Casa viitorului trece printr-un birou de proiectare

Sursa foto: aia-proiect.ro

Sursa foto: aia-proiect.ro

Coșmarul oricărui arhitect este clientul care-i vine cu un desen făcut pe o foaie de mate, cerându-i să facă un proiect exact așa, pentru că doar așa este bine, fără să se gândească o secundă că, dacă tot e musai să treacă pragul unui birou de proiectare, are disponibilă și varianta “cel mai bine”, poate alege dintr-o infinitate de proiecte de case, exact pe acela care se potrivește întocmai nevoilor actuale și viitoare, știindu-se că poți să economisești până la 45% cu un proiect bun. Continuă lectura

The final frontier. Navigație auto

header3

Sursa foto: Edotec.ro

Prima dată când am bușit mașina am făcut-o cu simț de răspundere, ca la carte. Nu aveam cameră marșarier pentru că mă simțeam destul de bazată și am crezut că nu am eu nevoie de așa ceva. Iată-mă așadar în pauza unor cursuri pe care le frecventam, cu mașina plină de gagici, tocmai luasem masa, gata să-mi arăt (încă o dată) măiestria în întoarcerea din trei mișcări (singura care mi-a ieșit perfect încă de pe timpul școlii de șoferi) când, zbuf, zgomot de tablă îndoită! Mă uit în oglinda retrovizoare, nimic! Mă uit stânga – dreapta, nimic! Deja nimeni nu mai râdea. Mă dau jos și văd portbagajul înfundat tot, intrasem din plin într-un ciot de pom suficient de mic cât să nu se vadă în oglindă, dar suficient de înalt cât să mă trimită în service pentru că nici cu ranga nu am mai reușit să deschid portbagajul. Continuă lectura

Buchete de flori care-mi fac ochii verzi

Sursa: Olla.ro

Sursa: Olla.ro

Atunci când niciun cadou nu-i mai aprindea stele în ochi, când savarina zemoasă cu frișcă proaspătă nu-i mai trezea nicio emoție, când revista despre motoare rămânea nedeschisă la căpătâiul patului iar înghețata zăcea cu săptămânile neatinsă în congelator, niciun talk-show nu mai făcea televizorul să urle, mi-am dat seama că îl pierd. Am fost neputincioasă și am cedat, nu fără să mă lupt, dar am cedat în fața morții. Am pierdut lupta cu boala însă victoria finală este încă a mea. Continuă lectura

Casă pasivă. Reabilitare energetică

Sursa: Avizez.ro

Sursa: Avizez.ro

Ne-am hotărât la începutul anului să vindem casa pe care o luaseră ai mei acum 20 de ani, într-un sat din Ilfov, într-o zonă de bălți – mergea tata la pescuit și voia să aibă unde înnopta dacă se întâmpla să rămână pe-acolo. Primul lucru pe care l-am aflat de cum am început acest demers, a fost că din iulie 2013, conform legii 159/2013, în completare la legea 372/2005, pentru orice vânzare, închiriere sau recepție de clădire este obligatoriu să dispui de un certificat energetic. Continuă lectura

Conectorii auriți nu sunt niște cercei drăguți

După ce am reușit să alimentez mașina cu benzină, altfel decât răsucind cheile pe arătătorul cu manichiura perfectă și așteptând să-mi facă altcineva plinul, adică după ce am învățat pe ce parte a mașinii e rezervorul, cum se deschide, ce benzină să pun, cum o fac să curgă de la pompă în rezervor și mai ales cum o fac să se oprească, ei bine, am crezut că viața mea se așează pe făgașul firesc al existenței de divă și nimic nu va mai tulbura liniștea creierului meu preocupat de lucruri prea puțin tehnice. În niciun caz nu mă așteptam să aflu, de exemplu, diferența dintre cabluri HDMI și cabluri HDMI cu conectori auriți, unde conectorii auriți nu sunt niște cercei drăguți pe care să-i asortez cu pălăria. Continuă lectura

Răsfăț romantic în București

După patru ani a devenit tradiție ca prima duminică din octombrie să o petrec ca turist pentru o zi în București – ziua în care el aterizează este sărbătoare, la fel ca ziua mea sau Crăciunul, aceeași bucurie, aceeași emoție puternică de fiecare dată. Continuă lectura

Ziua când am fost ștampilă

colop7-300x228

Sursa: Colop România

Ceva este diferit în această duminică, de obicei e întuneric și cald iar eu stau cuminte să-mi odihnesc tușul. Știu, o să spui că oamenii își odihnesc picioarele, nu tușul, dar eu nu sunt om, eu sunt o ștampilă! Sunt ștampila Doamnei de la clasa a IV-a C și-i fac orele mai vesele, iar în weekend mă odihnesc lângă rujul cel roșu în buzunarul poșetei. Ce-au mai râs  copiii când în grabă, Doamna a scos rujul și a ștampilat un caiet cu el! Câteodată cred că face intenționat, prea mult îi place să-i vadă veseli și jucăuși. Continuă lectura