cu lingurița, delicat și mai ales rezervat, pentru că nu vrei să știe toată lumea că ție înghețata aia îți provoacă un orgasm cosmic. Continuă lectura

Iubirea nu este echivalentul îndrăgostelii

pixabay.com

pixabay.com

În termeni psihologici iubirea nu este echivalentul îndrăgostelii, fluturi în stomac, pierdere a minților și a contactului cu realitatea, ci mai degrabă se traduce prin recunoaștere/confirmare din partea persoanei pe care o autorizăm să facă asta. Chiar dacă multe voci se vor ridica să conteste ce am spus, continui prin a afirma că nimeni pe lumea asta nu a fost chinuit de nevoia de a se îndrăgosti, în schimb nevoia de a primi semne de recunoaștere este una vitală și fiecare dintre noi o resimțim zilnic. Continuă lectura

Suntem scenariștii și producătorii propriei vieți

pixabay.com

pixabay.com

Revin asupra acestui subiect, așa cum am promis în articolul de ieri, oare a câta oară? Este vorba despre scenariile după care ne desfășurăm viața, în ciuda faptului că suntem convinși că lucrurile se întâmplă pur și simplu, independent de voința noastră. În realitate noi suntem scenariștii și producătorii propriei vieți, singurii responsabili de reușitele și de eșecurile noastre. Continuă lectura

De la anestezie îmi este…moarte

pixabay.ro

pixabay.ro

Întâmplările zilei de azi (nu mai este azi – am scris această primă parte acum câteva zile) m-au purtat în trecut, o călătorie ciudată care mi-a readus în minte și în suflet senzații pe care le credeam de mult uitate. Acum mai bine de 11 ani, mă aflam pentru prima oară în viața mea internată într-un spital. Singură, tot pentru prima dată mi se recolta sânge, mă lăsam înțepată, eram paralizată de frică și totuși foarte calmă și răbdătoare. Continuă lectura

Vindecare prin joc = deconectare de la emoție

pixabay.com

pixabay.com

Când am o supărare mare, ceva care îmi clatină lumea și îmi omoară nemilos speranța, dacă mă duc în profunzimea suferinței mele o să descopăr că mă simt abandonată. Sentimentul de abandon este cel pe care îl trăim și retrăim zilnic, el este cel care ne însoțește de-a lungul vieții, pas cu pas, asta dacă nu cumva reușim să-l vindecăm. Dacă mă întrebi pe mine, eu nu cred în această vindecare, nu că nu s-ar putea ci pentru că trebuie o muncă imensă, eforturi supraomenești care sunt specifice doar oamenilor aleși, acei sfinți care se abandonează pe ei pentru a fi ai tuturor. Noi, oamenii de rând nu facem asta, noi, dacă facem o terapie cumsecade putem să ne obișnuim cu ideea abandonului dar cam atât. Tot nouă, oamenilor, ne este specifică frica de moarte, acea frică ancestrală ce stă la baza tuturor fricilor noastre. Desigur, o să se ridice voci care să spună că nu se tem de moarte, ci de păianjeni….dar de ce le este frică de păianjeni? Pentru că un păianjen m-ar putea mușca. Așa, și? Și dacă mă mușcă o să fac alergie, o să mă umflu și o să mor. Deci este frică de moarte! Continuă lectura