Şedinţa cu părinţii – din ce tabără faci parte?

Actul I

Ieri ne-am dat peste cap toţi ca să reuşesc eu să ajung la şedinţa cu comitetul de părinţi, pe şcoală. Am zis că dacă tot a intrat copilul la şcoală să mă implic cât pot de mult şi am ocupat funcţia de preşedinte al comitetului de părinţi. Un mare fâs, dar în ultima zi de luni a fiecărei luni ne strângem la Casa de Cultură, ca să fim informaţi…cumva ca în Moromeţii dar cu mai puţin umor.

Până acum au fost 4 şedinţe. Am ajuns la prima, pe a doua am ratat-o din cauză de noroi prea mare, a treia a fost însoţită de o inspecţie şi au fost aleşi aleator câţiva părinţi, la a 4-a am ajuns. Cu întârziere, aşa cum am spus, soţul a trebuit să plece mai repede de la serviciu ca să aibă cine sta cu copiii, pe drum a prins ceva aglomeraţie aşa că am ajuns cu vreo 15 minute întârziere. Am intrat discret în sală şi m-am aşezat pe cel mai apropiat loc liber. Dacă aş fi ajuns la timp căutam părinţi cunoscuţi şi stăteam în gaşcă, aşa, am nimerit acolo. După primele două minute m-am prins (nici nu era greu) că mă aflam în mijlocul unui grup de profesori. Şi culmea, la prima şedinţă, când nu cunoşteam încă părinţii, tot într-un grup de profesori am nimerit.

Directoarea ne citea din raportul pe care-l primise în urma inspecţiei…Destul de plictisitor, statistici, cifre…Până s-a atins o problemă care se mai discutase şi în septembrie, aceea a absenteismului. În raport primiseră doar satisfăcător la prezenţă, şi doamna directoare ne prezintă cifrele, care mie nu-mi spuneau nimic dar ea zicea că-s mari. Apoi ne oferă şi o explicaţie – există în şcoală 8 copii care-s plecaţi cu părinţii în străinătate, fără să-şi fi cerut transferul, aşa că ei sunt obligaţi să pună absenţe. De bun simţ explicaţia.

Frăţică, şi din senin se porneşte uraganul în jurul meu. Încep profii să boscorodească cum că ai dreacului părinţi nu-şi trimit copiii la şcoală. Nemernicii nu-i pun pe copii să înveţe. Eu mă făceam mică, mică…şi încercam să o aud şi pe directoare care ne spunea că mai sunt încă vreo 4 copii în abandon şcolar, adică sunt acasă, cu mama şi cu tata şi nu vin la şcoală. Şi se duce diriginta la domiciliu, părinţii promit că vor aduce loaza la şcoală, loaza se prezintă o săptămână şi apoi iar dispare…Tzunamiul din jurul meu devenea din ce în ce mai ameninţător: părinţii sunt de vină, din cauza lor copiii nu vin la şcoală şi nu învaţă, pentru că părinţii nu-i trimit la şcoală şi nu-i îndeamnă la învăţătură.

Schimbăm decorul

Noi am înscris loaza la şcoală pentru că trebuie. Nu dau prea mulţi bani pe sistemul românesc, dar din lipsă de altceva l-am înscris. La ţară şi la clasa pregătitoare. Ca să fie lejer, să nu fie înfierat de sistem aşa devreme. E cel mai mare din clasă, e isteţ, învaţă uşor plus că are avantajul vârstei. Ei bine, la ţară, părinţii sunt foarte ambiţioşi, toţi copiii din clasă, chiar şi cei de 5 ani ştiu să scrie, să socotească…La serbare, o fetiţă a început să plângă. Eu fiind lângă ea am întrebat-o de ce plânge şi mi-a spus şoptit că a greşit poezia. Eu nu mă prinsesem, dar ea mititica ştia că a greşit şi suferea.

Tanti de la care cumpăr lapte mi-a spus de sărbători că nu şi-a mai lăsat nepoţii să meargă la cor pentru că au de învăţat, au de dat teste. Ce-i ăla cor? Să înveţe, să facă şcoală…

În micile bisericuţe de la poarta şcolii fiecare se laudă cu ce a mai făcut copilul, cum l-a pus să citească, să înveţe, să facă lecţii…

Părinţi ambiţioşi, copii sârguincioşi, toată lumea vrea performanţă şi perfecţiune.

Revin la primul cadru

Ajunşi la gimnaziu încep să absenteze. Din cauza nenorociţilor de părinţi, zic profesorii.

Pai cum mama măsii, aceiaşi părinţi obsedaţi să facă carte în ciclul primar, se transformă în nişte nenorociţi indolenţi la gimnaziu? Nu-s bre aceiaşi părinţi? Nu cumva voi, profesorii sunteţi cei care-i plictisiţi în aşa hal pe copii, de ajung să nu mai vrea la şcoală?

Părintele îl trimite la şcoală. Şi dacă loaza se plictiseşte la ora ta, a cui e vina, măi profesore? De ce nu-ţi faci ora mai atractivă? Părintele şi-a făcut datoria, a înscris copilul la şcoală, l-a şi trimis la şcoală. Şi ăla a venit la şcoală, chiar dacă numai o săptămână. Tu, în săptămâna aia, ai încercat să-ţi faci partea ta de treabă şi să-i câştigi interesul, să-i trezeşti curiozitatea cu ceva interesant?

Actul II

Un tată bărbos o întreabă pe directoare, dacă tot există sistemul de camere care filmează în fiece clasă, nu se pot conecta la internet ca să vedem şi noi, părinţii?

Fulgere şi trăsnete în jurul meu: dar ce, noi suntem la puşcărie, să fim controlaţi de părinţi? Cine vrea să vadă ce fac la oră, să vină să asiste la oră!

Huh? Adică uşa şcolii e încuiată, poarta şcolii e încuiată, iar dacă eu, ca părinte vreau să văd ce-mi face loaza, stimabilul profesor face spume la gură de revoltare că ar putea fi controlat. Şi da stimabile, mă interesează prea puţin ce-i predai copilului meu, de fapt vreau să ştiu cum te porţi cu el. Vreau să ştiu dacă-l tratezi cu respect, dacă-i vorbeşti frumos. Şi pentru asta nu trebuie să vin să asist la oră şi să văd cum joci teatru în faţa mea în încercarea penibilă de a mă prosti că eşti om. Da, stimabile, vreau să te controlez, să te iau prin surprindere şi să te prind cum urli la copilul meu, eventual să am şi înregistrarea video, ca să te pot privi cum zbori din învăţământ. Exact asta vreau stimabile.

Mesaj către profesori

Când mi-am înscris copilul la şcoală nu m-am gândit că îmi încep propriul război cu voi. Am considerat că suntem de acceaşi parte, eu, tu şi copilul meu, în încercarea de a-i oferi ceva bun. Dar tu, profesor din România, îmi pui copilul pe un câmp minat şi te situezi în tabăra adversă şi mai mult, porneşti războiul cu mine, părintele paşnic.

Ai greşit! Tu nu ai nici un drept asupra mea sau a copilului meu. Faptul că eşti profesor într-o şcoală nu-ţi dă dreptul să ne pui la zid, nici pe mine şi nici pe copilul meu.

Dacă vrei război, vei avea război!

L.E. Imediat după ce am închis comentariile la acest articol a apărut un altul care m-a cutremurat de cât este de realist și trebuia să-l menționez cumva ca să nu-l pierd. Este foarte interesant și de tristă actualitate. Pentru cei interesați, îl găsiți aici.

Reclame