Carlia, Nariman și Akane, 3 păpuși călătoare

Geisha-Japonia-Tara-Soarelui-Rasare-300x200

Sursa foto: christiantour.ro

Pentru păpușile mici de cârpă să călătorească este cel mai îndrăzneț vis. Spre deosebire de magneții de frigider și mai marile lor surori, cănile de cafea, regii și reginele suvenirurilor de peste tot, păpușile nu au aproape nicio șansă pentru că nici măcar nu au loc pe rafturile magazinelor de unde să-și strige dorința de a călători măcar o dată în viață, către casa celui ce le cumpără sau ambalate frumos, ca și cadou pentru cineva drag. Continuă lectura

Reclame

Atunci am fost fericită

20160810_171050

Arhiva personală

Ai încheiat un capitol, lași în urmă și simți regret sau, din contră, bucurie, dar privirea îți este îndreptată înainte, înspre ce va să vie pentru că tu știi deja că totul e mișcare într-un singur sens, iar staționarea este imposibilă, exact ca într-un roller coaster. Abia mai târziu îți este permis să aduci imagini din trecut în viitorul pe care îl trăiești acum, iar ce aduci este o stare, o emoție, este ce a rămas după ce totul a trecut. Continuă lectura

În pași de tango înspre trecutul viitorului meu

pixabay.com

pixabay.com

Cam de mult timp tot m-aș duce! Aș merge undeva, dar “undeva” nu e oriunde, nu acel sentiment de „aș pleca de acasă, doar ca să plec”, ci celălalt, „m-aș duce acolo”! Doar că nu vizualizam “acolo”, iar lucrurile au stat pe loc sau aproape. În decembrie am avut un zvâc ce m-a purtat până spre Brașov. Am dat vina pe traficul infernal pentru că am făcut drumul de întoarcere după o cafea, fără să privesc în jur. Azi știu că ceva mă trăgea înspre “acolo”, în pași de tango înspre trecutul viitorului meu. Continuă lectura

City-break low cost, sărbătorind curajul

20161007_163015-compressor

Sursa: arhiva personală

La finele verii mi-am strâns prietenii în jurul unui grătar, cu bere rece sub bolta de viță din curtea de care sunt atât de încântată. Glume, râsete, povești de prin vacanțe, umbrite doar de iminenta întoarcere la serviciu. Deasupra tuturor s-au ridicat lamentările unui amic căruia părea că nimic nu-i merge bine – nemulțumit de ce făcea la serviciu, banii nu-i ajungeau, cu nevasta mai mult se certa, rate peste rate dar cel mai tare m-a lovit când ne-a spus că “voi măcar faceți concedii frumoase, vedeți locuri noi în fiecare an. Mie dacă mi-e frică să zbor cu avionul nici măcar o destinație de weekend prelungit nu-mi permit…” Continuă lectura