8 reguli pentru aripi de siguranță de la Pegas

Cu câteva zile înainte să împlinesc 11 ani am primit cadou de la părinți cea mai frumoasă bicicletă din lume, un Pegas roșu cu șaua albă cu care am prins aripi în primul meu drum până la capătul blocului. Continuă lectura

Anunțuri

De la viaţă la amintire, distanţă de un scaun auto

– Îţi aduci aminte de A?
– Cel de anul trecut, din tabără?
– Da
 
Sigur că mi-l aminteam. Cu un an în urmă îl cunoscusem în tabăra de schi. Era un pic mai mare ca Victor. Am stat cu ei la masă. Tatăl lui avusese un accident, nu ştiu ce fel de accident şi acum era invalid, se deplasa destul de greu şi avea şi ceva probleme la un ochi…Eu eram cu Vlad de numai 3 luni şi îmi era greu să mă ţin de programul taberei, aşa că, atunci când nu ajungeam la timp, tatăl lui A avea grijă şi de Victor să mănânce, să-şi bea cacaoa, de-astea, părinteşti. Pe pârtie mai mereu îl ajuta să se încalţe, tot pentru că eu nu ajungeam la timp.
Noi toţi eram cazaţi la etajul doi al hotelului, numai A şi cu tatăl lui stăteau la etajul 1, probabil ca să aibă mai puţine scări de urcat.
Copiii se strângeau în câte o cameră să se joace dar A nu venea, pentru că nu ştia, fiind la alt etaj. Aşa că mergeam şi-l chemam şi pe el. Ca în orice tabără, s-au legat prietenii, au rămas amintiri…
În ultima zi am cunoscut-o şi pe mama lui, o femeie frumoasă şi veselă. Erau o familie frumoasă şi cu toate că privindu-l pe tată îmi puteam doar imagina prin ce dramă au trecut, atunci când eram cu ei la măsă erau atât de fericiţi.
Deci, da, îl ţineam minte pe A.
 
– De ce mă întrebi? Am nimerit iar în aceeaşi perioadă în tabără?
– Nu, a murit.
 
Am căutat pe internet. Fusese un accident de maşină stupid, nici măcar spectaculos, din neatenţie ieşiseră în decor. Părinţii nu păţiseră nimic, aveau centura de siguranţă. A, pe bancheta din spate, nu avea scaun auto şi nici centură…
Îmi amintesc despre asta de fiecare dată când cineva ne întreabă mirat şi în zeflemea până când o să-l mai ducem pe Victor în scaunul de maşină. Răspunsul e simplu: până când va fi suficient de mare ca să fie în siguranţă cu centura maşinii. Până atunci va ocupa un scaun auto pentru vârsta şi dimensiunile lui.
Dintre toate chestiile pe care viitori părinţi le cumpără pentru copii, scaunul de maşină mi se pare singurul de care nu m-aş fi lipsit pentru nimic în lume. Până acum vreo doi ani, Victor ştia că maşina nu porneşte dacă nu avem centurile puse. De fapt asta înţelesese el, atunci când taica-su i-a spus odată că nu plecăm până nu ne punem centura. Acum ştie că maşina merge şi fără centură, dar cred că a înţeles cât este importantă centura pentru că de fiecare dată când Vlad cârâie – mârâie – pârţâie că nu vrea să fie prins în scaunul lui de maşină, îi explică ca un om mare, cum că maşina nu porneşte până când nu avem toţi centurile de siguranţă puse. Este mai sigur aşa.
Am fost privită strâmb de către prieteni şi când le-am spus că nici măcar nu-mi alăptez copilul în mers, că mi se pare mai safe şi mă simt mai confortabil să parcăm şi abia apoi să scot copilul din scaunul auto, chiar dacă asta înseamnă să dublez timpul în care parcurgem o distanţă. Tot aşa cum mi se pare mult mai în regulă să opresc maşina şi să liniştesc copilul atunci când plânge decât să-l scot din scaunul lui de maşină în timpul mersului, chiar şi numai pentru câteva minute. Ştiu că atunci când eram gravidă şi i-am cumpărat scaunul auto lui Victor m-a impresionat foarte tare o informaţie primită de la standul care vindea scaune: o frână bruscă pusă la o viteză de numai 60 km/oră poate rupe coloana unui nou născut. Şi atunci pentru ce să-mi asum acest risc? Nu se pune problema de cât de bun şofer sunt eu, ci de toţi ceilalţi participanţi la trafic. Să nu uităm câţi se urcă băuţi la volan, câţi nu respectă regulile de circulaţie şi mai ales de câte ori nu am frânat brusc pentru că cel din faţă a făcut vreo nefăcută. Lucrurile acestea se întâmplă, sunt reale, din păcate. Iar centura şi scaunul auto corect folosite sporesc siguranţa în deplasarea cu automobilul.
 
Bebetex, în comunicatul de presă al Campaniei de responsabilizare în siguranţa auto, ne avertizează că “Accidentele rutiere reprezintă principala cauză a morții copiilor cu vârste între 2 și 14 ani. Mai mult de jumătate din cazurile în care copiii sunt uciși în accidente auto sunt din cauză că aceștia nu purtau centura de siguranță sau nu erau instalați corespunzător într-un scaun auto special.”

responsabiliatate_680x

În cadrul acestui proiect, Bebetex oferă ca premiu un scaun auto Nania Trio SP Comfort la concursul despre care o să vă povestesc mâine.

Depinde de fiecare dintre noi să alegem să circulăm în siguranţă.