O stea nu se abate niciodată de la drumul ei

pixabay.com

pixabay.com

Am făcut asta, încă o fac, poate nu cu aceeași intensitate, dar încă există în sufletul meu o persoană cu care vreau să păstrez legătura fără să am o relație. Nu înțeleg cum vine asta, așa că întreb aici, mă întreb pe mine. Mi-ar fi mai ușor să dau un răspuns dacă m-aș întreba cum poți tu să pretinzi că o persoană este importantă, că îți este dor, că încerci o relație, dar să alegi să petreci timp cu altcineva, să lași să treacă prea mult fără să vă vedeți când întâlnirea este la îndemână, să taci și când nu taci, să rănești cu cuvintele. E mai ușor să-l judeci pe celălalt… Continuă lectura

Sexul de împăcare îl faci cu cine te-ai certat sau cu altcineva?

16174978_1608173365866264_982994804116397805_n

Sexul de împăcare îl faci cu cine te-ai certat sau cu altcineva?

Am întrebat pe Facebook pentru că îmi pare o treabă cât se poate de serioasă, chiar m-a lovit în moalele capului, însă a avut mare succes ca glumiță tâmpițică. Am hihăit și eu, că doar asta știu să fac cel mai bine, apoi iar m-a lovit. Continuă lectura

Înșelatul partenerului nu are circumstanțe atenuante

tic-tac-toe-1777880_1920

Sursa: pixabay.com

Chiar dacă înșelatul partenerului nu are circumstanțe atenuante, pot să înțeleg acea situație în care, după ani și ani de conviețuire împreună, după multe realizări materiale, după copii doriți, născuți și crescuți, se stinge pasiunea, cei doi își caută satisfacerea pulsiunilor sexuale în alte părți, rămânând totuși împreună de dragul a ceea ce au înfăptuit, legați fiind de o prietenie convenabilă. Este o situație nefericită pe care sunt sigură că mulți o condamnă pretinzând că dețin adevărul absolut și că separarea este singura și cea mai bună soluție. Eu nu mă pot pronunța, cred că pe lângă orgoliu sunt multe alte aspecte ce trebuiesc cântărite. Continuă lectura

Să ne jucăm cu focul

După ce mai bine de o săptămână a tot amânat să-şi strângă jucăriile, marţi nu am mai rezistat şi le-am strâns eu. Nu mare mi-a fost mirarea când am găsit sub pat, ascunse în culcuşul câinelui câteva obiecte: 3 brichete frumos colorate, o ţigară arsa puţin (Marlboro, preferatele mele în tinereţe), un pai topit şi el şi un mic ştrumf din oul Kinder, cu scufia carbonizată – arăta cel puţin interesant.

Vă vin în minte o grămadă de întrebări? Ia să încerc să ghicesc :)))

Are 6,5 ani. Nu fumează şi nici nu cred că asta intenţiona să facă. Eu nu fumez, m-am lăsat de mai bine de 7 ani. Taxo fumează dar nu acasă, deci îl vede destul de rar. Ştiu că e suficient să-l vadă că fumează, chiar dacă aşa de rar. Nu i-am interzis vreodată să se joace cu focul, ba chiar mai mult de-atât, încă de pe la un anişor a început să-şi arate interesul şi plăcerea de a face focul pentru grătar şi l-am lăsat. Nu cred că exagerez dacă cred că ar fi în stare să facă focul în sobă ori un grătar în curte.

Bun, şi în cazul acesta cum se justifică minunatele obiecte găsite sub pat? Nu ştiu, n-am aflat încă. :))

Eu sunt o persoană reactivă. Dacă ar fi fost acasă când am facut descoperirea, probabil că i-aş fi cerut explicaţii imediat…aşa, am respirat adânc, m-am gândit, am respirat adânc, am informat tatăl din dotare, am respirat adânc amândoi, am făcut câteva glume proaste pe tema fumatului la vârste fragede, după care am concluzionat : NU ŞTIU SĂ GESTIONEZ ACEASTĂ SITUAŢIE.

Este prima dată când consider eu că s-a pus în pericol, pe el, dar şi pe noi. Zic eu, pentru că am convingerea că atunci când voi primi o explicaţie, voi realiza că de fapt pericolul nu era aşa de mare.

Şi atunci aş vrea să valorific situaţia, să scot ce e mai bun din ea. Nu vreau să-l cert şi nici să-i explic că nu e bine ce a făcut, pentru că, EVIDENT, ştie deja acest lucru, din moment ce s-a ascuns sub pat. Nu vreau să-i inerzic să umble cu focul. Nici măcar nu vreau să-i interzic să se joace cu focul. Cui nu-i place să scormonească în joacă jarul într-o sobă? Nouă clar ne place, de-asta şi avem sobă în casă. Aşadar e clar ce nu vreau.

Şi apare întrebarea: ce vreau de fapt de la copilul meu, strict în acest context? Ei bine, dupa ce rumeg deja de 2 zile, cred că aş putea încropi un răspuns nu foarte savant: aş vrea să ştie care sunt locurile unde nu e periculos să faci focul, pe de o parte, iar pe de altă parte aş vrea să ştie bine, atât de bine încât să nu intre în panică, ce are de făcut în cazul în care ceva ia foc.

Uitându-ma la dorinţele mele, mi se par chiar rezonabile şi de bun simţ. Temeri nu am, dacă cumva vă macină curiozitatea. Nu mi-e teamă că va arde casa. Nu mi-e teamă că e piroman. Privesc în interiorul meu şi mă văd oarecum liniştită. Zic oarecum, pentru că de fapt există acolo o teama, care e chiar mare şi suficient de înspăimântătoare pentru mine încât să mă facă să amân discuţia. Îmi este teamă că în momentul în care-i voi spune că am descoperit joaca lui, se va speria, se va aştepta să-l cert, se va închide, iar eu nu voi reuşi să-mi fac mesajul să ajungă la el. Chestia asta mă paralizează. Mi se pare un moment crucial în relaţia noastră, un moment în care relaţia poate evolua către încredere şi prietenie sau poate derapa într-o prăpastie imensă de neîncredere.

Şi uite aşa stau de 2 zile deja şi simt cum mă joc cu focul. Sper doar să nu mă ard.

Storciţi de iubire…

Aşa a vrut Victor aseara după ce ne-am jucat. De obicei vrea doar să ne iubim, uneori însă e nevoie de mai mult, să ne storcim de iubire.

De putine ori in viaţa mea am auzit formulată atât de plastic o cerere de bonding. Pentru că de fapt asta este storcirea de iubire. Mulţi dintre cunoscuţii mei nici măcar nu sunt conştienţi că mai tot timpul simt o nevoie acută de bonding. O parte dintre ei ştiu că au această nevoie, însă li se pare tare ruşinos să arate, să ceară să le fie satisfăcută nevoia.

Şi este şi normal să fie aşa, atâta timp cât, de cum vine pe lumea asta, bebeluşul este trimis la culcare în pătuţul lui, nu este ţinut în braţe ca să nu se înveţe, când mai creşte nu-i mai este permisă manifestarea afecţiunii în public pentru că este ruşine. Toate aceste condiţionări nu fac nevoia de bonding să dispară, ea rămâne mereu acolo, nesatisfăcută. Aceste impuneri au doar menirea să-l facă pe om să simtă că este nepotrivit să simtă că are nevoie să fie ţinut în braţe. Aşa am învăţat de la mama, de la tata, de la bunici, deci este clar ruşinos să fi storcit de iubire.

Dar ce înseamnă bonding şi de ce este aşa de greu de acceptat?

Bondingul presupune apropiere fizică şi deschidere emoţională sau, şi mai simplu spus atingere şi acceptare. Multe mămici experimentează această stare atunci când îşi alăptează copilul. Este uşor de observat cum nou născutul, caută apropierea de o altă persoană şi pare că se simte în siguranţă atunci când este în contact cu o persoană care-i este aproape nu numai fizic, dar şi emoţional.

Până aici nimic nu pare greu de făcut, mulţi ar zice că mereu sunt în contact, că mereu se ating cu părinţii, cu soţii, chiar cu copiii, cu colegii, cu prietenii. Şi atunci de ce nevoia de bonding rămâne nesatisfăcută? Simplu: pentru că nu există deschidere emoţională. Pentru că este periculos ca soţul să ştie ce simt eu, să mă simtă slabă, vulnerabilă. Mai bine rămân de stâncă, femeia puternică de care s-a îndrăgostit. Este grav să simtă copilul că mama este obosită ori stresată din cauza serviciului, mama trebuie să fie întotdeauna senină. Şi atunci rămân de gheaţă în îmbrăţişarea mea, pentru a nu mi se şterge zâmbetul de pe faţă.  Degeaba mă îmbrăţişez cu soţul meu încercând din răsputeri să-i ascund că sunt supărată, degeaba îmi pup copilul de noapte bună cu gândul la ce am de făcut mâine, degeaba îmi ţin bebeluşul în braţe nerăbdătoare fiind să adoarmă ca să-l pun jos şi să-mi continui activităţile. Acela nu este bonding, ci doar o îmbrăţişare goală de orice fel de conţinut emoţional.

Bondingul este atunci când timpul stă în loc, când totul în jur încremeneşte sau chiar dispare, atunci când soţul mă ţine în braţe şi mă acceptă supărată şi furioasă şi mă storceste cu iubire fără să aştepte nimic de la mine. Bonding este atunci când facebook-ul mă aşteaptă cu 10 mesaje noi şi interesante, iar eu ma pierd în ochii bebeluşului, iar el se pierde în laptele meu şi nimic în jurul nostru nu mai există. Bonding este atunci când îmi pup copilul la culcare şi rămân încremenita o veşnicie în acel sărut şi devin una cu copilul care doarme. Şi ce e cel mai important, fără să aştept nimic în schimb, fără să fac efortul de a oferi ceva. Doar storcit de iubire.