Spune-mi ce copil ai ca să-ţi spun ce fel de părinte eşti

În grupul nostru social (prieteni şi nu numai), copiii noştri sunt foarte apreciaţi, sunt nişte copii plăcuţi, liniştiţi, se consideră că au primit o bună educaţie. Urmând firul logic, ar trebui ca noi să fim nişte părinţi apreciaţi pentru rezultatele noastre. Ei bine, nu. De multe ori sunt privită chiorâş când afirm că al meu copil simte sau că eu ca mamă simt ceva legat de copiii mei. Şi oamenii ăştia cred în zodii, le este mai la-ndemână să creadă că nush-ce stea le poate influenţa viaţa, decât că propriul copil le poate simţi dorinţele ori supărările şi bucuriile.

Sunt privită cel puţin ca o ciudată pentru că nu mă încred în orice prostie debitată de un pediatru, nu de puţine ori mi s-a replicat „dacă copilul îmi e bolnav, nu mai stau să ascult sfaturi de la unul ori de la altul, fac cum îmi spune medicul.” Nimic mai adevărat, şi eu procedez la fel, dacă are copilul ceva fug cu el la urgenţă, nu mai stau să caut pe forumuri ori aiurea. Dar fug la urgenţă, mă asigur că nu mai e o urgenţă şi apoi cer analize. Ce înseamnă pentru mine urgenţă? Când copilul nu respiră bine ori când are febră peste 41. Dacă respiră bine şi dacă reuşesc să controlez febra cât să nu facă convulsii, îmi permit să aştept nişte analize.

Dar astea deja sunt chestiuni mult controversate…eu sunt luată în derâdere pentru simplul fapt că susţin că bebeluşul se naşte gata învâţat în braţe, că doar stă 9 luni conţinut în mama sa….el vine pe lumea asta şi singurul lucru pe care-l ştie e să stea la mă-sa în braţe. Sunt părinţi care intuiesc lucrul acesta, sunt alţii care-l aud de la cei ca mine şi le licăre un beculeţ şi sunt alţii care-l aud şi care tac ca să nu mă simt eu jignită dar gândesc că probabil sunt vreo tâmpită care nu ştiu ce vorbesc…dar asta după ce mi-au admirat copiii care-s tare liniştiţi şi relaxaţi :)) Acestora din urmă aş vrea să le spun ceva: dacă tot vă doriţi atât de mult un copil care să stea cuminte în patul lui, măcar lăsaţi-i timp să se obişnuiască, nu vă aşteptaţi ca el să se nască şi să ştie deja să stea singur, pentru că nu ştie, habar-nu-are ce e aia să stea singur, el toata viaţa lui a stat cu mumă-sa.

Dacă întrebi orice părinte cam cum ar vrea să-i fie copilul peste ani, îţi va răspunde că îşi doreşte un copil care să ştie ce vrea, să fie hotărât, să lupte pentru visele sale, să nu se teamă de vreun şef cu pretenţii absurde, să nu se lase umilit şi alte variaţiuni pe aceiaşi temă. Ei, aceiaşi părinţi, cu sârg şi perseverenţă îşi învaţă copiii încă de când se nasc cum că există autoritate, şeful e mama şi cu tata, şi şeful ăsta hotărăşte în locul micului omuleţ când trebuie luat în braţe, când trebuie să mănânce, cît să mănânce, când trebuie să doarmă, unde trebuie să stea. I se bagă în cap încă de mic că există un program care nu trebuie încălcat pentru că altufelu se năruie lumea.

Dragi părinţi, cu toate regulile astea, care în mare parte sunt dictate încă din maternitate de către medici extrem de pricepuţi, veţi obţine doar nişte adulţi confuzi, umili, care vor merge la şef cu capul plecat şi care vor face în pantaloni de frică atunci când, forţaţi de împrejurări, au încălcat programul.  Acest gen de adult va fi premiul vostru în locul copilului curajos şi liber la care visaţi, dar căruia i-aţi tăiat încă de mic aripile.

Deja îmi sunt familiare privirile condescendente când lumea aude că dorm în pat cu copilul cel mic. (de mai bine de o lună dorm şi cu cel mare, dar asta e deja altă poveste:)))). Cei mai curajoşi m-au întrebat cum mai fac sex cu bărbatul dacă eu dorm cu copilul :))) De parcă oamenii ar face sex în somn şi vezi doamne eu dacă dorm cu copilul sunt privată de sex. Dacă dormeam cu bărbatul, în timpul somnului mă puteam bucura şi de o bună partidă de sex:)))

La primul copil am avut şi eu idei din astea în cap, cum că dacă nu dorm cu bărbatul în acelaşi pat clar nu o să mai facem sex. Şi, ca o soţie conştiincioasă am culcat copilul în altă cameră. Şi nu am reuşit încă să uit cum mă chinuiam eu seară de seară să adorm copilul, după o zi agitată şi obositoare…şi cum, atunci când în sfârşit ajungeam în patul conjugal, lipsită de orice fel de dorinţă legată de barbatul meu, ori măcar de un alt bărbat. Şi asta pentru destul de mult timp după ce am născut. Şi da, cu toate că omuleţul mic dormea în altă cameră, noi nu făceam sex pentru că eram mult prea obosiţi.

Aşa că acum, la al doilea, mi-am spus că nu are nici un rost să mă mai chinui aşa, dacă tot nu există dorinţă şi nici nu facem sex, măcar să dorm cu copilul, că el îşi doreşte cel mai mult să mă aibă aproape. Şi nu mică mi-a fost surpriza să constat că mă odihnesc muuuult mai bine aşa, mi-am revenit mult mai repede după naştere, mult mai repede a apărut şi dorinţa şi, ceea ce este chiar mai important, am reuşit să văd că în casa noastră mai sunt şi alte paturi în care se poate face sex în afară de patul în care până nu demult dormeam cu bărbatul. Nu mă obligă nimeni să mă încadrez în tiparul clasic al oamenilor care prestează în acelaşi pat în care şi dorm:))) Avem 3 camere şi ne bucurăm că le avem!

Când am rămas gravidă pentru a doua oară mi-am făcut ordine în gânduri şi-n trăiri pentru că vroiam să ştiu clar ce m-a deranjat cel mai tare la primul copil. Şi toate demersurile mele cognitiv-emoţionale m-au dus fix în acelaşi loc: îmi era imposibil să-mi aud copilul plângând. Plânsul lui mă scotea din minţi. Când plângea simţeam că aş da orice, aş face orice ca să tacă. Şi iar am căutat printre amintiri ca să-mi dau seama ce-l făcea să tacă. Răspunsul, fix unu la număr a fost că reuşeam să-l fac să tacă dacă-l luam în braţe :))) Şi cum mă aflam deja în posesia celui mai mare adevăr, am privit încrezătoare înainte. La al doilea copil, de cîte ori plângea, aplicam metoda luatului în braţe. Vă spun cu mâna pe inimă că a mers de fiecare dată. Niciodată nu am dat greş cu luatul în braţe. Şi în ciuda celor care susţin că este obositor, eu vă mărturisesc că am creierii mult mai relaxaţi, sunt mult mai calmă şi ca urmare nu simt nici un fel de oboseală. Şi ştiu că or să fie mulţi care nu o să creadă. Încercaţi aşadar, ca să vă convingeţi 😛

Şi mai sunt multe de spus, dar nu acum, poate mâine…

Reclame