Despre ipocrizie

Feedul mi-a fost invadat zilele trecute de poze și mai ales de miștouri și jigniri la adresa unei femei grase care a născut. Inițial nu am înțeles, așa că am întrebat și m-a lămurit o altă femeie, o femeie-fotograf (!!!!!): este inacceptabil ca o femeie grasă, deci urâtă să vândă imagine.

Ce avem aici?

Primo: grasele sunt urâte.

Secundo: dacă ești urât ai mai puține drepturi decât dacă ești frumos.

Dacă-i prea profund până aici, pot folosi și alte cuvinte: Andra lui Mândruță are dreptul să-și vândă imaginea de femeie gravidă, pentru că e slabă, deci frumoasă. Oana lui Roman nu are dreptul să-și vândă imaginea de femeie gravidă, pentru că e grasă, deci urâtă.

Cam așa stau lucrurile.

Că nouă ne place să spunem că de fapt nu-i chiar așa, că sufletul contează, că bla bla, asta-i cu totul și cu totul altă poveste.

Că am citit în ultimul timp despre conferința uneia care susține că fetițelor NU TREBUIE să le spunem că-s frumoase ci că-s pricepute la șuruburi, v-am spus? Da, deci pe majoritatea blogurilor pe care-mi mai bag nasul din când în când, în ultimele zile sunt povești despre tanti asta care ne îndeamnă să nu mai valorizăm atâta frumusețea la fete. Cu ce încep absolut toate poveștile astea de pe bloguri, fără nicio excepție? Cu faptul că tanti este foarte frumoasă….Recapitulăm: ce vede publicul la tanti care susține că nu trebuie apreciată frumusețea? Publicul vede că tanti este foarte frumoasă, foarte aranjată și că arată impecabil. E simplu.

Și atunci cum se numește toată propaganda asta cu aprecierea calităților de bun meșter al femeii în pofida frumuseții? Ei bine, da, se numește ipocrizie. Pentru că niciuna din doamnele care susțin asta, nu au mers după conferință să-și valorifice celelalte calități dând la sapă sau reparând vreun motor. Probabil că tot la o manichiură am mers. Ca să nu mai spun că niciuna nu și-a etalat la conferință cunoștințele în schimbarea becurilor ori în zidirea caselor. Mai mult ca sigur că a fost o paradă de tocuri, manichiuri, rujuri și bijuuri, n-am niciun dubiu. Nu că ar fi ceva rău, din contră, cred că asta e normalitatea. Și dacă apărea una plină de ulei sau cu funingine pe sub unghii, dovadă vie a abilităților ei, cum ar fi fost privită? Haha, vă las pe voi să ghiciți!

Și acum un pic despre cum văd eu lucrurile. Dacă fetița mă izbește cu frumusețea-i ravisantă îi spun că e frumoasă, ce naiba să fac? Să o ignor? Păi ar fi corect? Mă gândesc că ar afecta-o dacă nu i-aș spune. Adică dacă pornesc de la premisa că fetițele se nasc sănătoase la cap, înseamnă că se uită în oglindă și văd și ele că-s frumoase și apar eu care le ignor că așa a zis tanti cea frumoasă la conferință. Le ignor o dată, de două ori până când poate încep să se îndoiască. Să ne înțelegem, nu se îndoiesc de frumusețea lor, ci se îndoiesc de chiar capacitatea lor de a se auto-evalua. Stima de sine scăzută nu vine din necunoașterea calităților ci dintr-o neîncredere în propria evaluare. Sigur sigur tanti cea frumoasă a zis altceva, dar, știu eu un nene urâțel care-i mai dăștept ca tanti și le zice mai bine. Mai sunt și fetițele care nu-s ravisante, astea de fapt constituie problema. Astea trebuie într-adevăr valorizate. Și cred eu că degeaba îi spun eu unei urâțele că “Mvaaaaai, ce bine știi tu să înșurubezi acest minunat șurub”, că o să i se cam fâlfâie, ea vrea să fie frumoasă. Și ajunge sărăcuța să-și facă operații, machiaje, tot felul de ajustări, ca să fie și ea frumoasă. Așa că mi se pare mult mai eficientă metoda doicii din „La răscruce de vânturi” care-l ia pe Heatcliff la oglindă și-i arată doi ochi frumoși care-s ascunși de o încruntare a frunții, și-l sfătuiește să nu se mai încrunte ca să i se vadă ochii frumoși. Așa și cu fetele, decât să o ignori p-a frumoasă, nu mai bine o valorizezi și p-a mai urâtă? Că asta cu descoperitul calităților de mecanic și a inteligenței sclipitoare, eu zic că vin de la sine, vine o vârstă când orice om știe despre el ce poate și ce nu poate.

Și oricare ar fi adevărul profund, el oricum nu are absolut nicio valoare în fața scârbei și a bătăii de joc pe care o afișăm cu orice ocazie la adresa celor care ies din tiparele personale de frumusețe, degeaba bla bla pe blog și apoi like la pozele și aprecierile jignitoare la adresa unei femei însărcinate în luna 9-a care în mod sigur are o grămadă de calități, mascate însă de defectul de a fi grasă=urâtă. Ori poate chiar noi suntem incapabili să-i vedem calitățile pentru că unicul lucru pe care-l vedem este frumusețea? Și-atunci despre ce vorbim aici?