Tânjesc după ceva

pixabey

Un fado melancolic mă poartă către alte vremuri, pe un drum liber, cu munții mari la orizont, viteza fluturându-ne pletele și muzica provocându-ne să o urmăm, cu emoție și multă veselie. Un fado cântat de o frumoasă fată într-un loc ce pare acasă. Masa retrasă, lumina caldă și difuză, ceaiul aromat servit în cești alese pentru fiecare în parte, tablourile ce adună în jurul lor mici lumi distincte, totul arată ca o călătorie și totuși atât de acasă. Corpul devine greu și își ocupă cu generozitate locul într-un spațiu ce poate deveni al meu pe perioadă limitată. Fado înseamnă destin și de cele mai multe ori este asociat cu ”tânjesc după ceva”

Nici anul acesta n-am reușit să iau un pic din Lisabona la mine acasă, ci doar să las muzica asta să crească în mine dorința, să-mi smulgă promisiunea că mă voi lăsa purtată către țara la cere visez de ceva timp.

Am Grecia acasă, un mic colțișor. Am și Italia în condimente și paste colorate. Tânjesc să am și Portugalia.

E atmosfera asta din ceainării sau din micuțele restaurante cochete care mă face să visez la alte locuri, nevăzute. Îmi stă în putere să fac din casa mea călătoria în jurul lumii. Mi-a plăcut o idee din Eleganța ariciului – menajera portugheză, o aristocrată desăvârșită a intelectului remarcă cum în casele bogaților sunt tot câte două veioze la fel, două fotolii, două vaze, tot câte două obiecte la fel, ca o dovadă a abundenței, a bunăstării. Mai puțin la domnul Ozu care este japonez. Dumnealui are multe obiecte ne-pereche, într-o îmbinare care conferă spațiului personalitate și rafinament.

Dă-i casei din personalitatea ta! Asta-i ce fac cu locul meu, iar mie îmi place să călătoresc în locuri diferite, dar și în timpuri diferite. Livingul păstrează aerul burgez al bunicilor mei, cu mobila veche din lemn masiv cu încrustații metalice, samovarul rusesc salvat de bunicul de prin războaiele vremurilor, tablourile cu rame sobre care împodobesc pereții albi, sobrietate încălzită de soba românească din cahle de culoarea untului topit ce ne adună în jurul ei în zilele mai răcoroase. Dușumeaua din lemn de esență tare se continuă cromatic cu scara care ne duce într-o altă lume, mai însorită, mai albastră, mai aproape de Grecia. Vase mici cu lavandă, un tablou cu peisaj marin, mobila simplă, gemurile mici, câteva scoici în baie sunt detalii care mă poartă în locuri dragi. Ar fi fost mai simplu un decor scandinav, dar sufletul meu se relaxează pe malul mării, printre scoici, în miros de mirodenii și zgomot de valuri. Vacanța mea e vara, acela e timpul odihnei, e pauza dintre perioade intense. Relaxarea asta o vreau în dormitor după o zi grea la serviciu, când vin acasă să mă simt ca pe o insulă însorită și liniștită, ca nisipul moale și fierbinte să-mi fie covorul pe care calc cei câțiva pași de la ușă până la patul cu miros de mare albastră.

Biano

Curtea o să fie Portugalia mea. Visez la o măsuță de cafea în jurul căreia să construiesc o lume colorată și plină de iubire, printre trandafirii cățărători și boltele de viță, în acorduri de melancolic fado, alături de prieteni cu care să râd și să plâng, să trăiesc intens și să visez la noi călătorii.

Acasă este despre mine, despre cum sunt, cum mă simt și vum vreau să-mi fie viața. Între o carte și un film de atmosferă, printre atâtea călătorii reale și imaginare, îmi place să poposesc și să mă pierd pe câte un site de mobilier și decorațiuni – este ca un portal magic către ce va fi, cum va fi.