Ultima așteptare a lui 2017

20171218_104005 (1)

De câteva luni mă tot îndemn să scriu și ceva mă reține. Mi-e bine, e liniște la mine și chiar dacă sunt multe de povestit am loc să le port. Sunt multe nerezolvate care mă apasă, dar am speranță, de-asta e liniște, emoția e mai domoală, răbdarea oleacă mai cuprinzătoare ca de obicei – o stare de echilibru care-mi permite să aleg și să aștept. Ultima așteptare a lui 2017 a fost Gala SuperBlog și chiar dacă intenția ar trebui să-mi fie să scriu despre hotelul care-a găzduit-o, o să povestesc despre mine – ce mi-am dorit de la acele 3 zile și  ce-am primit. Continuă lectura

Reclame

În pași de tango înspre trecutul viitorului meu

pixabay.com

pixabay.com

Cam de mult timp tot m-aș duce! Aș merge undeva, dar “undeva” nu e oriunde, nu acel sentiment de „aș pleca de acasă, doar ca să plec”, ci celălalt, „m-aș duce acolo”! Doar că nu vizualizam “acolo”, iar lucrurile au stat pe loc sau aproape. În decembrie am avut un zvâc ce m-a purtat până spre Brașov. Am dat vina pe traficul infernal pentru că am făcut drumul de întoarcere după o cafea, fără să privesc în jur. Azi știu că ceva mă trăgea înspre “acolo”, în pași de tango înspre trecutul viitorului meu. Continuă lectura